BeeFast și Auchan, parteneriat strategic pentru livrările de proximitate din București și Brașov ale retailerului

BeeFast și Auchan, parteneriat strategic pentru livrările de proximitate din București și Brașov ale retailerului

BeeFast, start-up tech de curierat ultra-rapid, continuă strategia de extindere către noi segmente de piață, trecând în faza a doua a parteneriatului demarat în luna noiembrie cu Auchan Retail România. După o etapă pilot desfășurată cu succes la nivelul a două magazine Auchan, din București și Brașov, cele două companii urmează să extindă parteneriatul la nivelul a 6 hipermarketuri Auchan din București.  

BeeFast a încheiat în luna noiembrie a anului trecut un parteneriat strategic cu Auchan Retail România, în baza căruia a livrat comenzi plasate de clienții retailerului pentru magazinele din Drumul Taberei – București, respectiv Auchan Coresi din Brașov. După prima lună, numărul comenzilor livrat de BeeFast a crescut semnificativ, iar ritmul de creștere se menține accelerat și la început de 2022. Astfel, după depășirea acestei etape-pilot, BeeFast a extins livrările la nivelul a încă șase hipermarketuri din București (Drumul Taberei, Titan, Vitan, Berceni, Pallady și Militari), respectiv magazinul din Brașov.

"Parteneriatul cu Auchan marchează o etapă importantă în dezvoltarea BeeFast către retail, o direcție pe care ne-am concentrat în a doua parte a lui 2021. Tendințele arată că tot mai multe magazine din zona de retail vor consolida prezența în online chiar dacă offline-ul generează vânzări considerabile în prezent. Consumatorul român se îndreaptă tot mai mult către Q-commerce, își dorește acces la produse ori servicii aici și acum și, în general, o experiență premium cu magazinele online. Astfel, BeeFast devine un partener strategic pentru retailerii care mizează pe proximitate, dar și pe o experiență premium pentru clienți", a precizat Cristian Grozea, CEO BeeFast.

„Suntem bucuroși pentru parteneriatul cu Beefast și încrezători în dezvoltarea acestuia. Primele rezultate înregistrate în etapa pilot sunt foarte bune, astfel încât am decis extinderea serviciilor de livrare rapidă în celelalte hipermarketuri din București și Brașov. Aceasta se înscrie în demersul nostru de a oferi clienților servicii comerciale și logistice complete și eficiente, exact atunci și așa cum au nevoie, pentru o experiență excelentă la cumpărături ”, a declarat Teodor Șerban, Director Eficiență și Proiecte în cadrul Auchan Retail România.

În topul celor mai comandate produse pe auchan.ro și livrate prin curierii BeeFast se află: bananele, apa, morcovii, ceapa verde și roșiile cherry.  Cele mai active zile din punct de vedere al livrării comenzilor sunt vinerea și sâmbăta, iar vârfurile orare sunt între 9:00-10:00 și 17:00-18:00.

BeeFast livrează zilnic la nivelul clienților săi o medie de 550 de comenzi, cu timp mediu de livrare de 55 minute în București și 35 de minute în Brașov, în procent de aproximativ 20% de la clienții din zona de dark stores, retail și big retail. Până la finalul anului, compania își propune să atingă o medie de 1200-1500 comenzi livrate/zi.

De asemenea, pentru 2022, BeeFast își propune să atragă noi investiții, astfel încât să poată accelera evoluția start-up-ului atât din punct de vedere operațional, cât și din punct de vedere al ariei de acoperire. După ce, în al doilea an de funcționare, BeeFast și-a dublat cifra de afaceri, ajungând la 650.000 de euro, ținta pentru 2022 este o nouă dublare, depășind astfel pragul de 1 milion de euro.

BeeFast, start-up fondat de 4 antreprenori la finalul lui 2019, a pornit ca o soluție de livrări rapide B2B și B2C. Contextul socio-economic recent a determinat o linie nouă de dezvoltare a businessului, către oferirea unei infrastructuri digitale cu sistem integrat de plată și livrare a comenzilor pentru magazinele offline.

Gama de produse pe care BeeFast le livrează în prezent acoperă zona de produse alimentare - proaspete sau ultra-proaspete - și nealimentare - flori, cadouri, ambalaje non-standard, echipamente IT, produse din segmentul fashion, beauty etc.

BeeFast a primit în 2021 o investiție de 500.000 euro pe care îi direcționează în dezvoltarea platformei și optimizarea operațională. Compania își concentrează în prezent eforturile în pregătirea businessului pentru scalare, la nivel național, punând accent pe implementarea celor mai noi tehnologii. De asemenea, compania vizează triplarea comenzilor în perioada următoare, dar și extinderea rețelei de curieri, pentru a-și menține promisiunea de livrare rapidă, indiferent de evoluția comenzilor pe platformă.

Auchan România are în portofoliu 196 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri și 158 de magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care 149 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. În 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend - Superior Excellence. Toate magazinele, depozitele și birourile gestionate de Auchan dețin certificarea Safe Guard care confirmă respectarea și implementarea corectă a celor mai bune practici de siguranță împotriva răspândirii COVID-19.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related