Echipele care ne reprezintă țara la Campionatul Mondial de Robotică din SUA. România este campioana en-titre 

Echipele care ne reprezintă țara la Campionatul Mondial de Robotică din SUA. România este campioana en-titre 

S-a încheiat etapa națională a BRD FIRST Tech Challenge 2023, organizată de asociația Nație Prin Educație, în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale, cea mai mare competiție de robotică pentru liceeni din România și din Europa, iar pentru elevii calificați urmează plecarea la Campionatul Mondial din Houston, SUA. România este campioana en-titre, în urma performanței obținute anul trecut, când echipa Delta Force din Arad a câștigat Campionatul Mondial.

Asociația non-profit Nație Prin Educație, fondată de către Dana Războiu, este un deschizător de drumuri în domeniul roboticii în România - începând cu anul 2016, a adus în țară „FIRST Tech Challenge”, în cadrul celui mai mare program educațional STEM prin robotică pentru liceeni din țară.

În perioada 3-5 martie, la Sala Polivalentă din București, 80 de echipe de liceeni din toată țara și o echipă din Muntenegru s-au întrecut pentru titlul de campioni naționali la robotică. A fost o competiție captivantă, urmărită de sute de spectatori, dar și de cei de acasă, pentru că etapa națională a fost difuzată și live, online, meciurile fiind urmărite de peste 10.000 de persoane pe zi. Spectatorii au avut parte de meciuri pline de adrenalină, de talie mondială, scorul record internațional din acest sezon fiind depășit în repetate rânduri pe parcursul celor 3 zile în care s-a desfășurat evenimentul.

Echipele cele mai performante în cadrul etapei naționale, care ne vor reprezenta țara la etapa mondială sunt:

  • Echipa Ro2D2 din Ploiești, Colegiul Național Mihai Viteazul

  • Echipa TehnoZ din Pitești, Colegiul Național Zinca Golescu

  • Echipa PEPPERS din Iași, Liceul de Informatică Grigore Moisil

Elevii români însoțiți de mentori vor participa la Campionatul Mondial din Houston, SUA, între 19 și 22 aprilie și se vor întrece pentru titlul de campioni mondiali cu echipe din toate colțurile lumii.

„Etapa națională a BRD FIRST Tech Challenge a demonstrat, încă o dată, că avem copii foarte talentați și muncitori – au participat 80 de echipe din 43 de orașe, elevi care au muncit sute de ore. Îi felicit atât pe ei, cât și pe mentorii, profesorii și părinții care le-au fost alături. Acest eveniment este un adevărat târg de știință, tehnologie, inginerie, completat de multă energie pozitivă. Eu am fost alături de ei la aceste Naționale și am plecat de la Sala Polivalentă în fiecare zi cu zâmbetul pe buze – a fost o energie incredibilă. S-au depășit recorduri mondiale la punctaje în weekend-ul care s-a încheiat și s-au stabilit noi recorduri. Mulțumim sponsorilor și partenerilor educaționali care au făcut posibilă activitatea în acest sezon și de asemenea, mulțumim voluntarilor care au venit de peste tot din România, din Israel și din SUA, pentru a fi alături de noi. Nu în ultimul rând, felicitări celor 3 echipe care s-au calificat pentru Campionatul Mondial din SUA – le urez succes!”, spune Dana Războiu, fondator al asociației Nație Prin Educație.

 „Tinerii români care merg la Campionatul Mondial vor reprezenta nu doar o țară întreagă, cât mai ales eforturile pe care le-au depus să ajungă printre cei mai buni din lume la robotică. Ceea ce ne întărește convingerea că rolul pe care BRD și l-a asumat în dezvoltarea tinerei generații, prin intermediul educației STEM, are cu adevărat un efect pozitiv asupra viitorului. Vedem deja acest lucru în rezultatele de acum ale acestor copii sclipitori, dar și în drumul lor profesional, FTC fiind o poartă spre și mai multe oportunități. Le rămânem alături tuturor tinerilor care vor să-și atingă potențialul și, de ce nu, să și-l depășească.", Flavia Popa, Secretar General BRD Groupe Société Générale, principalul partener al competiției. 

BRD FIRST Tech Challenge înseamnă more than robots – este un proiect de inginerie și lucru organizat ca într-un start-up, care presupune muncă, dedicare și mai ales lucru în echipă, o cerință vitală pentru o echipă de robotică. Astfel, tinerii implicați în aceste proiecte își dezvoltă abilitățile și descoperă un potențial drum profesional.

Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este Program Delivery Partner Romania pentru programul internațional FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele
FTC din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. Nație Prin Educație susține elevii prin resurse materiale, organizarea unor cursuri online, tabere de vară, schimburi educaționale și culturale, delegația română pentru World Championship and FIRST Global robotic Olympics, având ca scop crearea de oportunități educative pentru elevii de liceu români.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related