Creative Communication, în parteneriat cu PATRES, Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România organizează a doua ediție a evenimentului Solar Energy Bucharest Summit. Evenimentul va avea un format de expo-conferință. Bucureștiul va fi gazda singurului evenimentul internațional organizat în România din domeniul energiei solare din 2023. Aproximativ 400 de persoane, investitori și integratorii de soluții vor participa pe 25 mai, la Palatul Parlamentului, la cea de-a doua ediție a SOLAR ENERGY BUCHAREST SUMMIT. Peste 20 de producători de panouri fotovoltaice și soluții integrate de stocare, finanțare și consultanță vor fi prezenți cu standuri de prezentare în cadrul conferinței, facilitând întâlnirile de business și colaborarea între participanți.
România reprezintă, în acest moment, o locație cu potențial investițional ridicat. În contextul în care toate țările Uniunii Europene au instalat capacități de producție mari, țara noastră este cu mult în urma promisiunilor asumate. Până în 2030, România trebuie să aibă o capacitate instalată de 7000 MW, în condițiile în care, în 2022, statisticile arătau 1421 MW instalați, iar anul trecut a instalat doar 200 MW de panouri solare.
Acest lucru generează presiune asupra autorităților pentru a crea contextul investițional, dar și asupra companiilor pentru a atrage finanțări pentru proiecte fotovoltaice. Nevoia de informație, dar și de furnizori de încredere este, încă, una dintre problemele cu care se confruntă investitorii din domeniu, iar Solar Energy Bucharest Summit este punctul de plecare pentru o dezbatere care își propune să prezinte atât oportunitățile, cât și barierele care stau în calea celui mai dinamic sector investițional din țara noastră.
Cine participă la Solar Energy Bucharest Summit?
Pe 25 mai, la Palatul Parlamentului, vor participa reprezentanți ai autorităților, investitori, finanțatori, producători de panouri fotovoltaice, furnizori de soluții conexe, retaileri, consumatori, deținători de terenuri și dezvoltatori de proiecte.
Solar Energy Bucharest Summit este un eveniment regional, un spațiu creat pentru profesioniștii care văd România ca o piață dinamică, cu un potențial ridicat pentru investiții. În cadrul evenimentului vor fi prezente companii care își vor prezenta serviciile și produsele către un public specializat, format din dezvoltatori, investitori și mari consumatori.
Programul Summit-ului include 4 paneluri cu teme de actualitate pentru industria de profil:
- Noutăți legislative. Etapele proiectelor, de la securizarea terenurilor până la Ready to Build
- Cum evoluează tehnologia în domeniul panourilor fotovoltaice și al soluțiilor de stocare
- Autoconsumul din energie solară în contextul volatilității pieței. Putem produce energie electrică la un cost controlat pe termen lung?
- Noul flux de investiții. Când se deschid noile call-uri pe proiecte cu finanțare europeană?
Companii expozante: companii din România, Europa și China vor fi prezente cu standuri de prezentare în cadrul evenimentului. Printre expozanți se numără Restart Energy, Alive Capital, Renovatio Solar, Roxtec, ProCredit, EON și Alfa ESS.
Partenerul strategic al evenimentului este Organizația Patronală a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România – PATRES, (organizație care cuprinde 109 membri, producători de energie regenerabilă din toate sursele cu o putere instalată de peste 1,8 GW și investiții în România de peste 2,7 miliarde Euro.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Agerpres, Revista Construcțiilor, Invest Energy, România pozitivă, Energy Center, Financial Intelligence, Focus Energetic, E-nergia.ro, Canal 33, The Diplomat și Wall -Street.
SOLAR ENERGY BUCHAREST SUMMIT este organizat de Creative Communication, o agenție de comunicare și event planning cu peste 10 ani de experiență în organizarea evenimentelor de business.