Tazz lansează livrarea direct pe plajă în Mamaia și Constanța, în parteneriat cu 250 de restaurante locale și 13 plaje

Tazz lansează livrarea direct pe plajă în Mamaia și Constanța, în parteneriat cu 250 de restaurante locale și 13 plaje

Platforma Tazz își extinde serviciile de livrare pe timpul verii pe plajele și la cazările din stațiunea Mamaia, dar și pe plajele din Constanța. Mai mult, turiștii și constănțenii își pot savura prânzul comandat prin aplicație în zonele de lounge by Tazz, special amenajate la The Beach by Shut Up din Mamaia, dar și la Zoom Beach din Constanța.

În plus, Tazz livrează în cel mai scurt timp o varietate de produse de vacanță, de la înghetață, dulciuri și snacks-uri, la băuturi alcoolice și non-alcoolice, tutun, gheață, dar și cărți și accesorii de plajă: jucării de apă, produse de protecție solară, dermatocosmetice, prosoape, șlapi și jocuri de societate. Utilizatorii pot comanda atât la unitățile de cazare din Mamaia, cât și direct pe plajele partenere.

De acum, clienții Tazz își pot da comandă din aplicație la cele 13 plaje partenere din Mamaia și Constanța: The Beach by Shut Up, Zoom Beach, Mystyryum, Vera, Paco, Tortuga, One Beach 1 și 2, La bicicletă, Yes Beach, Mondo Beach, Zen Beach și Cotton Beach, iar comanda este livrată de riderii Tazz în cel mai scurt timp la zonele de pick-up, special amenajate pe fiecare dintre aceste plaje.

În perioada de vară, nu e niciun secret că oamenii își petrec mult timp în afara locuinței, fie că vorbim de vacanțe sau de viața de zi cu zi. În consecință, așa cum facem de fiecare dată, ne-am adaptat serviciile la comportamentul clienților și am lansat livrarea pe plajele partenere din Constanța și Mamaia, acoperind în același timp și zonele de cazare. Vorbim atât de produsele specifice de sezon, cum ar fi cremele de soare, băuturile răcoritoare, înghețata livrată în cutii termoizolante, cât și de cărți sau preparate de la restaurante. Le mulțumim restaurantelor partenere din Constanța și Mamaia pentru deschidere, dar și plajelor cu care suntem foarte bucuroși să colaborăm începând din această vară.”, a declarat Răzvan Acsente, Chief Marketing Officer Tazz.

Vara aceasta, Tazz livrează și la malul mării, mărind aria de acoperire și în stațiunea Mamaia, pe lângă cele 33 de orașe deja active în aplicație.

Tazz e platforma locală de livrare rapidă care salvează timpul clienților săi. La doar un click distanță, pot comanda dintr-un meniu divers de preparate de la cele mai bune restaurante din țară, dar și orice altceva au nevoie, de la cumpărături zilnice, medicamente și flori, la cărți, articole sportive, produse de îngrijire personală și înfrumusețare. Pe lângă timp, utilizatorii Tazz au parte și de alte beneficii exclusive - comanda de grup, evenimente culinare cu Chefi locali și plata cu toate cardurile de masă disponibile. Cea mai descărcată aplicație „Food & Drink” din România acum, Tazz e accesată din aplicațiile de mobil Android și iOS, dar și online pe tazz.ro, în peste 33 de orașe din țară.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related