Cu sprijinul tehnologic al Zitec, organizația Narada a facilitat accesul la educație modernă pentru peste 1 milion de copii din România

Cu sprijinul tehnologic al Zitec, organizația Narada a facilitat accesul la educație modernă pentru peste 1 milion de copii din România

Organizația Narada, în strânsă colaborare cu Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, oferă elevilor din întreaga țară acces neîngrădit la educație, adaptat la contextul tehnologic al secolului 21. Dacă în perioada incipientă, Narada avea un impact pozitiv asupra câtorva sute de elevi din România, din 2020 și până în prezent, beneficiile propuse de către organizație au ajutat peste 1 milion de copii din țară.

Proiectele Narada au fost dezvoltate pornind de la nevoia acută de democratizare a accesului la educație, în condițiile în care educația primește cel mai mic buget din ultimii 30 de ani: 2,5% din PIB în 2021 și 3,11% în 2022. Totodată, 24% dintre copii nu sunt ajutați de nimeni atunci când nu se descurcă la teme. Unul din trei elevi a suferit din cauza stărilor de anxietate și a avut nevoie de consiliere și suport psiho-emoțional în 2021.

Platforma HartaEdu, unul dintre proiectele Narada, se dovedește utilă pentru identificarea școlilor din România unde este nevoie de soluții urgente privind infrastructura și accesul la tehnologie. Societatea civilă și mediul de afaceri local au posibilitatea de a se implica direct în rezolvarea acestor probleme. În paralel, platforma Naradix este un real ajutor pentru învățarea online, găzduind gratuit conținut educativ adaptat nevoilor curente ale elevilor. Mai bine de 40 de profesori, alături de membri din echipa Narada, au pregătit cursuri online pentru clasele 0 – 8, la disciplinele Română, Matematică, Istorie și Geografie. Cu timpul, însă, varietatea de cursuri disponibile a crescut la 12 materii, copiii putând învăța chiar și despre dezvoltare personală sau siguranța pe internet.

Cum arată impactul platformelor HartaEdu și Naradix în cifre

Într-un an de la lansare, platforma HartaEdu.ro a dus la rezolvarea unui număr de aproximativ 200 de alerte, cu o valoare a investițiilor de 2.752.651 lei, aproximativ 29.000 de elevi din aproximativ 150 de unități de învățământ beneficiind de aceste îmbunătățiri. Printre alertele rezolvate se regăsesc cele de echipare cu  tehnologie, rechizite și echipamente didactice, lucrări de renovare și amenajarea unor curți exterioare. De asemenea, au fost cumpărate și două microbuze școlare pentru două unități de învățământ.

Naradix a sprijinit în 2022 învățarea online pentru un număr de peste 31.000 de elevi, care au avut acces la 6.600 de cursuri și 160 de teste. 2.354 de profesori din România au predat cu ajutorul platformei și au invitat și elevii să învețe astfel. În Naradix s-au înregistrat în această vară un total de 224.095 de lecții terminate, cu o medie de 12.34 per elev, 78.403 de teste rezolvate și 52.604 de teste trecute.

Cum funcționează colaborarea dintre Narada și Zitec

În urmă cu 3 ani, în cadrul Zitec se înființează echipa CIS (Continuous Improvement Services). Aceasta preia, menține și îmbunătățește site-urile clienților pe mai multe tehnologii: Magento, WordPress, Symfony, PHP Custom și Laravel. Astfel, o echipă multifuncțională de specialiști livrează soluții digitale inovatoare, răspunsuri prompte și cele mai noi practici de dezvoltare. CIS oferă o gamă largă de servicii în diverse industrii incluzând retail și distribuție, logistică și transporturi, tehnologie, finanțe, sănătate și asistență medicală. Din portofoliul CIS enumerăm clienți precum Arctic, Sameday, iELM, Credit Europe Bank, Electrica Furnizare și Narada, printre alții. 

Parteneriatul dintre Narada și Zitec a luat naștere odată ce organizația cu misiune educațională a înțeles că soluțiile sustenabile pe care dorește să le implementeze au nevoie să fie scalabile. Platformele HartaEdu și Naradix au fost dezvoltate in-house de către Narada, însă acum acestea se bucură din plin de experiența Zitec în materie de Wordpress pentru funcționalitatea de zi cu zi. Echipele de Wordpress și Design din cadrul companiei de software au intrat în acest parteneriat demarând un audit al platformelor și oferind apoi soluții concrete de îmbunătățire. Parteneriatul a devenit atât de solid încât, în prezent, Zitec și Narada operează ca o echipă unitară, în care deciziile se iau rapid și întotdeauna în beneficiul grupului-țintă, anume elevii din România.

