Alegoria „Strange World / O lume ciudată”, locul unde începe o aventură neașteptată care împacă trei generaţii de exploratori, din tată în fiu

Alegoria „Strange World / O lume ciudată”, locul unde începe o aventură neașteptată care împacă trei generaţii de exploratori, din tată în fiu

Cel mai nou lungmetraj animat de la Disney călătorește adânc într-un tărâm neexplorat și inșelător, unde creaturi fantastice îi așteaptă pe legendarii Clades, o familie de exploratori ale căror neînțelegeri amenință distrugerea celei mai recente misiuni și – de departe – cea mai importantă.

Filmul îl are în rolul principal pe Jake Gyllenhaal (vocea Exploratorului Clade), iar pe afiş regăsim alte nume celebre, inclusiv regizorul Don Hall (cunoscut pentru filmele: Big Hero 6, Raya and the Last Dragon) și co-regizorul și scriitorul Qui Nguyen (co-scenaristul filmului Raya).

Aşa cum ne-am obişnuit, decorurile uluitoare pentru filmele de la Walt Disney Animation Studios deschid uşa către locuri văzute doar în imaginația noastră – de la Zootropolis la San Fransokyo sau de la Kumandra la Corona. Dar nicio lume până acum nu a fost atât de minunat de ciudată. De data aceasta „Lumea ciudată”este plasată într-o lume vastă, ascunsă, subterană, în care ne așteaptă creaturi bizare, tot felul de pericole care se profilează și, mai ales, aspecte necunoscute.

Aventura originală plină de acțiune prezintă o familie legendară de exploratori, Clade, în timp ce încearcă să navigheze pe un tărâm nou și inșelător , alături de un echipaj pestriț care include o pată răutăcioasă, un câine cu trei picioare și o grămadă de creaturi bizare. Această lume extrem de ciudată este de fapt o alegorie pentru Planeta Pământ, spune regizorul Don Hall.

„Cum a  început totul? A trebuit doar să mă gândesc la fiii mei și la lumea pe care o vor moșteni”, spune el. „Cum este ea diferită de ceea ce am moștenit de la tatăl meu?”

Relaţia tată-fiu

Hall s-a aplecat asupra ideii de tați și fii şi relaţia dintre ei, faptul că ei nu văd întotdeauna lumea la fel. „Eu și tatăl meu avem o relație grozavă”, spune el.

„Este fermier și am crescut ajutându-l. Dar când aveam 14 ani, totul s-a schimbat. Dintr-o dată, plantam și făceam mai multe lucruri pe care pur și simplu nu voiam să le fac. (...) Mi-am amintit mereu momentul acela și m-am gândit că ar fi interesant să explorez relațiile tată - fiu și tipul de așteptări pe care le avem de la  copiii noștri – intenționat sau neintenționat.”

În esență, „Strange World / O lume ciudată” este o poveste despre familie, în special trei generații care își caută fiecare locul în lume. Exploratorul Clade este un om de familie genial – care, în adolescență, a descoperit o sursă de energie bazată pe plante care a schimbat lumea. El a construit o afacere de succes din creșterea, recoltarea și distribuirea recoltei alături de soția și fiul său.

Tatăl lui Searcher (Exploratorul), Jaeger, și-a propus la o vârstă fragedă să fie genul din care sunt făcute legendele despre exploratori. O statuie din oraș confirmă că și-a atins acest scop, dar, nimeni nu a mai auzit de el de zeci de ani, după ce a dispărut subit în timpul unei expediții.

Fiul lui Searcher, Ethan, este un tânăr fericit, în vârstă de 16 ani, cu un mare simț al umorului și o etică decentă a muncii (pentru un adolescent). Ethan ajută la fermă, dar nu este sigur că vrea să calce pe urmele tatălui său. Cei trei Clade sunt atât de diferiţi, încât diferenţele par a-i dezbina – și, în același timp, au mai multe în comun decât este dispus să admită oricare dintre ei.

Co-regizorul și scriitorul Qui Nguyen își amintește conversațiile timpurii cu Hall.

 „Ceea ce m-a atras a fost când mi-a spus că este vorba despre tați și fii”, spune Nguyen. „Sunt și tată a doi copii și am simțit că tocmai aceasta este povestea de care aveam nevoie şi pe care voiam să o spun”.

