Jenny Fairy Pop Up x Mara Mura

Jenny Fairy Pop Up x Mara Mura

Lansarea noii colecții primăvară – vară Jenny Fairy  a fost momentul  perfect  pentru a fi mai aproape de consumatorii CCC printr-o altă abordare care să genereze rezultate și factorul WOW.

Timp de trei zile, Mara Mura de la Ateneu s-a transformat într-un spațiu Jenny Fairy, bucureștenii bucurându-se de o experiență unică. Aceștia au descoperit noua colecție de încălțăminte și accesorii, au primit vouchere cu reduceri, au aflat noutăți despre brand din revista „Bonjour Jenny Fairy”, s-au relaxat într-un decor instagramabil, iar prăjiturile personalizate și ciocolata de casă realizate de Mara Mura au creat mixul perfect pentru a testa produsele Jenny Fairy.

„Un pop up în stil franțuzesc, o provocare vizuală, un display complex de colecție – proiectul Jenny Fairy x Mara Mura poate fi descris în numeroase moduri. Într-o piață suprasaturată și fragmentată, activarea offline Jenny Fairy dedicată bucureștenilor a fost soluția perfectă care să integreze neintruziv produsele colecției, promovarea mesajelor cheie ale brandului, conversia de noi membri la Clubul CCC și brand awareness. Am optat pentru o activare neobișnuită, publică, captivantă și interactivă, în detrimentul unui eveniment privat, care a reușit să „răsune” în București”, a declarat Diana Iordăchioaia, Digital Brand Strategist, RAN Communication.

Forța unui brand stă în capacitatea lui de a atrage consumatorii, iar CCC prin toate acțiunile pe care le desfășoară a avut și are  în vedere să abordeze clienții diferit, să schimbe percepții, să interacționeze cu aceștia și să creeze o experiență de brand memorabilă și ușor de amplificat în social media.

Cei prezenți la pop-up-ul Jenny Fairy au trecut cu brio de outfit check-ul lui Georgescu, TikTokerul fenomen care obține interviuri cu cei mai faimoși artiști internaționali. Laura Maier și Sabina Teodora, influențatoarele cu sute de mii de urmăritori pe platforma generației Z, sunt cele care au răspuns întrebărilor fulger ale acestuia, în două videoclipuri care au devenit deja virale.

Decorul tipic franțuzesc a fost un motiv în plus pentru a-i provoca pe vizitatori să participe la concursul Jenny Fairy, valabil până pe 31 mai, pentru șansa de a câștiga o excursie fabuloasă la Paris, purtând toate accesoriile favorite din colecție. Gențile tip bijuterie și sandalele cu toc transparent, alături de restul accesoriilor în culori pastelate, de sezon, au putut fi descoperite într-un display unic, în vitrina Mara Mura.

Am dezvoltat împreună cu CCC acest takeover, integrat, de la concept, identitate vizuală, implementare, până la colaborări și promovarea online multi-channel. A fost un proiect cu multe provocări însă perfect implementat și care a avut rezultate peste așteptări – aproximativ 900 de vizitatori în cele trei zile, peste 100 de creatori de conținut din mediul online care au amplificat proiectul, sute de materiale în social media și reacțiile extrem de entuziaste din partea celor care s-au oprit la pop up-ul Jenny Fairy x Mara Mura. Ne-am dorit să creăm emoții și experiențe spectaculoase și am reușit,” a completat Anca Marcu, Deputy Managing Partner RAN Communication.

 

RAN Communication este o agenție independentă de comunicare fondată în 2012 și oferă servicii integrate de comunicare.

RAN Communication înseamnă o cultura dinami și pozitivă, având o echipă de profesioniști inventivi, dedicați și cu simțul umorului.

Viziunea RAN Communication  este să creeze plus-valoare pentru clienții i, conectând brandurile cu consumatorii într-un mod creativ și relevant.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


RAN Communication

RAN Communication este o agentie on the go. Atunci si acolo unde clientul are nevoie, aproape 24 de ore pe zi, 7 zile pe saptamana. RAN Communication inseamna o cultura dinamica si pozitiva, avand o... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related