Salvați Copiii România duce aparatură medicală vitală la Maternitatea Făgăraș cu sprijinul cititorilor Libris

Salvați Copiii România duce aparatură medicală vitală la Maternitatea Făgăraș cu sprijinul cititorilor Libris

Organizația Salvați Copiii România accelerează dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie din județul Brașov și duce la Maternitatea din Făgăraș aparatură medicală complexă. Echipamentele au fost achiziționate din fonduri donate de cititorii Libris și sunt în valoare de 20.000 de euro, reprezentând: incubator, monitor de funcții vitale și o lampă de fototerapie.

Compartimentul de Neonatologie a spitalului are capacitatea de 15 paturi, iar media lunară a copiilor născuți la  Maternitatea Făgăraș este de 45-50.

„Aparatura medicală minim necesară într-o maternitate de grad mic este esențială pentru evoluție, stabilitate, siguranța sufletelor ce vin direct în brațele noastre și pentru confortul psihic al personalului care se poate baza pe ceva fizic, care funcționează la momentul potrivit”, a declarat Pandrea Viorica Mihaela, Manager Spitalul Municipal Dr. Aurel Tulbure Făgăraș.

Până în prezent, Salvați Copiii România a ajuns cu aparatură medicală în județul Brașov la: Spitalul de Urgență pentru Copii Brașov, Spitalul de Obstetrică și Ginecologie dr. I. A. Sbârcea, Spitalul Clinic de Pediatrie Brașov, Spitalul Municipal Făgăraș, Spitalul Orășenesc Rupea.

Cu sprijinul Libris, în județul Brașov au fost donate echipamente în valoare de 246.390 euro.

 „Este important să ducem aparatură medicală performantă exact acolo unde este nevoie, pentru ca nașterea să nu mai reprezinte un factor de discriminare în România. Susținerea din partea partenerului nostru și a clienților acestuia reprezintă un real ajutor pentru sprijinirea sistemului medical și a sănătății coplilor. Investiția pe care o facem înseamnă viață pentru copii.”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Dotarea a fost posibilă cu implicarea Libris, unul dintre partenerii de cursă lungă ai Organizației Salvați Copiii România în programul de combatere a mortalității infantile.

Sunt foarte bucuroasă să fiu ambasador al acestui proiect și sunt extrem de mișcată de modul în care s-au mobilizat cititorii pentru a dona această sumă impresionantă. Cred cu tărie că empatia și compasiunea pot salva această lume, ne umanizează și ne transformă nu în salvatori, ci în puncte de sprijin pentru cei care au nevoie de ajutor, adaugă Petronela Rotar, ambasadoare a programului de dotare a maternităților, sprijinit de Libris.

Cititorii Libris au fost alături de Savați Copiii încă din decembrie 2014, în demersul organizației de a susține sănătatea copiilor din spitale. Investiția totală se ridică la 612.542 euro donati de catre cititorii Libris, prin libris.ro.

Totodată, media donației a crescut în ultimii ani de la 3,14 lei la 5,54 lei.

 „Fiecare donație înseamnă o șansă la viață pentru micuții aflați în dificultate, înseamnă, cu adevărat, o gură de oxigen, căldură, speranță și un imens ajutor acordat cadrelor medicale în lupta pe care o duc zilnic pentru salvarea bebelușilor născuți prematur. Libris, cu ajutorul clienților librăriei libris.ro, a înțeles în toți acești ani de colaborare cu Salvați Copiii ca 1 leu chiar poate face diferența dintre viață și moarte. Cei peste 600.000 de euro donați de către cititorii Libris sunt rezultatul a 7 ani de parteneriat, o cursă lungă și grea pentru reducerea ratei mortalitații infantile din România; sunt rezultatul a ceea ce numim echipă, empatie, sensibilitate”, a declarat Virgil Oniță, Director General Libris.

Context

Organizația Salvați Copiii România a accelerat din 2021 programul de dotare a unităților medicale și a continuat oferirea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) în zone defavorizate la nivel național. Astfel, anul trecut au fost dotate 24 de spitale, cu aparatură și echipamente medicale în valoare de 1.254.000 euro. Au fost achiziționate 92 de echipamente performante, consumabile, mobilier medical,  rampe de oxigen etc. Numai în București, 6 unități medicale au primit aparatură și echipamente medicale în valoare totală de 742.398 de euro.

Au fost donate Spitalului „Grigore Alexandrescu” din capitală două ambulanțe performante și aparatură medicală de ultimă generație.

Totodată, Salvați Copiii a renovat și modernizat integral secția Obstetrică-Ginecologie I a Maternității Polizu și a demarat un amplu proces de reabilitare a Blocului Operator și a Secției de Terapie Intensivă ale aceleiași unități medicale.

Pănă la sfârșitul anului 2022 Salvați Copiii va dota 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 30.000 de copii. Echipamentele vor ajunge în spitale din județele: Argeș, Botoșani, Brașov, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Iași,  Maramureș, Mureș, Mehedinți, Sibiu, Timiș, Tulcea și București.

 #INVESTIȚIE ÎN VIAȚĂ cu 20% din impozitul pe profit

Companiile pot investi în viața nou-născuților care au nevoie de îngrijire medicală urgentă și performantă, prin încheierea unui contract de sponsorizare, iar persoanele fizice au posibilitatea de a dona online pe salvaticopiii.ro/renovare  sau prin SMS la 8844, 2 euro lunar.

De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând 4 soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 2.920.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

Fondată în 1991, Libris este o afacere 100% românească și cea mai mare librărie online din România. Peste 300.000 de titluri de carte stau la dispoziția cititorilor pe Libris.ro, alături de jocuri pentru copii, board games, muzică, filme și cadouri. Din decembrie 2014, Libris s-a alăturat Organizației Salvați Copiii în proiectul de reducere a mortalității infantile din România. La fiecare comandă plasată pe Libris.ro, Salvați Copiii a beneficiat de donații în valoare de 1 leu, 3 lei, 5 lei, 10 lei sau o altă sumă, reușindu-se achiziționarea de echipamente și aparatură performantă pentru supraviețuirea celor mici, din maternitățile din: București (Maternitatea Filantropia, Maternitatea Polizu, Spitalul Universitar de Urgență Elias), Iași (Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria”), Brașov (Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Dr. Ioan Aurel Sbârcea”),  Cluj (Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca), Mureș (Spitalul Clinic Județean Târgu Mureș, Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș), Alba (Spitalul Județean de Urgență Alba-Iulia) și Sălaj ( Spitalul Județean de Urgență Zalău).

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related