- Valoarea medie lunară a beneficiilor extrasalariale a crescut cu 11% față de 2021, ajungând în 2022 la 696 RON/lună pentru fiecare angajat;
- Telemunca – unul dintre cele mai noi beneficii introduse de Edenred anul trecut - intră în topul celor mai dorite beneficii extrasalariale, după cadouri și turism, exceptând cardul de masă, care rămâne beneficiul #1 preferat de angajații din România;
- Companiile din zona serviciilor financiare sunt pe primul loc la capitolul beneficiilor extrasalariale oferite angajaților, cu un buget mediu de 792 RON/lună pentru fiecare angajat;
Edenred a lansat cea de-a șasea ediție a studiului anual Benefit, ce analizează evoluția și tendințele actuale din industria beneficiilor extrasalariale din România.
Topul celor mai dorite beneficii extrasalariale în anul 2022 a rămas același ca în anul precedent, înregistrând însă creșteri semnificative la nivel de preferințe în rândul angajaților: cadourile – beneficii în natură (28%, cu o creștere de 44% față de 2021), turismul intern, prin voucherele de vacanță (25%, cu o creștere de 50% față de 2021) și cadourile oferite pentru ocazii speciale (15%, cu o creștere de 39% față de 2021). Următorul beneficiu preferat de angajați este reprezentat de telemuncă, acesta fiind un beneficiu care a aparut anul trecut, fiind folosit și pentru plata utilităților, într-o perioadă în care costurile au crescut semnificativ, devansând beneficiile din zona de sănătate, care acum completează top cinci. Topul exclude cardul de masă, care rămâne în continuare beneficiul #1 preferat de angajații din România.
„Experiența angajatului, sănătatea fizică, starea de bine și flexibilitatea sunt doar o parte din domeniile importante pentru clienții noștri. Observăm două tendințe care se conturează: nevoia angajaților de a avea acces la beneficii extrasalariale diverse și faptul că flexibilitatea acestora este cheia retenției angajaților. Dacă le analizăm individual, angajații au traversat în 2022 mai multe perioade de instabilitate, atât financiară, cât și socială. În acest context, 25% dintre angajați au declarat că beneficiile extrasalariale sunt la fel de importante ca măririle salariale și au apreciat impactul pozitiv al acestora asupra venitului lunar. De cealaltă parte, angajatorii au venit în întâmpinarea acestor nevoi și, pe lângă majorarea valorii tichetului de masă, multe companii au crescut nivelul de flexibilitate în ceea ce privește bugetul de beneficii. Dacă în 2022, bugetul mediu de beneficii extrasalariale alocat de companii a fost de 696 RON/lună per angajat, în creștere cu 11% față de 2021, în 2023 estimăm o creștere până la peste 800 RON”, declară Ștefan Toderiță, Strategy & Development Director Edenred România.
Evoluția bugetului de beneficii flexibile în funcție de sectoarele de activitate
Toate sectoarele de activitate din România au înregistrat creșteri în ceea ce privește bugetele de beneficii flexibile oferite angajaților. Astfel, pe primul loc se clasează companiile din zona serviciilor financiare, cu un buget mediu acordat de 792 RON/lună per angajat, fiind sectorul cu cea mai mare creștere comparativ cu 2021, când bugetul mediu lunar alocat era de 622 RON/angajat. Pe locul doi, la fel ca în 2021, sunt companiile din IT & Software, care au înregistrat o creștere a bugetului mediu lunar alocat de la 676 RON/angajat la 726 RON/angajat, iar locul trei este ocupat de companiile de servicii, unde angajatorii au alocat un buget mediu de 723 RON/lună per angajat. Pe ultimele locuri se clasează companiile din Construcții, cu o medie de 408 RON/lună per angajat, și sectorul Sănătate și asistență socială, cu un buget mediu de 415 RON/lună per angajat.
Cu o medie de 2.7 beneficii flexibile (excluzând tichetele de masă) obținute lunar de către clienții Edenred, se poate observa că flexibilitatea devine tot mai importantă, indiferent de sectorul de activitate. Această tendință reflectă evoluția constantă a nevoilor angajaților și necesitatea dezvoltării unor pachete de beneficii care să adreseze aceste nevoi. Angajații din sectorul Finanțe & servicii accesează lunar, în medie, un număr de 3.3 beneficii flexibile, fiind urmați de angajații din IT & Software, cu o medie de 3.0 beneficii flexibile și de angajații din Producție și industrie, cu o medie de 2.3 beneficii flexibile.
Generații diferite, interese diferite
Flexibilitatea beneficiilor este noua normă pentru toate cele patru generații de angajați active pe piața muncii, toți clienții Edenred accesând cel puțin 2 beneficii flexibile în fiecare lună. Topul este condus de Millenials (1981-1995), cu un număr mediu de 3.0 beneficii, urmat de Generația X (1961-1980), cu 2.8 beneficii în medie, și de Generația Z (>1995), cu un număr mediu 2.7 beneficii. Ultimul loc revine angajaților din generația Baby Boomers (1945-1960), cu o medie de 2.5 beneficii.