”Pentru orice aplicație sau site nou lansat, echipa CIS se asigură că acestea funcționează corect, că au actualizările la zi și că repară într-un timp rapid micile probleme care inevitabil vor apărea. Ideea unui parteneriat cu Narada ne-a bucurat încă de la început, pentru că am știut că ne va da ocazia să ne folosim atât cunoștințele și aptitudinile, cât și  soluțiile tehnologice pe care le dezvoltăm constant. Toate acestea, în vederea unui scop cât se poate de nobil: sprijinirea copiilor care își doresc și care au dreptul la o educație de calitate, modernă. Colaborarea dintre Zitec și Narada a fost mereu una strânsă și ne încântă să vedem rezultate reale pe care organizația le are în școlile din România”, a declarat Ionuț Cociaș, Continuous Improvement Services Manager. 

Zitec acționează preventiv de cele mai multe ori, pentru ca Narada să nu întâmpine probleme de funcționare ale platformelor sale. Chiar și în situații limită, ajutorul este la doar un apel telefonic distanță, iar soluțiile sunt oferite în cel mai scurt timp posibil. Zitec se preocupă și de aspecte de securitate cibernetică, având în vedere că astfel de amenințări au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii ani, iar platformele Narada pot ajunge, inevitabil, ținte ale atacatorilor. De asemenea, compania este pregătită să furnizeze rapid soluții de scalare în cazul lansării unor campanii care adună pe o platformă, în scurt timp, un număr mare de utilizatori interesați.

Parteneriatul dintre Narada și echipa Wordpress din Zitec este într-o continuă dezvoltare, iar planurile pentru 2023 sunt demne de urmărit. Organizația Narada lucrează intens la finalizarea actualei etape de îmbunătăţire a infrastructurii şi experienţei utilizatorilor care accesează platformele deja active ce au ca scop sprijinul unui număr cât mai mare de elevi din România, pe parcursul lor educațional. 

Lider pe piața IT & Digital Marketing din România, cu birouri în București și Brașov, Zitec este specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, aplicații mobile, blockchain, precum și servicii de digital marketing.

Zitec este una dintre puținele companii românești certificată Google Cloud Premier Partner, Microsoft Application Development, Microsoft Gold Cloud Platform, Amazon AWS Technology Partner și furnizor al platformei de soluții eCommerce în cloud VTEX, precum și Adobe Solution Bronze Partner.

În 2021, Zitec s-a clasat printre cele 15 finaliste ale programului ‘Made in Romania’ lansat de Bursa de Valori București, o recunoaștere a contribuției active la dezvoltarea industriei IT din România și la accelerarea transformării digitale în companii și instituții publice. Zitec a primit și premiul ‘Shining Star 2021’ oferit de Inspiring Employers pentru cultura organizațională bazată pe comunicare deschisă, dezvoltare continuă și recunoaștere.

De asemenea, a câștigat titlul de ‘Angajatorul anului’ la Romanian Business Services Forum & Awards doi ani consecutivi, în 2020 și 2021. Totodată, Zitec s-a clasat pe locul al doilea în „Top angajatori 2021”, clasament realizat de platforma Undelucram.ro.

Pentru serviciile de digital marketing, compania a fost nominalizată în topul agențiilor de digital din România conform Forbes în 2019, 2020 și 2021 înregistrând o creștere a cifrei de afaceri de peste 60% în 2021 față de anul precedent. Zitec a fost inclusă în topul agențiilor SEO în 2022 care oferă soluții de succes companiilor în mediul online. Pentru activitatea sa din 2021, Zitec a fost desemnată ‘Compania Anului’ la Gala ANIS România 2022, primind această distincție și în anul 2020. Zitec este partener al Comunității Europene prin prisma proiectelor europene finalizate sau aflate în faza de implementare în cadrul programelor Ambient Assisted Living și Erasmus +.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Zitec

Una dintre cele mai proeminente companii de servicii de dezvoltare software end-to-end din Europa, Zitec sustine transformarea digitala a companiilor pe aproximativ 30 de piete, precum SUA, Canada, Marea Britanie,... vezi detalii »

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related