OLX - Indexul locurilor de muncă

OLX - Indexul locurilor de muncă

2021 a fost cel mai bun an al pieței de recrutare online: peste 740.000 de anunțuri de angajare și mai mult de 6.000.000 de contactări din partea aplicanților. Lucrătorii din producție și logistică ajung să fie cei mai căutați angajați în 2021

  • 2021: Numărul total de angajați din România a crescut cu circa 77.000 de noi salariați, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică;
  • Cea de-a 5-a ediție a Indexului locurilor de muncă arată că la nivel național numărul anunțurilor de angajare pe OLX a crescut cu 37%, comparativ cu 2020, înregistrându-se peste 740.000 de oferte de recrutare;
  • Categoria „Lucrători producție - Depozit - Logistică” trece pe primul loc în topul domeniilor cu cele mai multe locuri de muncă disponibile pe OLX: peste 151.000 de oferte de muncă (+112% vs 2020);
  • Iulie 2021: cifră record pentru anunțurile de angajare (peste 76.500);
  • București, Brașov, Cluj, Constanța și Iași rămân polii de recrutare din România;
  • Peste 15.800 de oferte de muncă pentru refugiații ucraineni, în 2022

Peste 2,85 milioane de români și-au căutat în 2021 un loc de muncă pe OLX, liderul pieței locale de anunțuri generaliste și unul dintre cele mai vizitate site-uri din România.

2021 este anul în care piața forței de muncă și-a revenit treptat, în urma dezechilibrului puternic resimțit începând cu declanșarea pandemiei de coronavirus, care a afectat economiile din întreaga lume. Astfel, cu mai multă claritate și predictibilitate în business, angajatorii au reluat o parte din planurile pe care le-au amânat odată cu debutul pandemiei, iar printre acestea s-au numărat și planurile de recrutare, derulate pentru acoperirea posturilor vacante sau a celor nou create. Toate acestea se reflectă și în numărul total de angajați din România, care a crescut cu circa 77.000 de noi salariați, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Actuala ediție a Indexului locurilor de muncă demonstrează, de asemenea, că numărul de locuri de muncă a crescut în ritm alert în 2021. Cu toate că acest sector a avut un start mai lent în primele două luni din 2021, începând cu luna martie au urmat creșteri importante: la nivel național, numărul anunțurilor de angajare pe OLX a crescut cu 37%, comparativ cu 2020, la peste 740.000 de oferte de recrutare.

Piața muncii a dat semne îmbucurătoare de revenire în 2021, iar acest lucru s-a datorat, în primul rând, volumelor mari de locuri de muncă scoase pe piață de angajatori, volume care s-au apropiat de nivelurile de dinainte de pandemie. Cu multe joburi pe piață, un apetit crescut pentru așa-numiții angajați blue collar, mai multă deschidere din partea angajatorilor, dar și un nivel crescut de selectivitate din partea candidaților, piața muncii din România s-a caracterizat anul trecut prin efervescență și reziliență.

Revenirea economică traversată de România a atras mai mulți angajatori către piața de recrutare, ceea ce a dus la o creștere semnificativă a ofertelor de muncă, în toate sectoarele de activitate. Angajatorii au revenit puternic în 2021, mai ales în a doua jumătate a anului, punând la bătaie mai multe locuri de muncă, pe platforma OLX. Putem afirma fără nicio ezitare că 2021 a fost cel mai bun an al pieței de recrutare online, atât din punct de vedere al investițiilor companiilor în dezvoltarea tool-urilor de recrutare și al atenției acordate calității procesului de angajare, cât și al bugetelor disponibile, înregistrându-se creșteri de până la 50% comparativ cu perioada pre-pandemică.”, susține Theodor Filoș, Business Manager OLX.

Mai mult, datele OLX aduc în prim-plan câteva tendințe importante privind recrutarea online: spre deosebire de anii trecuți, deși companiile au efectutat mai multe angajări în 2021, interesul românilor pentru un loc de muncă a fost ceva mai scăzut (-5%); pe de altă parte, candidații au fost mai hotărâți și astfel timpul mediu de ocupare a unui loc de muncă a scăzut cu 5 zile (comparativ cu 2020); chiar dacă blue collar rămâne segmentul vedetă în 2021, se observă o creștere semnificativă și pe segmentul gray collar, unde anunțurile de angajare au ajuns la 30% din piață.

60.000 de anunțuri de joburi noi în fiecare lună din 2021

Numărul de anunțuri de angajare publicate în secțiunea Locuri de Muncă a platformei OLX, în intervalul ianuarie - decembrie 2021, a înregistrat o creștere semnificativă (+37%), ajungând la un total de peste 740.000, comparativ cu doar aproximativ 540.000 de locuri de muncă vacante, deschise în 2020. În medie, au fost adăugate aproximativ 60.000 de joburi în fiecare lună.

