BEST OF ESOMAR market research in Romania: What is fresh in marketing research?

BEST OF ESOMAR market research in Romania: What is fresh in marketing research?

Miercuri, 12 octombrie 2022 a avut loc, la Hotel Sheraton, a 8-a ediție BEST OF ESOMAR (BoE) ROMÂNIA 2022, singurul eveniment local dedicat integral cercetării de piață, desfășurat sub umbrela “What is fresh in market research?”. Conferința, organizată în format hibrid (onsite și online), s-a bucurat de participarea a 200 de reprezentanți ai clienților industriei de cercetare de piață și specialiști din agențiile și companiile de cercetare de piață prezenți onsite și de aproximativ 125 de reprezentanți înregistrați pentru online. Speakerii au abordat teme variate legate de noua lume a consumatorilor, evidențiind schimbările produse atât în urma pandemiei de SARS-Cov-2, cât și în contextul actual socio-economic și politic.

Amfitrionul evenimentului a fost Alina Șerbănică, Reprezentant ESOMAR pentru România și Președinte SORMA, care a marcat în mod special importanța evenimentului, devenit emblematic pentru industria de cercetare de piață din România, ajuns la cea de a 8-a ediție și organizat într-un parteneriat extrem de fructuos între SORMA, Asociația Română de profil revitalizată și activă în ultimul an pe mai multe paliere de importanță pentru jucătorii industriei, și ESOMAR. În calitate de reprezentant ESOMAR pentru România, Alina a marcat în deschiderea evenimentului și cele mai importante proiecte ale ESOMAR la nivel internațional, reamintindu-le tuturor participanților despre congresul ESOMAR 2023 din Amsterdam, eveniment care facilitează networking-ul, expunerea la noutățile industriei și la tendințele acesteia. În plus, platforma „ANA” (ESOMAR), care continuă să fie cel mai important search engine pentru specialiștii industriei de cercetare de piață, oferind accesul la peste 7.500 de materiale, lucrări și rapoarte relevante pentru domeniul nostru.

Programul a găzduit o agendă dinamică susținută de reprezentanții celor mai importante agenții și companii de cercetare locale, precum și de un invitat special:

Dr. Parves Khan, General Director & ESOMAR CEO, keynote speaker, care a susținut prezentarea cu titlul „Research Futures: A new look at the drivers and scenarios that will define the next decade” și care ne-a dezvăluit o serie de concluzii despre viitorul industriei de cercetare de piață. Potrivit prezentării susținute în cadrul conferinței BoE, industria de cercetare de piață va fi nevoită să se adapteze noilor schimbări și să-și dezvolte abilități noi (flexibilitate, o înțelegere mai bună a business-ului, storytelling, etc.). De asemenea, au fost aduse în discuție și perspectivele Congresului ESOMAR (Toronto, 2022). În final, s-a discutat despre factorii cheie care vor influența industria în deceniul următor.

Prezentarea sustinuta de Adina Iancu (Bogdan), Head of Qualitative Research – ISRA Center vorbește despre „Consumer purchase behaviour and coping strategies in the context of rising prices”, un subiect extrem de important pentru perioada pe care o traversăm. Comportamentul consumatorului din România s-a aflat mereu în atenția analiștilor de piață, mai ales în contextul modelării tendințelor comparative din perioada anterioară crizei provocate de Covid-19, cu perioada actuală, marcată de creșterea inflației, creșterea prețurilor și incertitudinii politice și sociale. În acest context am putut observa cum înainte de pandemie consumatorii se orientau către mărci mai scumpe, chiar produse de lux, având o percepție negativă despre produsele promoționale sau despre promoții în general.

Andra Constantinescu, Account Director | Creative Domain Lead – Kantar, Insights Division – Cu o prezentare denumită „Uncovering emerging trends in sustainability and predicting the sales impact of sustainability advertising. An applied case of Digital Analytics and AI on the Romanian market”, Andra a adus în discuție dificultățile cu care se confruntă companiile atunci când pornesc în călătoria către sustenabilitate și soluțiile care le sunt la îndemână pentru a le depăși, dar și metodele de identificare a oportunităților în această direcție. Andra a povestit, astfel, pe scurt despre un studiu dedicat înțelegerii priorităților în funcție de industrie. Apoi, a prezentat un studiu de caz privind trendurile emergente legate de sustenabilitate din România, pe care le pot exploata companiile – pornind de la un volum foarte mare de search-uri online care acoperă ultimii 5 ani și peste 100 de topic-uri prin utilizarea soluțiilor de analytics. Nu în ultimul rând, Andra a venit cu learning-uri și despre reclamele care tratează subiecte de mediu/sociale și cu exemple pozitive din România, testate cu ajutorul inteligenței artificiale antrenate pe cea mai mare bază de reclama pre-testate la nivel global, punctând aspectele care contribuie la performanța lor ridicată.

Prezentarea susținută de Diana Simion, Senior Insight Consultant – Exact Business Solutions și de Stefan Chiritescu, Chief Strategy Officer – McCann World Group Romania, a avut ca temă „The power of co-creation in finding and building on consumer insights”. Au fost targetate 3 provocări principale: 1.0. GEN-Z și comportamentul lor de consum; 2.0. Metodologia de cercetare captivantă; 3.0. Realizarea unei colaborări între agenția de cercetare (Exact), agenția de publicitate (McCann) și compania care deține brand-ul (client final) pentru explorarea și implementarea de noi abordări.

