Ce rezoluții au românii pentru 2023?
Începutul anului reprezintă o perioadă ideală pentru a ne concentra mai mult pe sfera personală și pentru a crea o listă de rezoluții. Mai mulți români au simțit nevoia ca în 2023 să își seteze rezoluții. Astfel, 54% dintre românii din mediul urban, utilizatori de internet, afirmă că au o listă de rezoluții pentru anul 2023, comparativ cu anul trecut când 48% dintre aceștia aveau una. În ceea ce privește îndeplinirea rezoluțiilor din 2022, 39% dintre romani au realizat mai mult de jumatate dintre ele si doar 6% le-au bifat pe toate, o arată cel mai nou studiu iSense Solutions.
În topul celor mai importante rezoluții din listele românilor sunt: să aibă mai multă grijă de propria persoană (63%), să se bucure mai mult de viață (62%), să facă economii (58%), să petreacă mai mult timp cu familia (55%), să mănânce sănătos (55%), să facă mai mult sport (53%) și să călătorească mai mult (52%).
Comparativ cu bărbații, femeile își doresc să citească mai mult (54% vs 40%), să aibă mai multă grijă de ele (70% vs. 55%) și să facă voluntariat (25% vs 11%). De asemenea, persoanele din segmentul de vârstă 46-65 ani acordă o importanță semnificativ mai mare mâncatului sănătos (68% vs. 272 total eșantion) și grijii față de sine (77% vs. 272 total eșantion), în timp ce pentru persoanele de 18-29 de ani rezoluția care cântărește mai mult este învățarea de lucruri noi (64% vs. 272 total esantion).
Rezoluțiile care cântăresc cel mai puțin în lista românilor au legătura cu: reducerea consumului de alcool (9%), începerea unui business propriu (8%) și realizarea activităților de voluntariat (10%).
Mai credem în superstiții?
Când vine vorba de superstiții, românii le-au respectat pe următoarele în trecerea dintre ani: ținutul banilor în buzunar la trecerea dintre ani (48%), mâncatul peștelui (43%), purtatul culorii roșu (35%), evitarea cheltuielilor în prima zi a anului (22%), mâncatul a 12 boabe de struguri (22%), îmbrăcarea unui articol vestimentar nou (20%) și evitarea împrumutării banilor (18%).
Totuși, 3 din 10 români afirmă că nu cred în superstiții, iar bărbații tind să fie mai sceptici cu privire la acest subiect în comparație cu femeile (33% vs. 23%).
33% dintre romani vor să își schimbe locul de muncă
În 2023, planurile pe care românii le au constau în reamenajarea locuinței (61%), schimbarea locului de muncă (33%), obținerea unei asigurări de viață atât pentru ei înșiși (31%), cât și pentru familie (31%), achiziționarea unei mașini (27%), achiziționarea unei locuințe (22%) și mutarea din țară (14%). Profilul celor care plănuiesc să se mute din țară este format atât din bărbați, cât și din femei, semnificativ mai mulți făcând parte din sectorul de varsta 18-45 (33%). Când vine vorba de mărimea gospodăriei, 33% din eșantionul total (509 persoane) locuiesc singuri. 3 din 10 persoane care au acest plan sunt muncitori necalificați, iar statusul marital indica că sunt mai degrabă singuri (22%) decât într-o relație (11%).
2 din 10 români din mediul urban, utilizatori de internet intenționează să își achiziționeze o locuință. Dintre aceștia, 38% intenționează să își cumpere locuința cu ajutorul unui credit.
În ceea ce privește achiziționarea unei mașini, 27% dintre români plănuiesc să își achiziționeze una, metoda preferată de plata fiind cash (35%), urmată de credit (34%).
Persoanele din segmentul de vârstă 30-45 de ani plănuiesc semnificativ mai mult să își achiziționeze o locuință (30%) sau o mașină (35%) față de cei din celelalte segmente.
Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 509 de respondenți, marja maximă de eroare +/- 4.2%, la un nivel de încredere de 95%, in perioada 4-9 ianuarie 2023.
iSense Solutions - The Modern Consumer Company - folosește cele mai inovatoare metode de explorare și analiză a consumatorului modern. Fondată în 2014, compania oferă servicii complete de cercetare de piață și aduce un mix de inovație și eficiență pentru clienți.