L'Oréal Professionnel aduce Water Saver în România, pentru a reduce consumul de apă folosit în saloanele de coafură

L'Oréal Professionnel aduce Water Saver în România, pentru a reduce consumul de apă folosit în saloanele de coafură

Peste 60% din cantitatea de apă folosită pe parcursul ciclului de viață al unui produs de îngrijire a părului (șampon sau balsam) este asociată etapei de clătire.[1] Cu ajutorul dispozitivului Water Saver, L’Oréal Professionnel va putea economisi cu până la 69%[2] din consumul de apă din saloanele de coafură.

L'Oréal Professionnel este un lider global pe piața de îngrijire profesională a părului și are responsabilitatea de a inova și de a stabili standardul pentru industrie la scară largă. În contextul în care jumătate din populația lumii ar putea trăi în zone care se confruntă cu deficitul de apă până în 2025[3], apa este prioritatea numărul 1 a brandului L’Oréal Professionnel.

Brandul acționează pentru a avea un impact semnificativ asupra întregului lanț valoric al unui produs, prin schimbări în etapele de dezvoltare a produselor în fabricile Grupului L’Oréal, prin acțiuni de educare a consumatorilor și prin îmbunătățirea experienței de utilizare a produselor.

100% dintre produsele L'Oréal Professionnel din Europa sunt produse în fabrici Waterloop, unde apa utilizată este reciclată și reutilizată în buclă.

Pentru etapa de utilizare a produsului de către consumator, L’Oréal Professionnel a dezvoltat, în parteneriat cu startup-ul Gjosa, Water Saver, un cap de duș care folosește tehnologia patentată de fragmentare a apei, reduce semnificativ cantitatea de apă folosită la aproximativă 2.4 litri per șamponare, față de cei 7 de litri consumați în mod obișnuit.

Dispozitivul Water Saver a fost deja lansat în 21 saloane partenere ale brandului și în Academia L’Oréal, punctul de întâlnire al pasionaților de coafură din România. Anul acesta, brandul își propune să aducă dispozitivele Water Saver în aproximativ 90 de saloane de coafură din țară.

Cum funcționează?

  1. Tehnologia de fragmentare a apei constă în creerea de picături de apă de 10 ori mai mici față de picăturile standard.
  2. Debitul de apă este controlat și omogen, garantând clătirea cu o performanţă excelentă.
  3. Debitul picăturilor formează o perdea de apă mai largă pentru o umiditate excelentă.

„Ne dorim ca toți consumatorii care pășesc în saloanele noastre partenere să aibă parte de experiențe special create pentru ei și nevoile lor, totul în acord cu valorile brandului de a conserva resursele limitate ale planetei. Tehnologia ne-a permis să sprijinim coaforii prin singura destinație de educație pentru profesioniștii din saloanele de înfrumusețare, platforma de educație online L'Oréal Access, iar acum mergem mai departe cu un device care transformă modul în care un salon folosește una dintre cele mai prețioase resurse ale noastre: apa.”, declară Raluca Moțoescu, Product Manager L’Oréal Professionnel.

„Mi-am dorit Gjosa pentru că sunt fană tehnologie nouă, pentru sustenabilitate, pentru eficientă, și pentru a lucra mai rapid în salonul meu. Dispozitivul cred că mă va ajuta să economisesc apă (care conform statisticilor în viitor va fi un lux) dar și timp ( time is money ) pentru că spăl mult mai rapid clientele la scafă, datorită presiunii mai mari pe care dispozitivul o oferă, cu un consum mai mic de apă”, afirmă Roxana Ștefan, Belattory salon.

Pentru Grupul L’Oréal, din care face parte și brandul L’Oréal Professionnel, inovațiile tehnologice creează o frumusețe a viitorul care este responsabilă și care are grijă de mediul înconjurător. L'Oréal s-a angajat de ani de zile să asigure gestionarea responsabilă a apei pe tot parcursul lanțului său valoric și în comunitățile în care operează. Inovarea produselor și lansarea de noi tehnologii joacă un rol vital în eforturile Grupului de a conserva această resursă valoroasă.

Grupul L’Oréal are angajamente ambițioase, concrete și măsurabile pentru protejarea apei, până în 2030:

  • Până în 2030, 100% din apa utilizată în procesele industriale ale Grupului va fi reciclată și reutilizată în buclă.
  • Până în 2030, toți furnizorii strategici ai Grupului vor folosi apa în mod sustenabil în zonele în care își desfășoară
  • Până în 2030, inovațiile Grupului le vor permite consumatorilor să reducă cu 25%, în medie și per produs finit, consumul de apă legat de utilizarea produselor brandurilor Grupului, comparativ cu 2016.

L’Oréal Professionnel a pus deja în aplicare o serie de acțiuni semnificative și a făcut progrese tangibile. Tuburile produselor Dia Light sunt fabricate din aluminiu reciclat în proporție de 95%, în timp ce până la 95% din plasticul folosit în gama de îngrijire a părului Serie Expert este realizat din plastic reciclat. În plus, 100% dintre produsele produse în Europa provin dintr-o fabrică „WaterLoop” - permite ca apa necesară producției industriale să fie recuperată, tratată și apoi reutilizată în buclă.

L’Oréal România, parte a grupului L’Oréal, care se dedică frumuseții de peste 105 ani, are o istorie de 25 de ani pe piața locală. Cu portofoliul său unic de 20 de branduri internaționale diverse și complementare, L’Oréal România este unul dintre liderii pieței locale de cosmetice, prezent în toate canalele de distribuție: mass market, magazine, farmacii și drogherii, saloane, travel retail și branded retail. Portofoliul local include branduri precum: L’Oréal Professionnel, L’Oréal Paris, Garnier, Maybelline, Lancôme, Yves Saint Laurent, Vichy, La Roche-Posay și Kérastase.

Frumusețea este o componentă esențială a existenței noastră, o forță puternică pentru creație, inovare și libertate de exprimare. Este o forță care poate mișca și modela lumea, cu impact pozitiv asupra planetei și a locuitorilor ei. De aceea, L’Oréal Groupe creează frumusețea care misca lumea

În calitate de lider global al industriei frumuseții, Grupul L’Oréal își asumă responsabilitatea de a răspunde provocărilor de mediu și sociale. În 2020, bazându-se pe rezultate puternice, L’Oréal a decis să își accelereze eforturile printr-un program numit „L’Oréal for the Future”. Programul marchează începutul unei transformări radicale și include măsuri pentru conservarea resurselor naturale și dezvoltarea economiei circulare.

[1] Analiza amprentei de mediu a întregului lanț valoric al L’Oréal Professionnel.
[2] Reducerea debitului de apă în comparație cu debitul mediu de salon.
[3] UNICEF, 2022. Water scarcity.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related