Cel mai iubit musical din România, desemnat „Spectacolul anului 2018”, va avea o nouă reprezentaţie memorabilă la Bucureşti, pe 6 mai, la Sala Palatului. Acesta este al treilea spectacol, după doi ani de pauză, în contextul pandemiei.
Cu o distribuție spectaculoasă, musicalul „MAMMA MIA!”, adaptat după filmul cu acelaşi nume lansat în 2008, aduce în faţa publicului artişti complecşi care cântă, dansează și interpretează rolurile cheie dintr-o poveste despre dragoste, prietenie și regăsire.
Într-un decor grandios veţi descoperi, alături de mari nume ale scenei, povestea emoţionantă a Sophiei, o tânără care, în pragul nunţii, îşi doreşte cu ardoare să îşi cunoască tatăl natural şi să fie condusă la altar de el. Îşi pune în minte să afle cine este tatăl ei biologic, aşa că îi invită pe o insulă elenă pe cei mai importanţi trei bărbaţi din trecutul mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile iau o întorsătură complet neaşteptată, care va crea multe momente amuzante, spre deliciul publicului.
70 de artiști, 200 de costume
Loredana, Horia Brenciu, Cornel Ilie, Adrian Nour, Anca Țurcașiu, Ecaterina Ladin, Silviu Mircescu și Bianca Purcărea, alături de zeci de dansatori, vor dansa și vor cânta împreună cu spectatorii pe muzica inspirată de celebra formație ABBA, inclusiv hituri ca „Mamma Mia”, „Voulez-vous”, „Dancing Queen” sau „The winner takes it all”.
Pusă în scenă de regizorul Răzvan Ioan Dincă, grandioasa producție aduce în fața publicului numere de dans dinamice, o coregrafie spectaculoasă, nu mai puțin de 200 de costume pentru cele 17 numere scenografice și 23 de piese ale trupei ABBA, traduse și adaptate în limba română de Ernest Fazekas.
Artişti în ipostaze inedite
Loredana va putea fi admirată în interpretarea magistrală a Donnei Sheridan, o femeie puternică și independentă care își crește singură fiica, iar reunirea cu personajele din trecutul ei îi va schimba radical viața.
Horia Brenciu îl interpretează pe exuberantul Harry Bright, artistul împărțind aceleași inițiale și o extraordinară poftă de viață cu personajul din musical.
Cornel Ilie, solistul trupei Vunk, va juca rolul lui Sam, unul dintre „tații” lui Sophie, care revine pe insula grecească pentru a lămuri misterul tinereții sale.
Ernest Fazekas interpretează rolul celui mai boem personaj dintre cei trei tați, excentricul Bill.
Anca Țurcașiu a impresionat în numeroase piese de teatru, filme, în musicalurile „Chicago” și „My Fair Lady”, iar în „Mamma Mia!“ interpretează savurosul rol Tanya, o adevărată pată de culoare a spectacolului.
Ecaterina Ladin joacă rolul încântătoarei Rosie, o scriitoare nemăritată, tocilară și puțin supraponderală, care cucerește publicul prin firea sa amuzantă și sinceră.
Notorietate internaţională
Iniţial, musicalul a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway.
Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia "Mamma Mia".
Musicalul a întrecut producții originale de pe Broadway, precum „The Sound of Music", „The King and I" și „Damn yankees".
„MAMMA MIA!” este al optulea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al nouălea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu peste 5.000 de reprezentații.
Datorită succesului internaţional înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgard în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat filmul „Mamma Mia 2“.
Ce nu ştiaţi despre „MAMMA MIA!”
- „MAMMA MIA!” a fost urmărit de peste 65 milioane de persoane în întreaga lume, în 50 de producții și în 16 limbi diferite.
- „MAMMA MIA!” a avut premiera în mai mult de 440 orașe mari ale lumii, mai multe decât orice alt musical din istorie.
- Spectacolul „MAMMA MIA!” a primit premiul de platină în Marea Britanie și Irlanda, iar în Australia, Austria, Irlanda, Noua Zeelandă, Norvegia și Suedia a primit aurul. A fost nr. 1 în topurile de albume iTunes în peste 40 de piețe și a fost pe primul loc în topurile Official Album Charts în 7 piețe globale.
- Rolul Tanya a fost oferit inițial lui Cher. Cu toate acestea, a fost nevoită să refuze rolul din cauza turneului pe care îl avea atunci. Din fericire, ea a semnat mai târziu pentru a juca în continuarea filmului „Here We Go Again”, interpretând personajul Ruby.
- În filmul Mamma Mia sunt folosite fotografii personale cu actorii. În scenele “Dancing Queen” și “Our Last Summer,” găsim fotografii cu Amanda Seyfried în copilărie și adolescență.
Musicals este alcătuită dintr-o echipă de profesioniști care de-a lungul ultimilor 15 ani au demarat și au fost implicați în realizarea și prezentarea unor spectacole cu un înalt standard artistic pe piața muzicalurilor din România, cum ar fi Phantom of the Opera, Romeo și Julieta, Rebecca, Crai Nou sau producțiile de success național precum My Fair Lady și Mamma Mia.
Echipa intruneste regizori, dirijori, scenografi si producatori - profesioniști care au debutat teatrul muzical în România și au lucrat cu unele dintre cele mai mari nume din West End, Broadway și industria de elită internațională a muzicalurilor, precum CBE Graham Vick, Stephen Barlow, Paul Curran. Ca trendsetters în teatrul muzical românesc, obiectivul acestora fiind producțiile inovative, de impact comercial, în care calitatea producției atinge cele mai înalte cote.