Apetitul pentru recrutare a fost cel mai ridicat în lunile de vară și la începutul toamnei: cele mai multe locuri de muncă vacante au fost adăugate de angajatori în lunile iunie - septembrie, cu o cifră record, de peste 76.500 de anunțuri, în luna iulie. De altfel, în intervalul menționat, creșterile înregistrate au fost cu 65-70% mai mari comparativ cu anul anterior.

La polul opus, ianuarie 2021 a fost luna în care angajatorii au publicat cele mai puține anunțuri, respectiv 37.300 (-26%).

Lucrători producție - Depozit - Logistică, cei mai căutați candidați de pe piața muncii

În premieră, categoria „Lucrători producție - Depozit - Logistică” a trecut pe primul loc în topul domeniilor cu cele mai multe locuri de muncă disponibile pe OLX, după ce în 2020 ocupa cea de-a doua poziție. Numărul mare de anunțuri de angajare confirmă deficitul major de personal din acest domeniu. Astfel, pe parcursul anului trecut, companiile au adăugat pe OLX peste 151.000 de oferte de muncă pentru muncitorii din acest domeniu, cu 112% mai multe decât în 2020.

Categoria ”Ingineri - Meseriași - Constructori”, cu 127.500 de locuri de muncă disponibile în 2021, a pierdut poziția fruntașă ocupată în 2020 în clasamentul domeniilor cu cele mai multe anunțuri de angajare. Însă, chiar și așa, numărul ofertelor de muncă din acest domeniu s-a menținut constant în ultimii doi ani.

Pe locul al treilea s-a situat anul trecut categoria ”Șoferi - Servicii auto - Curierat”, cu aproximativ 117.000 de anunțuri de angajare. Creșterea în acest domeniu de activitate a fost semnificativă anul trecut, când numărul de anunțuri de angajare postate a crescut cu 69%.

8 candidați aplică, în medie, la fiecare anunț de angajare deschis pe OLX

Persoanele aflate în cautarea unui loc de muncă pe platforma OLX au efectuat pe parcursul anului 2021 un total de 5,72 de milioane de contactări la anunțurile publicate de companiile cu planuri de recrutare. În medie, fiecare anunț de angajare de pe OLX a atras opt aplicări diferite de la candidați.

Domeniul „Șoferi - Servicii auto - Curierat”, deși nu a condus clasamentul categoriilor cu cele mai multe oferte de muncă disponibile, a fost totuși în topul preferințelor candidaților în 2021. Așadar, pe parcursul anului trecut, acest domeniu a atras cele mai multe candidaturi, înregistrându-se circa 1,3 milioane de contactări din partea candidaților, respectiv 23% din total.

Pe locul al doilea s-a aflat categoria „Ingineri - Meseriași - Constructori”, cu un total de peste 657.000 de contactări, urmată îndeaproape de categoria „Personal hotelier - Restaurant”, care a cumulat aproximativ 622.000 de aplicări.

Pe de altă parte, este important de menționat că cea mai mare scădere în numărul de contactări din partea aplicanților a fost înregistrată de categoria „Muncă în străinătate”, cu un minus de 34% față de anul precent.

Cele mai multe CV-uri au mers către joburile de șoferi

Peste 2,85 de milioane de români și-au depus candidaturile pentru domeniile cele mai dorite de pe OLX.

Domeniul care a înregistrat cele mai multe candidaturi unice pe OLX în 2021 a fost „Șoferi - Servicii auto - Curierat”, peste  542.000 de români aplicând pentru aceste posturi.

Pe locul al doilea în clasamentul domeniilor cu cei mai mulți candidați s-a situat categoria „Casieri - Lucrători comerciali”, cu aproximativ 307.000 de candidați unici.

Podiumul a fost completat de domeniul ”Personal hotelier - Restaurant”, cu aproximativ 300.000 de CV-uri primite pe parcursul anului trecut.

Capitala concentrează 30% din totalul anunțurilor de recrutare

Cele mai multe anunțuri cu oferte de angajare au fost publicate pe OLX, în 2021, de angajatori cu activitate în București, Brașov, Cluj, Constanța și Iași.

Capitala conduce detașat topul, angajatorii din București - Ilfov postând aproape 208.000 de anunțuri de recrutare, mai multe cu aproximativ 38% comparativ cu anul 2020. Raportându-ne la numărul total de anunțuri, rezultă că aproximativ 30% din totalul anunțurilor sunt destinate pentru această zonă.

Județul Brașov a urcat o poziție în top, până pe locul al doilea, cu circa 46.600 de anunțuri de angajare, în creștere cu peste 50% față de anul anterior. Județul Cluj a coborât pe locul al treilea, cu 44.200 de anunțuri, însă cu un avans de 29% comparativ cu 2020.

