BBC FIRST aduce premiere de succes mondial pe piața din România, în ianuarie 2023. Dracula și Doctor Who se numără printre acestea

BBC FIRST aduce premiere de succes mondial pe piața din România, în ianuarie 2023. Dracula și Doctor Who se numără printre acestea

BBC FIRST a intrat recent pe piața locală, aducând, în premieră, seriale britanice premium pentru telespectatorii români pasionați de acest gen. Canalul, disponibil deja în rețeaua Digi, oferă acces la cele mai îndrăgite producții originale premium din Marea Britanie, având ca personaje principale actori celebri și purtând semnătura unor creatori premiați la nivel internațional.

Telespectatorii pasionați de seriale britanice premium s-au bucurat deja de unele dintre cele mai spectaculoase producții, precum The Cleaner, Chelsea Detective sau Silent Witness.

 

Care sunt premierele BBC FIRST ale momentului:

Dracula (din 8 ianuarie, orele 22.00, 3 episoade)

“Dracula este un personaj pur și simplu extraordinar... Savurați-l pe deplin”, The Guardian.

Romanul lui Bram Stoker a inspirat generații întregi de regizori. Astăzi, este rândul creatorilor celebrului serial Sherlock să dea o nouă perspectivă celui mai faimos vampir al tuturor timpurilor. Pe parcursul a trei episode, telespectatorii vor avea ocazia să descopere o nouă viziune asupra lui Dracula, vampirul care a transformat personajul negativ într-un personaj sexy. În Transilvania anului 1897, Contele Dracula își pune la cale planurile împotriva Londrei victoriene.  

 

Doctor Who (din 11 ianuarie, orele 18.00, 10 episoade)

“Plăcut, amuzant, curajos ca un leu, Doctorul interpretat de Whittaker aduce serialul într-o nouă eră, după 55 de ani”, The Telegraph.

Al Treisprezecelea Doctor cade din cer la timp pentru a opri un vânător extraterestru în căutare de pradă umană.  Populația din Sheffield (și de pe întreaga planetă) este sub amenințare, așa că Doctorul recrutează trei noi prieteni. Plin de energie și de aventură, noul personaj Doctor Who imaginat de scenaristul Chris Chibnall este o bucurie atât pentru vechii fani ai serialului, cât și pentru cei noi. Iar de când actrița Jodie Whittaker a fost introdusă pe ecrane ca prima femeia Doctor, acest serial a devenit un fenomen global, aplaudat la nivel international și bucurându-se de audiențe extraordinare în întreaga lume.  Acesta este noul Doctor, într-un univers mai atrăgător ca niciodată.

 

Guilt (din 20 ianuarie, orele 22:30, 8 episoade)

“Un thriller comedie neagră extraordinar… explorează cu multă pricepere o situație de necontrolat, în timp ce te surprinde în mod constant cu răsturnări de poveste”, Radio Times.

Un thriller scoțian complex și atrăgător, plin de umor negru și intrigă de cea mai bună calitate. Decizia fatală a lui Max, personajul central, de a acoperi o crimă, îl duce în spatele gratiilor.  După ce reușește să revină în libertate află că soția l-a părăsit, iar întreaga lui soarta devine incertă, intrând pe mâinile unui ofițer de poliție undercover. Umorul dark, duplicitatea și dinamismul primei serii au făcut din Guilt un succes răsunător, cu cifre impresionante de audiență și nenumărate premii. Noua serie este și mai periculoasă și mai puțin predictibilă. Guilt a fost difuzat și pe BBC Two și BBC Scoția, devenind unul dintre primele trei cele mai solicitate titluri pe BBC iPlayer. Anul trecut, Guilt a fost primit cu foarte mult entuziasm de către presa britanică.

 

TIME (din 26 ianuarie, orele 22:30, 3 episoade)

“Te acaparează de la bun început”, The Guardian.

O portretizare de impact a vieții de închisoare, avându-i în rolurile principale pe Sean Bean, câștigător al premiilor Emmy și Bafta și pe Stephen Graham, de patru ori nominalizat la premiile BAFTA. Serialul îl care ca personaj central pe Mark Cobden, în aparență un tată și un soț ca oricare altul. Însă, acesta este responsabil pentru moartea unui om nevinovat. Torturat de imagini ale victimei, Mark își acceptă penitența, o condamnare de 4 ani de zile. Cu o intrigă complexă, serialul devine un studiu autentic și crud despre pedeapsă și penitență și, în același timp, un regal de interpretare a doi dintre cei mai iubiți actori britanici.

BBC Studios este o filială comercială a Grupului BBC având un profit (EBITDA) de 226 de milioane de lire sterline și vânzări de 1,6 miliarde de lire sterline (21/22). Activitățile sale acoperă finanțarea conținutului, dezvoltarea, producția, vânzările, precum și servicii auxiliare atât în producțiile proprii, cât și în programele și formatele realizate independent, de înaltă calitate, din Marea Britanie, cu trei sferturi din veniturile sale venind de la clienți non-BBC, inclusiv Discovery, Apple și Netflix.  Aproximativ 2.400 de ore de producții britanice premiate realizate de companie sunt recunoscute la nivel internațional, într-o gamă largă de genuri și specializări, cu branduri precum Strictly Come Dancing/Dancing with the Stars, Top Gear, Bluey și Doctor Who. BBC.com, platforma globală de știri digitale a BBC Studios, are 139 de milioane de vizite unice în browser în fiecare lună.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related