Perfect Fit invită părinții de patrupezi să încerce Pet Yoga și să se bucure împreună de beneficiile acestei activități

Perfect Fit invită părinții de patrupezi să încerce Pet Yoga și să se bucure împreună de beneficiile acestei activități

Pet Yoga contribuie la sănătatea și starea de bine a patrupezilor și la relația dintre oameni și animalele lor de companie .

Activitatea fizică zilnică ajută atât oamenii, cât și animalele de companie, iar patrupezii au chiar mai multă nevoie de mișcare și distracție în rutina lor. Un exercițiu care combină mișcarea și timpul petrecut alături de prietenii blănoși se numește Pet Yoga (yoga împreună cu animalele de companie) și este o activitate din ce în ce mai populară în întreaga lume.

Mișcarea și o dietă echilibrată și de calitate contribuie la sănătatea organismului, atât în cazul cățeilor, cât și al pisicilor. Cu ajutorul unui stil de viață activ, animalele își mențin o greutate optimă, iar riscul de obezitate și alte afecțiuni este mai scăzut. În plus, printr-un nivel de mișcare potrivit, sunt mai jucăușe și, cel mai important, mai sănătoase.

 

Adăugarea mișcării în rutina zilnică a animalelor de companie

Cățeii au nevoie de cel puțin o plimbare lungă în fiecare zi, însă există în același timp o mulțime de alte activități pe care părinții de căței le pot face împreună și care contribuie la consolidarea relației lor. Un astfel de sport este Agility, o activitate în care cățelul trebuie să alerge printre diverse obstacole. Pasionații de dans pot încerca dogdancing, dansul alături de patrupezii lor. De asemenea, o altă activitate interesantă este jocul cu frisbee - un joc clasic de aruncare a discului. Alergatul împreună cu cățelul este, de asemenea, o activitate grozavă, iar drumețiile alături de aceștia (dogtrekking - o excursie mai lungă care ajută la dezvoltarea înțelegerii reciproce între cățel și om) sunt potrivite pentru patrupezii cărora le place să exploreze.

Cu toate acestea, părinții de patrupezi trebuie să aibă în vedere riscurile pe care fiecare activitate le poate avea. De exemplu, în sporturile solicitante, cum ar fi Agility sau Flyball (o cursă în care cățeii sar diverse obstacole și recuperează o minge de tenis), patrupezii pun multă presiune pe sistemul musculo-scheletic. În plus, și în cazul animalelor este nevoie de exerciții de încălzire înainte de antrenament și de răcire după acesta. 

„Exact ca în viață, și aceste activități împreună cu animalele noastre de companie sunt mai eficiente dacă mergem pe ideea de: contează călătoria, nu destinația. Astfel, este important să nu ne lăsăm conduși de ideea de rezultate, ci de cea de timp de calitate petrecut împreună. Dacă vom forța animalul să ajungă la niște rezultate pentru care nu este pregătit, acesta se poate frustra, iar pe viitor s-ar putea să îi scadă motivația. În schimb, dacă activitatea este plăcută pentru ambii participanți, animalul nostru poate asocia acea plăcere cu noi și vom avea o relație mai bună.” spune Vlad Vancia, specialist în comportamentul animalelor. 

Activitatea fizică trebuie să facă parte și din rutina zilnică a pisicilor, în special în cazul celor de interior. Pisicile sunt vânători, iar mișcarea face parte din natura lor. Felinele au nevoie să se joace și să fie active - de exemplu, prin folosirea jucăriilor care le trezesc curiozitatea și le oferă interacțiune. În plus, au nevoie de mai multe locuri în care se pot ascunde sau pe care se pot cățăra și mișca la înălțime. După o activitate fizică realizată cu succes, pisica poate fi recompensată cu un scurt masaj, care ajută la eliberarea stresului acumulat.

 

Yoga pentru toată lumea

Pet Yoga câștigă din ce în ce mai multă popularitate în întreaga lume și are un efect profund asupra bunăstării oamenilor. În primul rând, este o ocazie bună pentru a petrece timp de calitate cu animăluțul de companie, iar yoga este cunoscută pentru efectele sale de relaxare și eliberare a stresului. Practicarea pozițiilor de yoga (asanas) alături de animalele de companie ajută, de asemenea, la dezvoltarea flexibilității, mobilității și rezistenței patrupezilor.

