În luna aprilie, Cutia cu Localnici, inițiativa de promovare a celor mai autentici antreprenori locali, ne aduce mai aproape de emoția unui nou început și de povești cu tradiție

În luna aprilie, Cutia cu Localnici, inițiativa de promovare a celor mai autentici antreprenori locali, ne aduce mai aproape de emoția unui nou început și de povești cu tradiție

Ca în fiecare an, primăvara ne leagă de povestea sărbătorilor de Paște, o perioadă cu o încărcătură aparte. O ocazie perfectă de a ne reconecta la obiceiurile și tradițiile care ne-au transformat în tot ceea ce suntem astăzi.

Astfel, în perioada sărbătorilor, echipa Localnicii, alături de antreprenorii care fac parte din program, au dus mai departe misiunea de a-i inspira pe români să se bucure de momente unice și pline de emoție alături de familie și prieteni, printr-o cutie specială – Cutia Pascală.

Împreună cu partenerii inițiativei, CEC Bank și Mastercard, am creat o opțiune de cadou cu produse realizate de antreprenori locali creativi, cu un nou design, care duce mai departe experiența premium, atât pentru cei care aleg să-l dăruiască, cât și pentru cei care îl primesc.

Anul acesta, Cutia cu Localnici Pascală este disponibilă în mai multe variante, atat pe localnicii.ro, pentru comenzi online cu livrare rapidă, cât și in retail. Din dorința de a fi cât mai aproape de consumatori, pentru prima oară de când a fost lansat proiectul, două variante ale Cutiei cu Localnici Pascale sunt disponibile în cele cinci Mega Image Concept Stores din București și trei magazine Mega Image din Cluj.

Sărbătorile de Paște reprezintă un moment bun să conștientizăm că tradițiile ne aduc un sentiment de confort și apartenență. Reunesc familii și ne țin aproape de toți cei dragi nouă, însă, și mai important, întăresc valori și ne dictează gândurile, cuvintele și acțiunile. Când am conceput cutia, am știut că cei care o primesc trebuie să cunoască antreprenori locali care duc mai departe tradiții și povești de ieri, dar care continuă să trezească în fiecare sentimente deosebite și astăzi”, spune Răzvan Crișan, co-fondator Kané Group. 

Conceptul Cutiei cu Localnici a pornit de la tradiții și întoarcerea la acestea, întrucât Paștele reprezintă un moment bun să ne amintim de noi înșine, să ne redescoperim, să ne uităm la oamenii care suntem astăzi și la cei care vom deveni mâine. Mai mult, tradițiile au cel mai mare potențial de a ne învăța să ne aducem aminte de toate lucrurile simple care ne definesc, de a contribui la bunăstarea noastră și de a cultiva un sentiment de apartenență. Ne oferă o perspectivă autentică asupra locului fiecăruia dintre noi în lume, o perspectivă care întărește cele mai de preț valori – libertatea, integritatea și altruismul.

De la lansare și până acum, #Localnicii a însemnat peste 120 de antreprenori implicați în campanie, atât în serialul Localnicii, cât și în cele 10 ediții ale Cutiei cu Localnici care au generat vânzări de peste 2,3 milioane de RON, adică 50.000 de produse cumpărate de la aceștia. Nu ne-am oprit, însă, aici, împreună cu CEC Bank și Mastercard am decis să întindem o mână de ajutor și mai concretă, prin crearea pachetului bancar Start-Up Localnicii, gândit pe nevoile reale și imediate ale antreprenorilor la început de drum.

În efortul de realizare a campaniei #Localnicii, avem alături parteneri care înțeleg valoarea micilor antreprenori și care își doresc să încurajeze tinerele talente locale. Împreună cu CEC Bank și Mastercard am pornit în această aventură de descoperire și promovare a antreprenorilor locali, cu scopul de a-i susține prin includerea produselor lor în Cutia cu Localnici și de a-i face și mai cunoscuți prin serialul Localnicii (și nu numai).

Grupul Kané este un grup specializat pe concepte unicat de ospitalitate gândite în jurul artizanilor și micilor producători, iar din el fac parte Kané – New Romanian Cuisine, Mamizza – NeoNeapolitan Pizza, Mercato Kultur – Outdoor Food & Drinks Market, Cafeneaua M60, Projekt Bjorn Coffee & Gastrobar, iar Localnicii este platforma de vânzări directe și poziționare pentru producătorii artizanali locali. 

CEC Bank este instituția financiară cu cea mai lungă tradiție din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități teritoriale și cu active de peste 45,1 miliarde lei, la sfârșitul lui septembrie 2021.

CEC Bank este o bancă universală de top pe piața românească și oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție: unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și magazinul virtual CEC_IN – unde pot fi accesate produse și servicii bancare 100% online.

Mastercard este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related