În funcție de generație, preferințele privind beneficiile sunt diferite. În timp ce cardul de masă rămâne în continuare cel mai dorit beneficiu al tuturor angajaților români, Generația Baby Boomers și Generația X preferă mai mult călătoriile prin accesarea beneficiilor din zona de Turism (13,7%, respectiv 13,2%), dar prezintă interes și spre sănătate și planificarea pensiilor (4,9%, respectiv 5,5%). Millenials și Generația Z se axează mai mult pe cadouri (13,1%, respectiv 14,1%), dar le place și să călătorească (10,9%, respectiv 6,7%). Aceștia accesează, totodată, și beneficii din zona de Telemuncă (4,7%, respectiv 4,1%), ceea ce indică importanța pe care a câștigat-o acest beneficiu în ultimul an, în contextul fenomenului global „Marea Reașezare” - The Great Reshuffle, care a determinat mulți angajați să demisioneze sau să își caute un alt loc de muncă unde este permisă munca în sistem hibrid.
În funcție de gen, preferințele în materie de beneficii sunt aproape aceleași, variind însă nivelul de accesare. Femeile prioritizează călătoriile (11.3%), cadourile (beneficii în natură - 10.5%, ocazii speciale – 8.3%) și sănătatea (4.8%), în timp ce bărbații au ca priorități cadourile (beneficii în natură – 14.3%, ocazii speciale – 5.7%), călătoriile (10.2%) și sănătatea (3.7%).
Noutățile din platforma Benefit by Edenred
Platforma Benefit by Edenred, introduce o serie de noi funcționalități, ca raspuns la nevoile din ce în ce mai diverse ale angajaților. Benefit Club este ecosistemul în care clienții Edenred pot beneficia de toate ofertele puse la dispoziție, în funcție de nevoile lor, de la oferte speciale la diferiți parteneri, până la programe de cashback și de wellbeing create special pentru ei. Totodată, clienții au acum posibilitatea de a marca toate produsele favorite și de a le salva în lista de Dorințe, până în momentul în care se decid să le acceseze.
Au fost adăugate noi beneficii, precum Sport, angajații având posibilitatea să achiziționeze un abonament la o sală de sport sau un abonament pentru alte activități sportive cu 0 impozit, în limita a 400 euro pe an, și parteneriatul cu Pluria pentru munca de oriunde, care oferă acces la cele mai frumoase spații de co-working (hub-uri) din țară într-o singură rețea.
Ecosistemul de soluții din platforma Benefit by Edenred urmează să fie extins și prin parteneriatele cu Salarium, angajații având posibilitatea să retragă avansul salarial direct din platforma Benefit by Edenred, și Bankata, prin intermediul căruia este oferit accesul la o comparație și analiză a tuturor produselor financiare disponibile în România – de la credite la conturi curente sau oportunități de investiții, astfel încât angajații care doresc să acceseze astfel de servicii să poată consulta ofertele și să ia cea mai bună decizie, în acord cu nevoile lor, susținând în același timp și zona de educație financiară. Totodată, prin parteneriatele cu SanoPass și Atlas au fost extinse ofertele pentru soluții de wellbeing și sănătate digitală, angajații având acces constant la informații validate științific, autorizate și verificate de specialiști, pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate fizică, mentală și emoțională.
Edenred este lider de piață ca platformă digitală pentru servicii și plăți și este partenerul de zi cu zi la locul de muncă, conectând 52 de milioane de utilizatori și 2 milioane de comercianți parteneri prin intermediul a 950.000 de clienți corporativi în 45 de țări.
Edenred oferă soluţii de plată cu destinaţii specifice pentru alimentaţie (cardurile de masă), stimulente (carduri cadou, platforme dedicate angajaților), mobilitate (soluții multy-energy, mentenanță, taxe de drum, parcări și vouchere de transport) și plăți corporative (carduri de plată virtuale).
În concordanţă cu misiunea grupului, „Enrich connections. For good.”, aceste soluții sporesc bunăstarea și puterea de cumpărare a utilizatorilor. Îmbunătățesc atractivitatea și eficiența companiilor și animă piața muncii și economia locală. De asemenea, favorizează accesul la o alimentație mai sănătoasă, produse mai sustenabile și soluții de soft mobility.
Cei 10.000 de angajați ai Edenred se angajează să facă din lumea muncii un ecosistem conectat, mai sigur, mai eficient și mai responsabil în fiecare zi.
În 2022, datorită activelor sale tehnologice globale, Grupul a gestionat un volum de afaceri de aproximativ 38 de miliarde de euro, efectuat, în principal, prin aplicații mobile, platforme online și carduri.
Edenred este cotată la bursa de valori Euronext Paris și inclusă în următorii indicatori: CAC 40 ESG, CAC Next 20, CAC Large 60, Euronext 100, FTSE4Good și MSCI Europe.
Logo-urile şi alte denumiri comerciale menționate şi prezentate în acest comunicat de presă sunt mărci înregistrate ale Edenred SE, ale subsidiarelor sale sau ale unor terțe părți. Acestea nu pot fi utilizate în scopuri comerciale fără acordul prealabil scris al proprietarilor lor.
25 de ani în România
Anul acesta, Edenred aniversează 25 de ani de activitate în România. În această perioadă, compania s-a adaptat continuu pentru a răspunde nevoilor în continuă schimbare ale consumatorilor, evoluției tehnologice și schimbărilor economice și sociale, devenind principala platformă digitală pentru servicii și plăți din România, cu soluții 100% digitale pentru angajați, companii, comercianți și administrație, conectate într-un ecosistem simbiotic. Edenred continuă să fie un actor social responsabil, promovând soluții virtuoase din punct de vedere social, economic și ecologic, plasând astfel principiile ESG în centrul tuturor activităților sale.