Andrei Elvadeanu, Quantitative Research Director – iSense Solutions a povestit audientei despre fenomenul videoclipurilor scurte, cunoscute sub denumirea de „short videos” pe platformele de socializare prin prezentarea denumită „May we have your attention please: Understanding the appeal of short videos (Tik-Tok, Instagram reels, Facebook reels, YouTube shorts)”. Odată cu apariția TikTok, rețelele de socializare s-au orientat către oferirea de videoclipuri scurte către public, tocmai pentru a întâmpina deficitul de atenție al consumatorului din secolul 21.

Daniel Enescu, CEO – Daedalus New Media Research ne-a vorbit despre discrepanța dintre dorința agențiilor de publicitate de a promova comunicarea digitală și posibilitatea industriei de cercetare de piață de a pre-testa reclamele și alte materiale de publicitate. Astfel, a fost adus în fața publicului un produs de pretestare a reclamelor care depășește obstacolul menționat mai sus: ieftin – merită să fie folosit și superior – raportându-ne la metodele de pretestare A/B. Daniel a explicat și cum se realizează (corect) bannerele folosite în media, dar și care sunt abordările corecte și greșite întâlnite la tot pasul.

Liviu Micu, Senior Researcher și Mădălina Mirigel, Client Service Representative – DataDiggers Market Research au adus în atenția publicului un studiu pe un subiect inedit: „ Dating online – The intermingling of technology and relationships”, care a ridicat multe întrebări și a îndemnat publicul spre reflecție. Concluziile extrase s-au concentrat pe diferențele dintre generații și pe ideea că tinerii sunt mai predispuși la acest tip nou de „dating”, fiind mereu preocupați de tehnologie și de ultimele tendințe apărute. Dar chiar și așa, nici adulții sau persoanele în vârstă nu stau deoparte și sunt deschiși spre a testa noi orizonturi ale tehnologie. Astfel, nu este surprinzător că mulți români au început să-i ofere o șansă dating-ului online, urmând tendințele globale.

Andrei Postoaca, CEO – Ipsos Digital a susținut prezentarea cu titlul „Building multi-dimensional trend analysis”. Deși online, Andrei a reușit să ne capteze atenția prin prisma subiectului extrem de interesant pentru profesioniștii din industria de cercetare de piață. Prezentarea a explicat un fenomen extrem de răspândit: excesul de informații pe rețelele sociale și utilizarea acestora ca reper în înțelegerea datelor din cercetările oficiale, statistică, etc. Andrei a explicat mai bine și cum arată rolul „cercetătorului” în zilele noastre, fiind necesar să înțelegem tendințele și opiniile consumatorilor și să avem grijă nu doar la opiniile consumatorului reprezentativ, dar și la cele ale consumatorului nereprezentativ.

Rodica Popescu – Head of Insights BCR, Victor Rotariu – Head of Strategy and Insights GroupM, Cristina Burlăcioiu – Digital Care and Data Analytics Manager Orange Romania Commnunications și Dana Hariuc – Head of Customer Insights Telekom au dezbătut alături de Ioan Simu, General Manager Mercury Research tema impactului noilor tehnologii asupra viitorului industriei de cercetare și cum este acesta influențat de AI, în singurul panel al zilei – „Current technology trends in market research and their potential impact for the future of insights”. Invitații panelului au împărtășit propriile experiențe de cercetare DIY și au dezbătut împreună cu restul audienței beneficiile și riscurile utilizării tehnologiei AI recente, cum ar fi text analysis, facial coding, virtual moderators, sentiment analysis, multichannel CX platforms.

Ediția de anul acesta a inclus și un element de noutate: BoE – 120”, oferind șansa membrilor SORMA de a se prezenta oficial publicului și chiar de a-și promova cele mai fresh tool-uri sau proiecte derulate în cadrul organizației din care fac parte. Ideea a fost primită cu încântare de absolut toți participanții și ne-am bucurat de o serie vastă de materiale, de la prezentări la video-uri, pline de culoare și extrem de interesante.

ESOMAR este organizația mondială care reglementează și încurajează dezvoltarea industriei de market research. Organizația cuprinde peste 45.000 de specialiști (atât din agențiile de cercetare de piață, cât și din companiile care beneficiază de aceste servicii) din peste 130 de țări din toată lumea. Printre misiunile importante ale acestei organizații se află: auto-reglementarea și promovarea celor mai înalte standarde în industria de cercetare de piață, protejarea intereselor industriei, dezvoltarea și promovarea celor mai bune practici internaționale în această industrie.

Evenimentul BEST OF ESOMAR 2022 face parte din seria de evenimente regionale BEST OF, organizate în întreaga lume sub egida ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research). BEST OF ESOMAR ROMANIA 2022 a fost organizat în cadrul parteneriatului dintre SORMA (Societatea Romana de Marketing si Cercetarea Opiniei Publice) și ESOMAR. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


GroupM

WE ARE SHAPING THE NEXT ERA OF MEDIA. EVERY DAY. MINDSHARE, MEDIACOM, WAVEMAKER, ESSENCE, AND M/SIX—OUR AGENCIES ARE THE FRONT LINE TO A NEW ERA OF MEDIA STRATEGY AND INNOVATION. And because we have three of... vezi detalii »

Kantar

Kantar is the world’s leading data, insights and consulting company. We help clients understand people and inspire growth. Kantar is a data and evidence-based agency providing insights and actionable... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related