„Empatizăm cu Jaeger și Searcher când vine vorba de copiii noștri”, mai spune Nguyen.

Producătorul Roy Conli spune că dinamica dintre personaje este, de fapt, miezul poveștii.

„Relațiile tată-fiu sunt atât de frumoase și atât de pline în același timp”, spune el. „Am venit de la teatru. Piesa mea preferată în copilărie a fost «Moartea unui comis voiajor», care este o poveste clasică tată-fiu. Eu și tatăl meu am avut o relație extraordinară. Am crezut că este Superman până la 15 ani, când mi-am dat seama că nu este Superman. Am avut 10 ani buni de luptă prin care, din fericire, am trecut. Era un tip uimitor și acea relație tată-fiu este cu adevărat specială: este fenomenală și universală. Cred că tații își împing fiii; fiii își resping părinții și apoi, în cele din urmă, îşi revin cu toţii.”

„Strange World / O lume ciudată” este o aventură originală plină de acțiune, în spiritul romanelor pulp (de consum, ieftine).

„Întotdeauna mi-au plăcut poveștile mari de aventură”, spune Hall, „genul de poveste de aventură în care exploratorii găsesc o lume ascunsă care până acum nu era cunoscută lor sau oricui altcuiva. Și asta merge înapoi atât de departe, la sfârșitul anilor 1800, începutul anilor 1900 - Jules Verne, H.G. Wells, Sir Arthur Conan Doyle. Am vrut să evoc ideea aceasta în film.”

Marea aventură din povestea familiei Clade începe atunci când președintele Avalonia, Callisto Mal, apare la ferma lui Searcher (Exploratorul) – spre surprinderea lui și a soției sale, Meridian. El aduce veşti proaste: pando – planta revoluționară pe care Searcher a descoperit-o cu ani în urmă – are probleme și toți sunt în pericol grav. Trebuie să meargă la sursă, oriunde ar fi aceasta, pentru a-și da seama cum să o salveze.

Conli spune:

Adesea mă gândesc că pando a afectat Avalonia în același mod în care apariția electricității a afectat lumea noastră. Dacă te uiți la anii 1880 și apoi la anii 1930, era o lume complet diferită, electricitatea a fost o forță fenomenală. Când ei descoperă că planta este în pericol, asta determină acțiunea filmului. Pando devine motivul expediției care îl conduce pe Searcher înapoi la tatăl său, Jaeger, care a fost dispărut de mulți ani.”

 

SINOPSIS:

Disney descrie noul film ca pe o poveste care „călătorește adânc într-un tărâm neexplorat și inselator, unde creaturi fantastice îi așteaptă pe legendarii Clades, o familie de exploratori ale căror neînțelegeri amenință distrugerea celei mai recente misiuni și – de departe – cea mai importantă.”

Filmul îl are în rolul principal pe Jake Gyllenhaal (vocea Exploratorului Clade), iar printre voci regăsim alte nume celebre ca Jake Gyllenhaal, Dennis Quaid, Alan Tudyk, Lucy Liu, Gabrielle Union, Jaboukie Young-White. Filmul este regizat de Don Hall, alături de Qui Nguyen.

Filmul va avea avan-premiera în cinematografe pe 24 noiembrie 2022 (premiera in data de 25 noiembrie), fiind distribuit în România de Forum Film.

 

Forum Film România s-a înfiinţat în anul 2010 şi a preluat distribuţia în cinematografe, la nivel local, a peliculelor realizate de studiourile Disney, Disney Pixar, Marvel și LucasFilm si de curand si pe cele produse de 20th Century si Searchlight Pictures. În afară de România, companiile Forum Film coordonează distribuţia peliculelor Disney şi în Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, şi Israel. În Israel, colaborarea Disney cu Forum Film a fost începută în urmă cu aproape 50 de ani. În ultimii ani, pe lângă Marvel, compania distribuie şi titluri ale studiourilor MGM, FilmNation, Relativity şi alţi independenţi.

Distribuitorul de filme este parte a grupului Cinema City International, activ pe diverse segmente ale pieţei cinematografice, inclusiv operarea de cinematografe şi distribuţia de filme.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related