Cele mai puține locuri de muncă au fost înregistrate în județele Caraș-Severin, Tulcea și Harghita, însă chiar și acestea au avut creșteri comparativ cu anul anterior.

Timpul mediu de ocupare a locurilor de muncă pe OLX, mai rapid în 2021

Durata medie a închiderii unui anunț de angajare publicat în secțiunea OLX Locuri de muncă a fost de 27 de zile în 2021, în scădere cu cinci zile față de anul precedent.

Companiile locale au identificat cel mai rapid candidații potriviți pentru joburi în domeniul „Bone - Menajere”, unde durata medie de închidere a unui anunț a fost de 17 zile. De asemenea, angajatorii au găsit oamenii potriviți și pentru categoriile ”Locuri de muncă pentru persoane cu dizabilități” (21 zile), ”Marketing - PR - Media” (21 zile), precum și ”Internship – Muncă termorară - sezonieră” (23 de zile).

La polul opus, cel mai dificil de identificat au fost candidații din categoriile „Casieri - Lucrători comerciali”, unde timpul mediu de ocupare a fost de 37 de zile, mai mare cu șase zile comparativ cu 2020.

Pandemia a adus schimbări esențiale în piața muncii

Dinamica relației dintre candidați/angajați și angajatori s-a transformat în pandemie, într-un timp foarte scurt. Dacă pe angajatori, criza sanitară i-a determinat să fie mai transparenți în anunțurile de angajare, să regândească pachetele de beneficii oferite și să susțină migrarea către munca remote pentru cât mai multe dintre posturile din ierarhie, pe candidați i-a încurajat să analizeze cu mai multă atenție ofertele pentru care își depun candidatura, să verifice istoricul companiilor și să aplice asumat, având date complete despre remunerațiile și beneficiile primite.

Chiar dacă accentul s-a pus cu precădere pe munca remote, meseriile cu tradiție, care necesită de cele mai multe ori prezență fizică, rămân în continuare în centrul atenției. Mai mult, competiția pentru angajații blue collar devine din ce în ce mai acerbă, cu un număr în creștere de anunțuri disponibile online, pe platforma OLX.

Nu în ultimul rând, revenirea economică a atras mai mulți angajatori către piața de recrutare și a generat o flexibilitate mai mare de a recruta online, iar, în același timp, bugetele alocate de angajatori au crescut semnificativ pentru acest mijloc de recrutare, perspectivele fiind pozitive și din acest punct de vedere.

Peste 15.800 de oferte de muncă eligibile pentru refugiații ucraineni

În plus față de suportul urgent acordat persoanelor din Ucraina, în luna martie a acestui an, prin inaugurarea unei secțiuni dedicate în platformă, OLX pune la dispozitia cetățenilor ucraineni mii de oportunități de angajare. Astfel, pentru cei care doresc să își continue parcursul profesional pe teritoriul țării noastre, în platforma OLX pot fi găsite peste 15.800 de oferte de muncă eligibile pentru refugiații ucraineni.

De la începutul crizei din Ucraina și până la finalul lunii martie, nenumărați angajatori au ales OLX pentru a-și lista joburile disponibile, iar volumul ofertelor de angajare se mărește într-un ritm semnificativ: de la 1.158 de anunțuri de angajare în luna februarie 2022, se înregistrează o creștere de 611% o lună mai târziu, cu peste 8.200 de anunțuri publicate.

Principalele sectoare cu cele mai multe oferte de muncă sunt: „Personal hotelier - restaurant” (1.867 anunțuri listate), „Ingineri - Meseriași - Constructori” (1.423 anunțuri) și „Șoferi - Servicii auto - Curierat” (1.244 anunțuri).

Mai mult, chiar și pe partea de cerere din partea candidaților, domeniile se mențin, cu o singură diferență: „Personal hotelier - restaurant” (10.095 aplicări), „Șoferi - Servicii auto - Curierat” (8.918 aplicări) ocupă locul doi, urmat de „Ingineri - Meseriași - Constructori” (7.291 aplicări).

În privința orașelor cu cele mai multe anunțuri de angajare pentru refugiații ucraineni, listate în platforma OLX, topul este condus de București, angajatorii din capitală postând 3.533 de oferte, iar  Cluj-Napoca și Iași completează următoarele poziții, cu 1.121, respectiv 858 de joburi.

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOS, Android.

Categoria "Locuri de muncă" însumează peste 70.000 de oferte active și peste 4 milioane de vizite lunare. În medie, peste 250.000 de candidați unici contactează lunar un angajator de pe OLX, iar numărul interacțiunilor lunare între angajatori și angajați ajunge la peste 1.2 milioane.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


OLX Group

At OLX we improve people’s lives by bringing them together for win-win exchanges. Sellers win. Buyers win. Communities win. OLX wins. And most of all, you win. Being part of something special. In an open... vezi detalii »

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related