Înapoi în viitor. Trendurile FMCG prezentate la Demo Day

Înapoi în viitor. Trendurile FMCG prezentate la Demo Day

Ultimii doi ani au adus schimbări ale consumului, iar companiile din industria FMCG și nu numai, s-au adaptat din mers exigențelor și nevoilor pieții, mai ales din punct de vedere digital. Strategia esențială pentru a face față provocărilor a fost adoptarea unor practici noi de marketing cu impact major asupra consumatorilor și a comportamentului acestora.

În acest context dinamic, echipa Immersivibes a organizat la Marcom Hub în luna aprilie prima ediție Demo Day, fiind invitați reprezentanți din industria FMCG care au avut ocazia să interacționeze cu echipa, să testeze toate serviciile pe care compania le oferă și să identifice noi oportunități de promovare a brandurilor în rândul consumatorilor.

Pe măsură ce atât companiile, cât și consumatorii se adaptează noilor tehnologii, apar modalități inovative de a oferi experiențe memorabile clienților, ceea ce a impus adăugarea de noi servicii în portofoliul Immersivibes, printre care: conectarea cu consumatorul prin AR, experiențe 3D, jocuri interactive cu senzori, diverse animații și clipuri video ce afișează  ingrediente și valori nutriționale ale produselor, dar și sugestii de consum. Toate experiențele sunt măsurabile și permit integrarea de butoane tip CTA, care pot redirecționa utilizatorul spre alte pagini de interes.

„Consumatorii forțează brandurile să identifice noi moduri de a interacționa și de a-și promova produsele. Viitorul va fi al mărcilor care vor oferi consumatorilor experiențe interactive memorabile și vor oferi posibilitatea ca produsele să fie descoperite și explorate într-un mod inovativ. Consumatorul interacționează cu un brand prin diferite touchpoints, iar noi, echipa Immersivibes, dorim ca prin serviciile noastre să asigurăm acel customer journey atractiv și memorabil.”, a declarat Andrei Schuster, Co-Founder Immersivibes.

20 de invitați au fost implicați în activități de realitate augmentata pe parcursul Demo Day și au testat noi modalități prin care brandurile pot să interacționeze mai bine cu clienții, generând astfel o prezență memorabilă la diverse evenimente din industria FMCG sau de entertainment. 

"M-a bucurat tare mult invitația la evenimentul organizat de voi si am venit cu multa curiozitate. Curiozitate care mi-a fost satisfacută pe deplin de o echipa super tânara, antreprenoriala, care debordează de creativitate si dorinta de a schimba interacțiunea companiilor cu shopper-ul/consumatorul. De astfel de lucruri avem nevoie si in industria de FMCG pentru a da un suflu nou mecanicilor tradiționale.", Raluca Oprea, Channel Activation Marketing Manager Coca-Cola. 

Înființată în anul 2019, Immersivibes este o agenție tehnologica dedicata activităților de tech marketing, fiind formată din specialiști cu experiență în digital creation, creative technology și tehnologii interactive  de Realitatea Virtuală și Realitate Augmentată.

Serviciile agenției au întotdeauna în prim plan inovația în comunicare. Agenția are în portofoliul său clienți din diferite industrii precum retail, FMCG, home& deco, e-commerce.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Marcom Hub

Marcom Hub este un showroom de tehnologie creat exclusiv pentru profesionistii din industriile creative si reprezinta o retea de experti care isi propun sa aduca domeniul Marketingului Experiential mai aproape de... vezi detalii »

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related