Verdino Green Foods vizează neutralitatea CO2 prin parteneriatul cu Resalta

Verdino Green Foods vizează neutralitatea CO2 prin parteneriatul cu Resalta

În sociețătile moderne, sectorul alimentar joacă un rol cheie în îmbunătățirea calității vieții, în crearea unei stări generale mai bune de sănătate, în activitățile economice și protejarea sistemelor naturale, pentru a asigura un viitor mai bun pe Planetă. 

Organizația Națiunilor Unite estimează că până în 2050 populația globului va atinge aproximativ 10 miliarde de oameni, iar producția alimentară va crește cu aproximativ 70%. În acest context, ONU trage un semnal de alarmă atât asupra provocărilor uriașe privind urgența scăderii amprentei de carbon, cât și asupra necesității identificării de modalități noi de producere a unor cantități mai mari de alimente, cu resursele existente. În prezent, producția globală de alimente este responsabilă pentru 24% din totalul emisiilor de CO2.

Verdino Green Foods, lider local și regional în categoria de produse pe bază de plante, alternative de consum pentru carne și brânzeturi, anunță că a selectat Resalta să îi devină partener strategic, alături de care va face primii pași pe drumul către neutralitate CO2. În cadrul acestui parteneriat, Resalta, una dintre cele mai importante companii de servicii energetice din Europa Centrală și de Sud-Est, va furniza soluții de audit energetic și de amprentă de carbon, conturând strategia pentru decarbonizare a unității de producție Verdino Green Foods din Oiejdea, județul Alba. 

„Angajamentul Verdino Green Foods referitor la sustenabilitate și ținta de reducere a emisiilor de carbon reflectă convingerile noastre că avem o responsabilitate în ceea ce privește prezervarea Planetei. Prioritățile asumate prin parteneriatul cu Resalta sunt legate strâns de eficientizarea consumului de energie, îmbunătățirea fluxurilor, proceselor și tehnologiilor din zona de producție.

Verdino Green Foods evoluează ca un pariu continuu pentru inovație, pentru un viitor solid și sustenabil, prețuind oamenii și mediul înconjurător.” a declarat  Oana Gresoiu, Group Chief Sustainability Officer Verdino Green Foods.

Urmărind comportamentul de consum la nivel mondial, studiile arată că produsele alternative vegetale se vor diversifica și vor lărgi segmentul de piață cu un procent de peste 450% până în 2030. Din ce în ce mai mulți consumatori, cu o percepție nouă asupra viitorului, devin foarte preocupați de etica alimentelor și de viitorul Planetei.

„Este impresionant să vedem viteza și amploarea cu care Verdino Green Foods a decis să implementeze planul de eficiență energetică și să utilizeze resurse regenerabile pentru decarbonizarea operațiunilor. Suntem mândri să sprijinim Verdino Green Foods în această tranziție ”, a susținut Luka Komazec, CEO Resalta.

Rezultatele auditului Resalta vor duce Verdino Green Foods către alinierea la directivele și  obiectivele Organizației Națiunilor Unite  și ale Uniunii Europene în ceea ce privește emisiile de CO2 și, totodată, vor permite transparentizarea operațiunilor către organizația Carbon Disclosure Project (CDP).

„Ne bucurăm să susținem primul proiect din zona de decarbonizare demarat de Verdino Green Foods și Resalta. Privim cu optimism impactul pozitiv pe care proiectul îl va crea asupra mediului, atât în zona proceselor de producție, cât și în ceea ce privește produsele în sine”, a afirmat Dorian Macovei, Director pentru România al BlackPeak Capital, parte din acționariatul Verdino Green Foods.

Conștientizând schimbările climatice, poluarea foarte crescută, defrișările, degradarea solului, scăderea resurselor de apă și pescuitul intensiv, industria alimentară, prin producția segmentului de produse pe bază de plante, poate genera impact pozitiv de durată.

Verdino Green Foods SRL este unul dintre cei mai importanți producători plant-based la nivel local și regional, cu un portofoliu complet ce cuprinde alternative vegetale la produsele din carne și brânzeturi. Compania se concentrează pe creștere accelerată, investind în inovare de produs, dezvoltarea portofoliului și a facilităților de producție. Ambiția Verdino Green Foods este să susțină crearea unui viitor sustenabil, pentru oameni și Planetă, ajutând consumatorii să aducă o contribuție majoră la schimbările climatice. 

Resalta este una dintre cele mai importante companii de servicii energetice din Europa Centrală și de Sud-Est. Compania oferă clienților săi soluții integrate special adaptate nevoilor lor, pentru a-i ajuta să reducă costurile, să-și reducă amprenta asupra mediului și să își gestioneze mai bine consumul de energie. Cu peste 75 de experți în 8 țări, Resalta a ajutat numeroase companii, lideri din industrie, municipalități și orașe din regiune să reducă costurile cu energie, să le îmbunătățească eficiența și să minimizeze impactul lor asupra mediului printr-o varietate de servicii personalizate executate cu atenție. 

BlackPeak Capital a fost înființată în 2014 și vizează investiții de capital de creștere de 5-10 milioane EUR în IMM-urile cu cea mai rapidă creștere din România, Bulgaria, Slovenia, Croația și Serbia. Al doilea fond al BlackPeak Capital, BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund, se concentrează pe parteneriatul cu antreprenorii remarcabili din regiune care au ambiția de a construi companii de clasă mondială pe baza inovației continue, creșterii organice și achizițiilor suplimentare. BlackPeak Southeast Europe Growth Equity Fund este susținut de Fondul european de investiții în cadrul programelor COSME și JEREMIE, BERD, IFC, BCR Pensii și alți investitori instituționali privați europeni. BlackPeak Capital operează din patru birouri regionale din Sofia, București, Ljubljana și Viena. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related