- 3 din 4 copii simt că nu sunt suficiente jucării care îi reprezintă
- Personajele actualizate LEGO® Friends sunt mult mai reprezentative pentru lumea în care trăiesc copiii din zilele noastre, bazată pe inclusivitate de gen, cultură, etnie, particularități fizice și abilități, dizabilități neobservabile și neurodivergențe
- Povestea tratează momentele pozitive și negative dintr-o prietenie, în timp ce personajele depășesc provocări, obstacole și diferențe întâlnite în societatea modernă
Cele opt personaje principale ale noului LEGO® Friends
La 10 ani de la lansarea LEGO® Friends, Grupul LEGO a reinventat Universul Friends prin introducerea unor noi personaje diverse, astfel încât mai mulți copii să se regăsească în timpul jocului. Această nouă generație este concepută cu scopul de a celebra prieteniile diverse din lumea modernă.
Grupul LEGO apreciază impresiile copiilor, de aceea noua generație LEGO Friends include concepte rezultate în urma testelor realizate de copii, dar și în urma cercetărilor sau a feedback-ului din cadrul scrisorilor primite de companie. În concluzie, copiii își doresc ca atât ei, cât și prietenii și familiile lor să fie reprezentanți mai autentic.
Noul univers plin de personaje autentice, interesante, pasionate și diverse include un număr mai mare de tonuri ale pielii, culturi, dizabilități fizice vizibile sau nu și neurodiversitate. Noile seturi și serii vor include personaje cu diferențe la nivelul membrelor, Sindromul Down, anxietate, vitiligo și un câine cu scaun rulant. Noii prieteni își unesc forțele pentru a depăși provocările moderne cu care se confruntă, pasiunile, obstacolele și diferențele, toate în timp ce leagă o prietenie.
„În cadrul Grupului LEGO înțelegem nevoia copiilor de a întâlni personaje care se aseamănă persoanelor pe care le întâlnesc în viața reală.” spune Tracie Chiarella, Head of Product, LEGO® Friends în cadrul LEGO Group. „Produsele noastre sunt într-o continuă dezvoltare, astfel încât să reflecte într-un mod cât mai realist societatea de astăzi. De aceea, suntem mândri să lansăm această nouă generație LEGO Friends. Încurajăm copiii să descopere noul univers LEGO Friends atât din punct de vedere al produselor, dar și din punct de vedere al conținutului pe care îl vom lansa în 2023, ca o reflexie a propriilor prietenii, prin autenticitatea personajelor. Am ales să dezvoltăm universul LEGO Friends și show-ul TV , pentru mai multă inclusivitate, oferind astfel copiilor și părinților instrumentele necesare pentru a înțelege prietenia și emoțiile aferente, în timp ce se dezvoltă și învață.”
Rolul Universului LEGO Friends actualizat este să ajute copiii să devină prieteni mai buni atât cu ei înșiși, cât și cu ceilalți, oferind totodată oportunități de dezvoltare emoțională și socială prin joacă și ajutându-i să înțeleagă mai bine individualitatea, diversitatea și lumea modernă.
Pe lângă cercetările și rezultatele obținute în urma testelor realizate de copii dar și din scrisorile de la aceștia, revizuite de designeri, Grupul LEGO a dezvăluit și cercetări recente care scot în evidență nevoia copiilor de a fi reprezentați.
Studiul LEGO Play Well 2022 a dezvăluit o nevoie semnificativă pentru o reprezentare mai amănunțită în timpul jocului dar și nevoia unei discuții mai ample cu privire la diversitate. Conform studiului, părinții (97%) consideră că discuția despre particularitățile fiecăruia este importantă, în special despre sănătatea mintală (91%), dizabilitățile fizice (82%) și cele mintale (81%) și etnie (75%). Mai mult, părinții (84%) consideră că joaca și jucăriile pot avea un rol important în educarea copiilor cu privire la diversitate.
Cercetarea a dezvăluit și faptul că 3 din 4 (73%) copii simt că nu sunt suficiente jucării cu personaje care să îi reprezinte, iar 8 din 10 copii (80%) și-ar dori să existe mai multe jocuri cu personaje care să li se asemene. Mai mult de atât, copiii își doresc o lume mai corectă, mai echitabilă, 9 din 10 (91%) spunând că le pasă ca toată lumea să fie tratată în mod egal.
Grupul LEGO vrea ca cei mici, din întreaga lume, să experimenteze întregul univers Friends ca fiind reprezentativ pentru lumea reală, atât din perspectiva produselor, cât și a conținutului. Astfel, poveștile serialului LEGO Friends TV au fost reîmprospătate, în colaborare cu Institutul Geena Davis, dezvoltând poveștile personajelor pentru fi incluzive și pentru a reflecta într-un mod autentic dificultățile și experiențele cu care se confruntă copiii astăzi, inclusiv provocările prieteniilor.
Noile seturi LEGO Friends vor fi disponibile începând cu 1 ianuarie 2023, în timp ce un episod special LEGO Friends TV urmează să fie difuzat în februarie 2023, dând startul noului serial.
Listă a produselor lansate:
41724 Paisley’s House
41727 Dog Rescue Center
41728 Heartlake Downtown Diner
41730 Autumn’s House
41731 Heartlake International School
Toate concluziile studiului, cu excepția cazului în care se face referire altfel, au fost obținute de la un total de 32.781 de părinți și 24.593 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, printr-un sondaj cantitativ online de 20 de minute, realizat în 35 de țări la începutul anului 2022.
Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine prin puterea jocului. Sistemul LEGO in Play, ce are la bază cărămizile LEGO, le permite copiilor și fanilor să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina.
Grupul LEGO a fost fondat în Billund, Danemarca, în 1932 de Ole Kirk Kristiansen, numele său derivat din cele două cuvinte daneze LEg GOdt, care înseamnă „Joacă bine”. Astăzi, LEGO Group rămâne o companie de familie, cu sediul în Billund. Cu toate acestea, produsele sale sunt acum vândute în peste 130 de țări din întreaga lume.
Fondat în 2004 de actrița câștigătoare a premiului Oscar, Geena Davis, Institutul Geena Davis pentru Gen în Mass-Media (GDIGM) este singura organizație bazată pe cercetare care lucrează în colaborare în cadrul industriei de divertisment pentru a crea echilibrul de gen, a favoriza incluziunea și a reduce stereotipurile negative în mediile de divertisment pentru familie.