Infineon Technologies își extinde sediul din Novo Park cu încă două etaje și un laborator. Contractul de închiriere cu Genesis Property a fost prelungit până în 2025

Infineon Technologies își extinde sediul din Novo Park cu încă două etaje și un laborator. Contractul de închiriere cu Genesis Property a fost prelungit până în 2025

Infineon Technologies România, filiala locală a producătorului german de semiconductori, își extinde spațiul de birouri din campusul de afaceri Novo Park, deținut de Genesis Property, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri clasa A din România. Compania a semnat un contract de închiriere pentru extinderea sediului său din România cu încă două etaje și un laborator în clădirea D, cu începere imediată, ajungând la o suprafață închiriată de 10.000 de metri pătrați. În plus, compania a semnat o prelungire a contractului existent până în 2025, când va marca 20 de ani de colaborare de succes cu Genesis Property.

Infineon Technologies România, care ocupă în prezent spații de birouri în clădirile B și C din Novo Park, se numără printre chiriașii cu cea mai îndelungată prezență în campus. Infineon este chiriașul Genesis Property încă din 2005, când a închiriat un spațiu de 2.300 de metri pătrați, iar de atunci a continuat extinderea spațiului de birouri.

„Suntem extrem de mândri de parteneriatul cu Infineon Technologies, care durează de aproape două decenii, și ne bucurăm să sprijinim în continuare creșterea lor ca unul dintre liderii din domeniul cercetării și dezvoltării din România. Această nouă extindere confirmă că cererea de birouri premium, sigure și confortabile, în care angajații pot găsi atracții care să le îmbunătățească experiența la locul de muncă, este în trend ascendent”, a spus Ștefan Tudos, vicepreședinte Genesis Property.

În luna aprilie, Genesis Property a început transformarea Novo Park, situat în partea de nord a Bucureștiului, în YUNITY Park, un nou concept imobiliar care va integra într-un spațiu unic facilități premium pentru tendințele de lucru și de stil de viață urban ale viitorului. Este așteptat ca proiectul să fie finalizat în primele trei luni ale anului 2023, cu o investiție totală de 50 de milioane de euro.

Pe lângă birourile premium, în YUNITY Park, parcarea exterioară, care se întinde pe o suprafață de 7.500 de metri pătrați, va fi complet transformată, cu un accent deosebit pe zonele verzi, întrucât va fi plantată o pădure urbană de 1.000 de metri pătrați, unde angajații să poată organiza întâlniri și ședințe online sau pur și simplu să ia pauze, să facă scurte plimbări și să se bucure de natură.

Genesis Property va dezvolta, de asemenea, o terasă în aer liber ce va deservi un food hall de 4.000 de metri pătrați, unde rezidenții și vizitatorii parcului vor găsi un mix de restaurante adresate mai multor preferințe culinare. În plus, va fi dezvoltat un centru de conferințe cu o capacitate totală de 540 de locuri, unde vor fi organizate evenimente culturale și profesionale cu și pentru comunitatea YUNITY Park.

Toate cele șapte clădiri din YUNITY Park, cu o suprafață închiriabilă de 75.000 de metri pătrați, sunt deja clasificate în clasa A de eficiență energetică și certificate BREEAM - Very Good și vor fi, de asemenea, certificate IMMUNE Building Standard™ - Resilient, 5 stele din 5. IMMUNE™ se bazează pe o investiție practică într-un sistem Healthy by Design (HbDS), care le permite operatorilor de clădiri să verifice și să ajusteze starea clădirii la un nivel sustenabil al performanței, oferind astfel ocupanților spațiul și încrederea necesare pentru o experiență sănătoasă.

Genesis Property este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori de birouri clasa A din România, având o experiență de aproape 20 de ani în industria imobiliară. Compania deține și administrează peste 150.000 de metri pătrați de spații de birouri ocupate de companii importante precum HP, Accenture, Societe Generale, Citibank, Ericsson, Garanti BBVA, Infineon, Luxoft, Yokogawa, Siemens și Alpha Bank, unde lucrează peste 20.000 de angajați.

În 2020, Genesis Property a inițiat IMMUNE Building Standard™, un standard global inovator, care certifică reziliența clădirilor la amenințări pentru sănătate cum este pandemia de Covid-19. Prin IMMUNE™, compania își propune să contribuie sustenabil la crearea clădirilor sănătoase ale viitorului.

Genesis Property este, de asemenea, dezvoltatorul primului campus studențesc privat din România, West Gate Studios, și al unității de cazare de 4 stele Studio One Accommodation Suites.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related