Glovo, platforma multi-categorie care oferă acces la o varietate mare de produse, a înregistrat noi recorduri la numărul de flori și cadouri livrate cu ocazia Valentine’s Day (14 februarie), de Dragobete (24 februarie), de Mărțișor (1 martie) și de Ziua Internațională Femeii (8 martie).
Din analiza datelor de pe platforma Glovo observăm că românii au dăruit cu 36% mai multe flori de Valentine’s Day față de aceeași zi a anului trecut, iar cele mai comandate flori au fost trandafirii și lalelele. Mai mult, comenzile din categoria de beauty au crescut și ele cu 372% (comparativ cu anul trecut), iar categoria de cărți a cunoscut o evoluție de 68%.
Prin comparație, românii au ales să ofere mai multe flori de Valentine's Day față de Dragobete. Cu toate acestea, pe 24 februarie utilizatorii au comandat cu 28% mai multe flori față de anul trecut și au plasat de aproape două ori mai multe comenzi din categoria produselor de beauty. Și cărțile au fost o alternativă potrivită pentru cadouri, întreaga categorie crescând cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Peste 10.000 de buchete de flori oferite doar de 1 și 8 martie
În luna femeii, românii au continuat să ofere flori și cadouri, iar prin comparație cu celelalte zile, nici 1 martie nu a fost mai prejos în ceea ce privește comenzile de cadouri. Comenzile de produse din categoria de beauty au evoluat cu 32% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce comenzile de flori au crescut cu 22% față de anul trecut, românii oferind cu această ocazie peste 3.777 de buchete de flori. De această dată, topului de flori preferate de români se adaugă și zambilele, pe lângă trandafiri și lalele. În plus, de 1 martie, românii au comandat peste 2.300 de mărțișoare doar din supermarketurile Glovo Express.
Ziua de vârf a comenzilor de flori și alte cadouri a fost și anul acesta 8 martie - de Ziua Internațională a Femeii. Cu această ocazie, românii au comandat prin Glovo 6.371 de buchete și aranjamente florale, cu o treime mai mult față de anul trecut, iar categoria de beauty a cunoscut o cerere de două ori mai mare.
„În această perioadă, produsele din categoriile de flori și cadouri au fost printre cele mai comandate în aplicația noastră, culminând cu Ziua Internațională a Femeii, momentul perfect pentru a celebra realizările sociale, economice și culturale ale femeilor. Tot acest prilej ne reamintește și că fiecare zi este o nouă oportunitate de a crește gradul de conștientizare cu privire la lupta pentru egalitatea de gen. Utilizatorii Glovo au îmbrățișat această inițiativă și au dăruit și anul acesta mii de buchete de flori și de cadouri.”, a declarat Iustinian Belghir, General Manager Glovo România și Moldova.
Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, supermarketuri și magazine. Viziunea Glovo este de a oferi tuturor acces facil la tot ce se află în orașul lor, astfel încât utilizatorii noștri să se poată bucura de ceea ce își doresc, când doresc, unde doresc. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 25 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.