Complice.ro depășește ținta de dublare a afacerilor în 2022, după o creștere de peste 2,5 ori, ajungând la 430.000 euro

Complice.ro depășește ținta de dublare a afacerilor în 2022, după o creștere de peste 2,5 ori, ajungând la 430.000 euro
Oana Pascu, fondator Complice.ro

Complice.ro, curator și furnizor de experiențe pentru persoane fizice și companii, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri de 430.000 de euro, în creștere cu 168% față de anul precedent. Dinamica pozitivă s-a datorat ridicării restricțiilor impuse de pandemie, reluării activității și revenirii pe segmentul B2B, ceea ce a generat o dublare a numărului de clienți, atât persoane fizice cât și companii, un indicator record pentru Complice.ro.

Atât pe segmentul rezidențial, cât și în mediul corporate, ca soluție pentru programele de employee experience, reward & recognition, se evidențiază o orientare tot mai clară către alegerea experiențelor, ce iau locul clasicelor premii și cadouri de tip obiect.

Astfel, Complice.ro marchează cel mai bun an, atât pe segmentul corporate, cât și rezidențial, cu o creștere de 100% a numărului de clienți. De asemenea, numărul comenzilor s-a dublat față de anul precedent, iar valoarea medie a unei comenzi s-a situat la 390 euro, în creștere cu 30% față de valoarea de 297 euro în 2021.

 

Top experiențe în 2022

În 2022, clienții Complice.ro au accesat pachetele experiențiale nu doar pentru a marca evenimente speciale precum zile de naștere, aniversări, nunți sau sărbători, ci și ca nou comportament de consum personal, alegând experiențe de care s-au bucurat chiar ei.

Astfel, din topul experiențelor la nivel de an, se remarcă preferința pentru experiențele ce implică adrenalină precum pilotarea unui avion, zborul cu parapanta sau scufundări, dar și experiențe de tip gourmet precum degustări private de vin la crame, de whiskey ori ateliere de bere craft, sau de relaxare și travel, cu cazări în locuri inedite și exclusiviste sau escapade urbane.

Pachetele flexibile, cu mai multe experiențe din care destinatarul o alege pe cea preferată, într-un buget predefinit - Flexibox – rămân în topul preferințelor atât pentru cadouri personale, cât și pentru cadourile între colegi sau premiile corporate. De altfel, cadourile pentru colegi reprezintă un segment care a înregistrat o revenire remarcabilă în 2022, odată cu suspendarea restricțiilor și revenirea la birou, fiind înregistrate aproape de trei ori mai multe comenzi de acest tip.

 

Experiențele pentru echipe și angajați, efect în conectare și productivitate

În ceea ce privește experiențele de grup, în 2022 companiile au preferat acțiunile inedite și antrenante de treasure hunt în orașe, parcuri sau păduri îmbinate chiar cu elemente de supraviețuire, activitățile creative de construit în echipă, atelierele de cupaje ori degustările private, toate având ca obiectiv aducerea oamenilor împreună și conectarea lor.

„Pentru clienții corporate, cred că unul dintre cele mai provocatoare procese de gestionat în ultimii doi ani a fost cel de onboarding pentru angajații noi și de consolidare a echipei, crescând sentimentul de apartenență. Din solicitările pe care le-am primit în 2022, dar mai ales din feedback-ul clienților noștri, observăm și noi cum experiențele au devenit preferate de companii, ocupând o parte importantă în strategia de employee engagement. Companiile cu care noi lucrăm cuantifică efectele benefice ale experiențelor în conectarea echipelor și impactul lor asupra productivității individuale, iar rezultatele sunt încurajatoare: peste 75% dintre angajații care au participat la evenimentele organizate de noi anul trecut au declarat că se simt mai conectați cu colegii decât se simțeau înainte de eveniment și peste 60% se simt mai ”engaged”. Managerii își doresc să aducă echipele împreună, să se cunoască, să petreacă timp împreună, să socializeze, iar soluțiile oferite de noi contribuie la atingerea acestor obiective” a precizat Oana Pascu, fondator Complice.ro

Valoarea medie a pachetelor de experiențe alese de companii, fie la nivel de echipă, fie premii și cadouri individuale, a fost de 2070 eur. Cele mai multe solicitări au venit de la companii din domeniile IT, retail, banking și industrii creative.

„Odată cu revenirea la birou, au crescut comenzile pe segmentul corporate, fiind cereri atât de premii și cadouri individuale, pentru recunoaștere și motivare, dar mai ales pe zona de experiențe pentru echipe, pentru conectare și îmbunătățirea comunicării între colegi. Acest lucru a alimentat inclusiv creșterea comenzii medii pe segmentul corporate, cu 80% față de perioada de pandemie” a adăugat Oana Pascu.

Complice.ro este curator de experiențe care creează contexte pentru ca fiecare din noi să ne bucurăm de viață experimentând activități inedite sau aprofundând pasiuni mai vechi. Pachetele de experiențe sunt orientate atât către zona de business (oferind un portofoliu extins de tool-uri alternative de reward, recognition și incentive pentru angajați, clienți și parteneri de afaceri, dar și soluții creative pentru evenimentele corporate), cât și către zona B2C (experiențe de dezvoltare personală, relaxare, adrenalină și multe altele) pentru cei care își doresc să adune și sa ofere de-a lungul vieții amintiri, nu obiecte.

În cei peste 7 ani de când activează pe piață, Complice.ro a livrat mai mult de 3.000 de experiențe inedite pentru clienți pe segmentele B2B și B2C, dintr-un portofoliu care include peste 250 de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 150 de parteneri din București, dar și din restul țării și chiar de peste hotare.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related