[New in Town] Isac Andrei: Putem educa și schimba obiceiuri vechi și nu chiar sănătoase. Este chiar de datoria noastră să arătăm oamenilor că se poate și altfel

[New in Town] Isac Andrei: Putem educa și schimba obiceiuri vechi și nu chiar sănătoase. Este chiar de datoria noastră să arătăm oamenilor că se poate și altfel

În centrul restaurantului gândit de Isac Andrei și Semsi Orhan, se situează cel mai versatil aliment din bucătărie – oul . Ou_București a apărut din pasiunea fondatorilor pentru micul dejun și din dorința lor de a se focusa pe un element central în bucătărie care să le permită să experiementeze și să reinventeze preparatele banale. E locul unde un preparat uzual precum omleta e pregătită după o rețetă franțuzească și servită alături de trufe, iar oul fiert e servit într-o crustă care îl face crocant.

Oamenii caută tot timpul ceva nou, iar în acel moment el este deschis la a încerca. Deci putem educa și schimba obiceiuri vechi și nu chiar sănătoase. Este chiar de datoria noastră să arătăm oamenilor că se poate și altfel. O banala omleta poate deveni o experiență și un motiv foarte bun de avea o zi productiva.

În 2022, Andrei și partenerul lui se pregătesc să deschidă o nouă locație a restaurantului unde să ofere comunității aceleași rețete inedite care au la bază oul. În cele ce urmează, Andrei ne-a oferit un sneak peek din culisele restaurantului.

 

Cum a început totul

Totul a început acum 6 ani, cu un food truck - Arrosticini, care a devenit printre cele mai apreciate camioane cu mâncare din țară, mergând pe la toate evenimentele de muzica și mâncare din țară. Localul a apărut din pasiunea pentru micul dejun, pentru că oul este cel mai versatil ingredient dintr-o bucătărie; plus că ne place sa facem lucruri inedite, sa dezvoltam concepte noi.

 

Amprenta voastră

Cu siguranță și aici ca și acum 6 ani, ieșim pe piata cu un concept nou, un local care se concentrează pe prima parte a zilei, care face din OU elementul principal din farfurie.

 

Provocările întâmpinate

Noi provenim din medii total diferite, inginer constructor și economist, deci dificultățile au fost multiple. Acum principalul obstacol este lipsa personalului.

 

Cum ați ales locul

Nu am vrut să ieșim prea mult din zona de confort. Nefiind profesioniști în domenii am cautat o locație mica, pe care o putem gestiona. Tot designul a fost creat de către noi.

 

Meniul vostru

Meniul este unul destul de simplu. Combinațiile de ingrediente langa elementul principal, oul, transforma orice preparat pe care îl servim intru-nul delicios.

 

Cum poti sa iti faci un ”nume” in acest domeniu

Pot sa spun ce am făcut noi. Produsele au fost unele de calitate și am menținut asta in timp. Prezenta noastră constanta in fata clientului.

 

Elementele voastre instagramabile

Este și o vorbă : mai intai mănânci cu ochii. Unul dintre elementele importante ale acestui proiect este ambalajul, care atrage foarte mult. Și nu în ultimul rând toate preparatele sunt pline de culoare și te îndeamnă să le savurezi.

 

Cum va promovati

Social media este principalul canal de promovare. Comunicarea trebuie să facă parte din experiența clientului. Este foarte important ca prin comunicare sa îți convingi clientul sa intre in locație, dar e la fel de important ca acesta sa se întoarcă. Iar asta o faci doar dacă experiența pe care o oferi este una pe măsură.

 

Care e profilul clientilor

Avem toate tipurile de clienți. De la pensionari la puști de liceu. Majoritatea poveștilor pleacă de la Ou și de la cum ne-a venit acesta idee.

 

Reacțiile lor fata de ceea ce oferiti

Oamenii caută tot timpul ceva nou, Iar în acel moment el este deschis la a încerca. Deci putem educa și schimba obiceiuri vechi și nu chiar sănătoase. Este chiar de datoria noastră să arătăm oamenilor că se poate și altfel. O banala omleta poate deveni o experiență și un motiv foarte bun de avea o zi productiva.

 

Ce ați învățat despre consumatori

Comunitatea este foarte importanta. Când faci un produs bun, de calitate, clientul apreciază, rezonează cu ceea ce faci. In pandemie comunitatea a fost cea mai mare satisfacție a noastră.

 

Schimbări în Horeca

Cea mai mare schimbare este dorința tinerilor antreprenori, ca noi sa dezvolte acest sector.

 

Trenduri care vă plac

Credem mult în businessul mic, care face sau produce un singur lucru, dar îl face foarte bine.

 

Planuri pentru 2022

In 2022 vom deschide a doua locație Ou_bucuresti și vom lăsa un alt concept de restaurant la mijlocul anului.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Dosare editoriale

Subiecte

Sectiune



Branded


Related