Comunitatea eco-fashion Nu mai port a sărbătorit culorile în primul eveniment din seria #Colors. Cum a fost ediția Mov

Comunitatea eco-fashion Nu mai port a sărbătorit culorile în primul eveniment din seria #Colors. Cum a fost ediția Mov

Comunitatea - femomen dedicată sustenabilității Nu mai port, fondată în 2019 și dezvoltată de Claudia Penda Nicolau până la peste 50.000 de membri cu atitudine responsabilă față de mediu, a sărbătorit culorile într-un cadru exclusivist, la primul eveniment din seria #Colors, MOV. Peste 100 de membre ale comunității  s-au întâlnit pentru a socializa într-un cadru informal, după ce, majoritatea a interacționat până acum online, în cadrul grupului Nu Mai Port.  

"În cei doi ani de existență a grupului, comunitatea Nu mai Port a devenit un punct de reper în online-ul românesc, un spațiu unde nu doar susținem consumul informat și responsabil, ci și un spațiu unde ne susținem reciproc, unde promovăm antreprenori și business-uri locale, la fel de responsabile și implicate în comunitate ca și noi. De aceea, am decis să ieșim și în offline, să interacționăm și să ne conectăm. Traversăm perioade stresante și pline de neprevăzut, așa că puterea comunității se dovedește a fi foarte importantă. Am ales culoarea #MOV pentru că este vibrantă, energică, plină de surprize, la fel ca și comunitatea noastră", a precizat Claudia Nicolau-Penda

Și pentru că Nu Mai Port este despre un stil de viață în armonie și echilibru - la interior și exterior – participanții la #MOV au putut interacționa și testa câteva branduri românești cu valori similare. Astfel, Sempasi – brand românesc de gadgeturi de beauty - a prezentat invitatelor dispozitive de înfrumusețare de ultima generație. Beauty gadgeturile Sempasi Pro ajută la obținerea unui ten ideal, cu ajutorul terapiilor prin ioni, vibrații, lumina, crio și termoterapie, având efecte de diminuare a ridurilor și tonifiere a musculaturii. Utilizate împreună cu rutină de îngrijire, dispozitivele Sempasi îmbunătățesc efectele cremelor și serumurilor prin infuzarea ingredientelor active mai adânc în piele. Beauty gadgeturile sunt must have-ul din trusa ta, care îți duc rutină de îngrijire la următorul nivel.

În aromă de lavandă, invitatele au testat produsele NIAVIS – un brand românesc de produse naturiste și organice. De la fulgi de porumb sau de ovăz bio, până la legume deshidratate sau scorțișoară ori sirop de agave, de la unt de arahide și până la ceaiuri aromate, produsele NIAVIS s-au numărat printre vedetele întâlniri.

Odată stabilit echilibrul prin alimentație și îngrijirea pielii, Complice.ro a oferit mostre de momente zen povestind despre experiențele care ne pot schimba viața. Curator de experiențe pentru persoane fizice și companii, Complice.ro este destinația perfectă pentru cei ce își doresc să facă un cadou altfel sau, de ce nu, să iasă din propria zonă de confort încercând o experiență plină de adrenalină – cum ar fi un survol în elicopter deasupra Bucureștiului sau o plimbare cu motocicleta.

Evenimentul a fost susținut și de Alura (producător român de genți și încălțăminte din piele naturală), PharmaCare (importator de cosmetice organice și naturale), Perwoll și îndulcit de Unique by Andreea Andrei.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related