tbi bank se alătură platformei EuPlatesc pentru a ajuta peste 2.000 de retaileri să devină mai competitivi și să-și crească vânzările 

tbi bank se alătură platformei EuPlatesc pentru a ajuta peste 2.000 de retaileri să devină mai competitivi și să-și crească vânzările 
Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions tbi bank

Volumul vânzărilor din retail se află pe un trend descendent în acest an, în condițiile în care inflația continuă să erodeze puterea de cumpărare a românilor. Pentru a-i ajuta pe retaileri să-și crească vânzările și să ofere clienților un nou instrument eficient de finanțare, tbi bank a încheiat un parteneriat cu EuPlatesc.ro, unul dintre cei mai importanți procesatori de plăți din România, care lucrează cu aproape 2.000 de comercianți.

Clienții vor avea acces mai ușor la un portofoliu mai mare de produse de înaltă calitate, prin intermediul soluției Buy Now, Pay Later (BNPL), care le permite să plătească în 4 rate fără dobândă sau să aplice pentru finanțări pe perioade mai lungi, cu rate accesibile.

„Ultimul an nu a fost ușor pentru retailerii din Europa, deoarece prețurile în creștere i-au forțat pe consumatori să reducă volumele de bunuri pe care le cumpără sau să se orienteze către mărci mai accesibile, scăzând astfel valoarea totală a coșului de cumpărături. Noi am răspuns întotdeauna dorințelor acestora și am creat soluții de finanțare eficiente și favorabile consumatorilor. Parteneriatul cu EuPlatesc.ro ne ajută să oferim aceste soluții unui număr din ce în ce mai mare de comercianți, cu efecte benefice asupra economiei în ansamblu”, spune Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.

tbi bank oferă un instrument de plată online flexibil, disponibil 24/7, cu un flux 100% online prin semnătură electronică. Clienții pot alege perioada de plată, fie 4 luni, fie între 6 și 60 de luni, în funcție de nevoile lor, și pot plăti în avans în orice moment, fără niciun cost.

„În contextul economic actual este nevoie de sprijin reciproc în mediul de afaceri din România, iar prin soluțiile rapide de plată și finanțare online pe care le oferim, sprijinim atât retailerii în dezvoltarea afacerii, cât și consumatorii români. Astfel, prin parteneriatul solid cu tbi bank, oferim diverse opțiuni de plată online, o mare flexibilitate și venim în întâmpinarea nevoilor retailerilor și consumatorilor”, spune Ștefan Suceveanu, co-fondator al EuroPayment Services, compania care deține platforma EuPlatesc.ro.

EuPlatesc.ro are o vastă experiență în furnizarea de servicii ca integrator de soluții de comerț electronic și procesator de tranzacții online cu carduri bancare, folosind cea mai sigură tehnologie de autentificare disponibilă - 3DSecure.

tbi bank bank este o bancă de tip ”challenger” din Europa de Sud-Est și lider regional în domeniul soluțiilor de plată alternative, care a construit un ecosistem prin îmbinarea instrumentelor de finanțare cu shopping-ul pentru a răspunde nevoilor clienților. Se concentrează pe sprijinirea comercianților pentru a-și dezvolta afacerile, precum și pe oferirea de produse și servicii financiare consumatorilor, care să le facă viața mai ușoară. În prezent, operează în Bulgaria, România, Grecia, Germania și Lituania. Prin diverse canale digitale și parteneriate de încredere cu aproape 20.000 de comercianți, tbi are un portofoliu de 2 milioane de clienți și a acordat aproape 550.000 de credite în 2022. Modelul său de afaceri și abordarea axată pe client au dus la transformarea sa într-una dintre cele mai profitabile și eficiente bănci din regiune.

EuPlatesc.ro este una dintre cele mai utilizate platforme de procesare a plăților online, de pe desktop sau aplicații mobile, deținută de EuroPayment Services, o companie românească cu 17 ani de experiență în domeniu. Serviciile EuPlatesc.ro - Apple Pay, Google Pay, plata cu un singur click, plata cu cardul salvat (card on file), plăți recurente, plăți instant și bLink Pay, generator de link-uri de plată și coduri QR pentru plata produselor sau serviciilor - reprezintă o soluție de tranzacționare rapidă, solidă și sigură prin certificate de securitate TLS (Transport Layer Security). În 2022, compania a avut o cifră de afaceri de aproximativ 18 milioane de lei. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related