Un procent record de absolvenți de liceu au cerut recomandări pentru plecarea la studii în străinătate, la finalul acestui an școlar, motivând că nu ȋși găsesc locul ȋn România. Ȋn acest context, cea de-a cincea ediție a proiectului Ghidul Meseriilor Viitorului, derulat de INACO-Inițiativa pentru Competitivitate și finanțat de Primăria Sectorului 3, se concentrează pe ȋnțelegerea nevoilor tinerilor cu privire la sistemul de educație și piața muncii și sprijinirea lor pentru a-și atinge potențialul.
,,Proiectul vrea să dea glas vocii milioanelor de elevi ai generației Z și Alpha, pentru care țară și acasă sunt cei care îi ascultă, îi înțeleg și le permit să se exprime și să își descopere și cultive potențialul, vocația autentică. Copiii aceștia s-au obișnuit să fie priviți și tratați cu neîncredere, cu reținere, dar nu s-au împiedicat de asta și caută în afara granițelor ceea ce nu primesc în țara lor – respect, înțelegere, empatie, pragmatism, educație modernă, digitală, putere de decizie, autonomie”, spune Andreea Paul, fondator INACO.
Experții INACO elaborează, în perioada iulie-septembrie 2022, chestionarul ,,VOCEA COPIILOR cu privire la MESERIILE VIITORULUI”, dedicat elevilor din clasele V-VIII, respectiv celor din clasele IX-XII. Obiectivul este de a surprinde percepțiile și așteptările generațiilor tinere cu privire la: școala online, nivelul de adaptare a sistemului de învățământ românesc la meseriile viitorului, competențele pe care le dobândesc acum în școală în ceea ce privește nivelul competențelor necesare pe piața actuală a muncii. Echipa INACO culege datele prin intermediul unei platforme on-line, iar la final, va publica un raport de analiză în sinteză.
În paralel, echipa de experți INACO actualizează Ghidul Meseriilor Viitorului (GMV) – ediția a V-a, într-un mod pragmatic şi atractiv, non-formal, dedicat elevilor și cadrelor didactice, cu privire la mega-tendinţele tehnologice cu impact relevant asupra pieţei muncii şi tendințelor de formare profesională. În acest proces vor fi implicați, pe lângă echipa de cercetători angajați, partenerii Brilliant Minds și voluntari INACO (inclusiv studenți aflați în stagiu de practică la INACO, alături de consultanți pro-bono din companii private).
În acord cu ediția a V-a a Ghidului Meseriilor Viitorului, experții INACO vor susține, în luna octombrie, sesiuni de instruire cu cel puțin 150 de cadre didactice și cu cel puțin 350 de elevi din sectorul 3 al Capitalei.
De asemenea, cadrele didactice vor putea beneficia de vizite opționale la Smart Laburile din Sectorul 3 - Școala Superioară Comercială „Nicolae Kretzulescu” și Liceul Teoretic „Al. I Cuza” – precum și la Smart Lab Hotel Caro.
Proiectul „Viitorul văzut prin ochii copiilor Sectorului 3 în ediția a V-a a ghidului meseriilor viitorului” este conceput și derulat de INACO-Inițiativa pentru Competitivitate și finanțat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la bugetul local. Finanțarea proiectului se realizează în conformitate cu prevederile hotărârilor Consiliului Local al Sectorului 3.
INACO - Inițiativa pentru Competitivitate este o comunitate non-profit de manageri, consultanți, analiști, experți în domeniul economic, educațional, conectată la rețeaua de specialiști în economia de stat și privată din România. INACO sprijină prin analiză, investigație, cercetare și propunerea de soluții ridicarea nivelului de competitivitate economică a instituțiilor publice și al mediului de afaceri din România.
INACO crede că raportarea la tendințele tehnologice, științifice, economice și sociale ale viitorului prin educație non-formală și consiliere vocațională este obligatorie pentru competitivitatea tinerilor, pentru a fi împliniți în viața profesională, prin corelarea propriilor aptitudini și vocații cu alegerile educaționale și profesionale potrivite.
Toate celelalte patru ediții ale Ghidului Meseriilor Viitorului au fost susținute de către Primăria Sectorului 3, în competiția deschisă dedicată finanțării ONG-urilor în perioada 2018-2021.