De Ziua Limbii Române, sărbătorită în România și Republica Moldova pe 31 august, Asociația OvidiuRO, în parteneriat cu UiPath Foundation, donează 35.000 de cărți „Luna-Betiluna și Dora-Minodora în țara lui Pește-Mămăliga-Prăpădește” tuturor educatoarelor din țară, cu susținerea Ministerului Educației, prin intermediul Inspectoratelor Școlare Județene.
Cartea scrisă și ilustrată de Anamaria Smigelschi are deja generații întregi de cititori, fiind publicată pentru prima dată în anii 70’, și reeditată de-a lungul timpului în mai multe ediții, la diverse edituri. Aventura celor două păpuși surori se desfășoară în lumea apelor, prilej cu care copiii învață despre pești și alte animale acvatice cu nume jucăușe: racul Dănilă, broscoii Caraoac și Carachioi, Pește-Mămăliga-Prăpădește, stăpânul Regatului peștilor, textul fiind ritmat, ușor de reținut și iubit de copii.
Totodată, datorită UiPath Foundation, prin parteneriatul extins cu NABU, cartea „Luna-Betiluna și Dora-Minodora în țara lui Pește-Mămăliga-Prăpădește” va fi disponibilă și în format digital, pentru a ajunge astfel la și mai mulți copii.
NABU este o aplicație de citit gratuită care poate fi folosită și în zone cu o conexiune slabă la internet, dedicată copiilor cu vârsta cuprinsă între doi și zece ani, simplu de folosit, care asigură acces la cărți scrise în mai multe limbi, organizate pe diferite grade de fluență în citire.
Parteneriatul UiPath Foundation, NABU și OvidiuRO își propune să ofere celor mai vulnerabili copii și familiilor acestora acces la literatură de la vârste fragede și expunere la valori precum diversitatea și incluziunea prin intermediul cărților special create și selectate pentru ei.
„Ne-am propus ca până în 2025 să ajungem în toate grădinițele publice din România cu insule de lectură și natură, unde copiii și adulții să descifreze împreună tainele cărților și ale universului. Acum, după mai puțin de doi ani, am ajuns la jumătatea drumului. În comunitățile defavorizate, unde sărăcia îngreunează dezvoltarea copiilor, o aplicație digitală accesibilă dedicată lecturii, cu povești curatoriate de peste tot din lume, ar putea face diferența, atât pentru profesorii care nu au suficiente resurse, cât și pentru părinții care nu își permit să cumpere cărți pentru cei mici” explică Maria Gheorghiu, cofondatoarea Asociației OvidiuRO.
„Copiii care provin din familii sărace nu au atât de ușor acces la cărți. De multe ori, părinții prioritizează alte cheltuieli de bază, cum ar fi mâncarea și hainele, în detrimentul cărților. Astfel, copiii ajung să crească fără cărți și fără povești, iar acest fapt se concretizează într-un început anevoios în viață și în decalaje ce țin de alfabetizare față de copiii care au fost expuși la citit de la o vârstă fragedă. De aceea, am încheiat parteneriatul cu NABU și OvidiuRO pentru a face cărțile accesibile tuturor copiilor, indiferent de mediul din care provin. Studiile arată că la începutul anului 2022, în România erau aproximativ 16,8 milioane de utilizatori de internet, iar rata de penetrare a acestuia era de 88% din totalul populației. Ceea ce ne face să credem că NABU este un instrument ce se va dovedi foarte util în a facilita accesul la cărți pentru cât mai mulți copii din România,” explică Raluca Negulescu-Balaci, Directoarea Executivă a UiPath Foundation.
’’Viziunea noastră este de a oferi un acces echitabil la alfabetizare până în 2030 astfel încât fiecare copil să poată citi și să se ridice la potențialul său maxim. Cu o misiune atât de îndrăzneață și ambițioasă ca a noastră, ne străduim să ajungem la cât mai mulți oameni, în special în comunitățile cu cele mai mari nevoi. Împreună cu partnerii noștri, OvidiuRO și UiPath Foundation, visăm să ajutăm cei mai vulnerabili copii și familiile lor să aibă acces la literatură de la o vârstă fragedă și sperăm să le insuflăm valori precum diversitatea și incluziunea prin intermediul cărților special create pentru copii.’’, ne-a transmis Tanyella Evans, Director Executiv NABU
Aplicația NABU oferă acces la cărți în limbile română, engleză și ucraineană atât pe telefon, cât și pe tabletă (Android și iOS), funcționează și la o viteză redusă a internetului, poate fi folosită chiar și offline pentru că permite descărcarea cărților pe device-ul folosit.
UiPath Foundation este unul dintre partenerii strategici ai Asociației OvidiuRO care sprijină accesul la educație timpurie de calitate pentru copiii din comunități defavorizate, prin donații de cărți, ateliere și formări pentru profesori. În anul școlar 2021-2022, prin programul „Fiecare copil merită o poveste”, peste 35.000 de copii au beneficiat de sesiuni de lectură, iar peste 24.000 de cărți ilustrate au ajuns la grădinițe și în familiile vulnerabile din județele Botoșani, Galați, Olt și Vaslui. Parteneriatul se extinde anul acesta cu resursele NABU, promovate cu ajutorul profesorilor și ambasadorilor OvidiuRO, astfel încât copiii să aibă acces la și mai multe povești, dincolo de insula de lectură de la grădiniță.
Din 2004, misiunea Asociației OvidiuRO este de a facilita accesul la educație timpurie de calitate pentru toți copiii din România și în special pentru cei proveniți din grupuri vulnerabile. Asociația mobilizează resurse private și publice pentru a pilota și extinde ulterior la nivel național intervenții integrate socio-educaționale.
UiPath Foundation este o organizație non-guvernamentală, non-profit, apolitică și fără orientare religioasă, care susține copiii din medii vulnerabile să-și atingă potențialul și să se dezvolte alături de comunitățile lor, prin accesul egal la educație și prin dezvoltarea competențelor secolului al 21-lea. UiPath Foundation a fost fondată de compania UiPath în ianuarie 2019 și acționează ca o organizație independentă.
Începând cu România (București și județele Cluj, Vaslui, Galați, Botoșani, Olt) și India (Bangalore), UiPath Foundation derulează, în parteneriat cu organizații non-profit cu impact la nivel local, programe educaționale care răspund multiplelor nevoi ale copiilor care se confruntă cu sărăcia.
Din 2019 până în prezent, UiPath Foundation a susținut peste 40.000 de copii care provin din familii vulnerabile din România și India să aibă acces la educație de calitate și peste 3.000 de profesori din România care au beneficiat de activități de formare care vizează îmbunătățirea competențelor digitale, a leadership-ului în școlile vulnerabile, precum și a competențelor secolului al XXI-lea.
Fondată la New York în 2013, NABU este o organizație premiată, al cărei obiectiv este de a alfabetiza populația și de a ajuta copiii să citească în limba lor maternă. În același timp, NABU este și o editură importantă când vine vorba de publicarea cărților multilingve pentru copii în cele mai neglijate limbi.
Misiunea NABU este de a contribui la rezolvarea crizei alfabetizării la nivel global, astfel încât fiecare copil să poată citi și să-și atingă potențialul. Organizația își propune să ofere fiecărui copil acces egal la alfabetizare până în 2030.