Carlsberg LUMA a fost “Votat Produsul Anului®” pentru inovaţie în categoria bere de către consumatori, în una dintre cele mai mari competiții din lume a bunurilor de larg consum, activă în 47 de țări. Produsele participante au fost evaluate din perspectiva inovației, atractivității și intenției de cumpărare. Conceptul “Votat Produsul Anului®” evidențiază și premiază inovația, criteriile de selecție a produselor participante la competiție fiind extrem de stricte.
Lansată în România la începutul verii 2022, Carlsberg LUMA este o bere blondă fabricată printr-o metodă inovatoare, Dry Hopping, care presupune adăugarea hameiurilor în berea proaspătă prin infuzare la rece, după procesul de fermentare, efectul fiind accentuarea aromelor de hamei în berea finală. Cele trei tipuri de hamei folosite au proprietăți unice, cărora li se datorează notele fine de citrice, aroma distinctă și gustul desăvârșit, oferind consumatorilor experiențe senzoriale revoluționare.
„Progresul continuu, inovația şi calitatea fac parte din ADN-ul brandului Carlsberg, inovaţia fiind pilonul pe care am pus accent când am lansat Carlsberg LUMA și pe care am mizat atunci când am înscris produsul Carlsberg LUMA în această competiție care premiază performanța. Titlul obținut poziționează Carlsberg LUMA pe primul loc în preferințele consumatorilor din mediul urban și confirmă încă o dată maturizarea pieței și atracția din ce în ce mai puternică a consumatorilor pentru calitatea ingredientelor din produsele pe care le aleg, dorința de varietate și de a experimenta gusturi noi, Carlsberg LUMA fiind un produs prin excelență inovator și surprinzător”, spune Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România.
Laboratoarele Carlsberg sunt recunoscute ca lider mondial în cercetarea științifică din domeniul berii, revoluționând, de-a lungul celor 175 de ani de activitate, această industrie prin tehnici inovatoare, cum este și metoda Dry Hopping, prin care este realizată berea Carlsberg LUMA.
Competiția “Votat Produsul Anului®” se află la a 14-a ediție în România, iar câștigătorii au fost desemnați în urma unui studiu de piaţă realizat online de Exact Business Solutions, pe un eșantion total de 8227 respondenți din mediul urban, utilizatori de internet, între 18-65 de ani, dintre care 6447 au participat în studiul dedicat mărcilor naționale. Studiul a avut loc în perioada
10 Martie – 03 Mai 2023.
Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție greenfield. Tuborg România are un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Carlsberg, SKOL Original, Holsten, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Bucur, Somersby, precum şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.