Părinții de feline și căței se pot alătura inițiativei Perfect Fit și pot încerca astfel cele 7 poziții de yoga simple alături de animăluțele lor, care ajută la formarea unei rutine zilnice, dar și la relaxare și armonie în casă. Ideea Perfect Fit de a încuraja oamenii să practice Pet Yoga provine din filozofia brand-ului Hrană. Mișcare. Joacă, care are în vedere sănătatea întregului corp. Perfect Fit consideră că o abordare complexă ajută la bunăstarea animalelor pe întreaga durată a vieții și își propune să mențină astfel spiritul tânăr al animalelor de companie concentrându-se pe nutriția superioară, volumul optim de mișcare și stimularea mintală. 

 

Combaterea anxietății de separare prin mișcare

Animalele de companie, în special câinii, pot suferi de anxietate de separare. Aceasta intervine natural deoarece cățeii sunt ființe sociale care tind să formeze legături strânse cu oamenii. Atunci când sunt separați de părinte sau membrii familiei, se pot simți singuri. Pentru cățeii sensibili, anxietatea de separare poate fi cauzată și de o schimbare a rutinei sau mediului, ori de lipsa predictibilității. 

„Printr-o rutină zilnică/ săptămânală prin care îndeplinim nevoile fizice și psihologice ale animalelor, ne putem asigura că acestea nu vor cădea pradă anxietății de separare. Prin îndeplinirea acestor nevoi, animalele obosesc și își consumă natural energia, ceea ce le face să doarmă mai adânc și astfel să nu intre în panică dacă sunt singure acasă.” adaugă Vlad Vancia.

De asemenea, în ceea ce privește mișcarea și activitățile fizice pentru animalele de companie, Vlad Vancia recomandă:

„Să ne gândim că pentru animalele noastre, noi suntem niște profesori/ instructori și să învățăm ce ne dorim de la ele, așa cum ne-ar plăcea nouă să fim învățați. Acest exercițiu de empatie este foarte important și ne poate învăța cum să privim lumea prin ochii lor. Câinii au anumite cerințe ca specie, însă în funcție de rasă, talie, vârstă, experiență etc, este nevoie să ne comportăm diferit și să îi învățăm prin alte tehnici. De asemenea, este important să nu îi frustrăm, astfel este recomandat ca la început să avem ședințe scurte de 5-10 minute, care să fie cât se poate de pozitive pentru animal. Dacă patrupedului îi place din prima activitatea, vom avea șansa ca în timp să o facem tot mai complexă. Dacă acesta asociază exercițiile cu ceva plictisitor, prea greu sau frustrant, nu vom avea o colaborare bună pe termen mediu și lung.” 

„Prin învățarea de mișcări noi/ secvențe de mișcări ne stimulăm animalele atât fizic, cât și mintal. Totodată aceste mișcări noi vor dezvolta și coordonarea, motricitatea fină, echilibrul și încrederea de sine. Fiecare element nou din exercițiu îl provoacă pe patruped să facă ceva diferit, ceea ce este sănătos pentru ei.” concluzionează Vlad Vancia.

Brandul Perfect Fit™ oferă o gamă largă de hrană uscată premium pentru căței, și hrană uscată și umedă pentru pisici. Dezvoltată de medici și nutriționiști veterinari de la Centrul WALTHAM® pentru Nutriția Animalelor, hrana este produsă din ingrediente de înaltă-calitate și toate vitaminele și nutrienții necesari pentru a susține starea de bine a prietenilor blănoși. Produsele sunt adaptate în funcție de vârstă, mărime și cerințele specifice. Hrana combină 5 formule care răspund celor mai frecvente 5 nevoi de sănătate: digestia sănătoasă, un tract urinar sănătos, un sistem de apărare naturală puternic, piele și blană sănătoase, dar și greutatea și starea corpului optime. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Oameni

Subiecte



Branded


Related