Descoperă noua eră și încearcă perspectiva unui pilot de Formula 1®.
Codemasters® și Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) au dezvăluit astăzi trailerul de lansare al EA SPORTS F1® 22, înainte de lansarea exclusiv digitală a Champions Edition, programată mâine, pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4, Xbox One, și PC. Cu ambasadorul F1® 22 Charles Leclerc, trailerul redă sentimentul visceral de la volanul unui monopost cu 1000cp și senzația de a concura împotriva celor mai buni piloți din apogeul sporturilor cu motor.
„Suntem nerăbdători ca jucătorii să încerce jocul. Trailerul redă perfect entuziasmul și emoția competiției la cel mai înalt nivel, în Campionatul Mondial”, a spus Paul Jeal, F1 Senior Franchise Director în cadrul Codemasters. „Jucătorii vor simți extazul de a fi pe poziții în noua eră a Formula 1 și de a conduce monopostul la limită și peste.”
F1® 22 le permite jucătorilor să experimenteze viața de pilot de Formula 1®, atât pe circuit cât și în afara acestuia. Pe lângă faptul că pot concura în Campionatul Mondial FIA 2022 în monoposturi revoluționare care încurajează competitivitatea, jucătorii se pot bucura de premii și în afara circuitului, datorită modului F1® Life. Noul hub social le permite jucătorilor să își personalizeze avatarul și apartamentul și să își expună colecția de supercaruri. Odată achiziționate, automobilele pot fi conduse cu ajutorul funcției Pirelli Hot Lap, replicând prima parte a weekend-ului de cursă.
F1® 22 Champions Edition dispune de conținut suplimentar și acces prioritar cu 3 zile și va fi lansat pe 28 iunie 2022 pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4, Xbox One și PC prin Origin și Steam. Ediția Standard va fi lansată vineri, 1 iulie 2022.
*Sunt aplicate condiții și restricții.
Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.
Compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și Plants vs. Zombies™.
EA SPORTS, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 reprezintă proprietatea deținătorilor mărcii și sunt utilizate cu permisiunea lor.
Codemasters este un dezvoltator și editor britanic de jocuri video premiat, cu tradiție de peste 30 de ani. Compania este specializată în jocuri de curse de înaltă calitate, inclusiv DiRT, GRID, Project CARS și seria oficială de jocuri video F1® câștigătoare a premiului BAFTA.
Codemasters este un studio Electronic Arts (NASDAQ: EA).