Predicțiile pentru piața producătorilor locali sunt favorabile, 64% din consumatori consideră că piața producătorilor locali se va dezvolta în următorii 5 ani, o arată cel mai recent studiu iSense Solutions.
Ce înseamnă de fapt pentru consumator un producător local? Pentru 37% dintre românii din mediul urban un producător se încadrează în categoria de “producător local” dacă produsele alimentare au la bază rețete tradiționale românești, 36% consideră că trebuie să comercializeze produsele în localitatea sau regiunea în care sunt produse, 29% consideră că producătorul local se ocupă și de vânzarea produselor, în timp ce pentru 22% un producător local este acela care utilizează forța de muncă românească sau locală.
Când vorbim despre percepția despre producătorii locali, consumatorii din mediul urban îi asociază pe aceștia cu o calitate ridicată și cu tradiție, prin folosirea rețetelor autentice, crezând despre aceste produsele ca sunt sănătoase. Totodată, aceștia îi asociază cu categoria de sustenabilitate pentru că susțin comunitățile locale și economia națională. Nu în ultimul rând, aceste produse le amintesc de copilărie și au un gust autentic.
Întrebați care sunt principalele produse pe care le achiziționează de la producătorii locali, 92% dintre români declară că achiziționează fructe și legume, 54% cumpără produse alimentare prelucrate, 17% produse vestimentare, 15% mobilier și 14% produse pentru gradină și bricolaj.
Totodată, când vorbim despre motivele pentru care aleg să consume produse românești, 64% afirmă că sunt mai gustoase, 56% o fac pentru a susține afacerile locale, pentru 54% acestea sunt mai sănătoase și tot 54% declară că le aleg pentru gustul tradițional românesc.
63% dintre românii din mediul urban afirmă că se informează despre producătorii locali de la prieteni sau familie, 42% din magazine, 38% de la raft, 37% de pe Facebook, 15% de pe bloguri sau forumuri și tot 15% de la reclamele TV.
37% dintre românii din mediul urban afirmă că și-ar dori să cumpere produse locale de pe platforme dedicate producătorilor, 19% de pe site-urile supermarketurilor și a hipermarketurilor, în timp ce 15% și-ar dori să facă aceste achiziții de la comunități online de producători prezente pe social media (Facebook, Instagram etc.).
Există și bariere care îi împiedică pe cei care și-ar dori să achiziționeze produse românești, astfel că 38% dintre românii din mediul urban declară că anumite produse nu sunt disponibile pe tot parcursul anului, 33% menționează prețul ridicat al produselor comparativ cu prețul produselor internaționale, tot 33% afirmă că magazinele oferă o varietate restransă de produse și pentru 27% produsele au o vizibilitate redusă la raft.
„Producătorii locali sunt asociați cu tradiția, cu rețetele cunoscute, iar sentimentul de mândrie și susținere a producătorilor locali este puternic prezentă în rândul generației Z, existând o posibilitate minunată de business în cadrul acestui segment. De asemenea, sustenabilitatea reprezintă un trend care a crescut foarte mult în timpul pandemiei, oamenii conștientizează importanța susținerii comunităților locale și, totodată, susținerea economiei naționale”, explică Laura Roșca, Qualitative Research Director iSense Solutions.
Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 1004 de respondenți, desfășurat în lunile ianuarie- februarie, marja maximă de eroare +/- 3.1%, la un nivel de încredere de 95%. Informațiile calitative au fost extrase din Comunitatea Online iSense Solutions Modern Consumers, care cuprinde 50 de respondenți activi, cu vârste cuprinse între 18 – 55 ani și a fost desfășurat în lunile ianuarie-feburarie 2022.
Studiul a fost prezentat de către iSense Solutions în cadrul evenimentului ProgresivHub care a avut loc în luna februarie a.c.
iSense Solutions - The Modern Consumer Company - folosește cele mai inovatoare metode de explorare și analiză a consumatorului modern. Fondată în 2014, compania oferă servicii complete de cercetare de piață și aduce un mix de inovație și eficiență pentru clienți.