Asociația pentru Antreprenoriat din România a finalizat tabăra antreprenorială EMPREYouth, un program finanțat de Clusterul OpenHub, prin proiectul caritabil Leru.ro, ediția 2023

Asociația pentru Antreprenoriat din România a finalizat tabăra antreprenorială EMPREYouth, un program finanțat de Clusterul OpenHub, prin proiectul caritabil Leru.ro, ediția 2023

Prima ediție a taberei EMPREYouth s-a finalizat cu succes!

15 elevi de liceu, din zona de Sud-Est a României, cu rezultate remarcabile la învățătură, alături de voluntari, organizatori și speakeri, s-au reunit în perioada 22-28 iunie 2023, la Vila Maison25 din 2 Mai, pentru 6 zile intense de dezvoltare antreprenorială și financiară, pentru a susține educația și a contribui activ la viitoarea generație de antreprenori din România. 

EMPREYouth, cel mai nou program al Asociației pentru Antreprenoriat din România, finanțat în 2023 de către Comunitatea Open Hub Creative Cluster, prin programul Leru.ro, magazinul online de fapte bune, s-a materializat într-o experiență inedită pentru cei 15 elevi de liceu, înscriși în clasele IX-XI, la unități de învățământ din județele Galați, Brăila, Tulcea, Vrancea, Vaslui și Buzău, implicați în activități școlare și extrașcolare, cu rezultate deosebite la învățătură.

Cu un scor NPS de 100%, beneficiarii taberei au fost impresionați de curricula complexă, dar interactivă, ce a înglobat elemente de învățare experiențială și tehnici non-formale, într-un mediu prietenos, de activitățile practice și cele de inițiere de afaceri concrete, precum și de oportunitatea de a genera venituri din ideile de business concepute.

„Mi-ați deschis noi orizonturi, m-ați îndrumat, m-ați susținut! Am legat prietenii faine cu oameni de milioane! Am plecat cu un bagaj plin cunoștințe din domeniul Antreprenorial. Îmi doresc la maxim să ne revedem! Vreau să mulțumesc mentorilor și organizatorilor care ne-au oferit această experiență. Oameni pe care nu-i voi uita niciodată Raluca, Mihaela, Aurora, Cami, Geo, cele mai faine persoane cu un suflet imens. Am avut în cadrul taberei cei mai tari voluntari, Cristi și Alex, două persoane extraordinare și prieteni de milioane! Mi-ați depășit așteptările, ați depășit cu brio așteptările mele! Mi-ați oferit cele mai bune șanse pentru dezvoltarea mea profesională și personală, iar pentru asta vă mulțumesc! Și vorba aceea a taberei "NIMIC NU-I ÎNTÂMPLĂTOR!"

„Apreciez enorm de mult implicarea tuturor persoanelor ce au contribuit la materializarea acestei tabere și sper ca pe viitor sa inspirați și alți tineri să-și urmeze visurile.” 

„Vă mulțumesc foarte mult pentru această experiență minunată pe care noi am avut ocazia să o trăim împreună! În cadrul acestei tabere eu m-am dezvoltat foarte mult, și sunt sigură că fără echipa de organizare asta nu era posibil.”, sunt doar câteva din testimonialele oferite de participanții taberei EMPREYouth.

„În calitate de părinte și dascăl va spun sincer ca nu credeam ca pot exista astfel de tabere pentru adolescenții noștri, care sunt din ce în ce mai greu de motivat... Pozele, ceea ce am putut surprinde din ele, denotă faptul ca încă mai exista oameni în România care să-i valorifice și pe acești copii. Mă înclin în fata d-voastră, a întregii echipe!”

„Vreau să mulțumesc tuturor, ce au făcut posibil ca acest proiect să aibă loc.

Vă mulțumim că ați că ați oferit această șansă copiilor noștri.

Vă mulțumim că i-ați determinat și motivat să gândească "nelimitat"!”  - au declarat o parte din părinții participanților EMPREYouth.

În cadrul taberei, beneficiarii au simulat înregistrarea oficială a 3 întreprinderi, respectiv MAXIM S.R.L., cu obiect de activitate comerțul cu băuturi răcoritoare și organizarea de evenimente, THE BRAVEST S.R.L., cu obiect de activitate comerțul cu băuturi răcoritoare și CORTEX S.R.L. cu obiect de activitate realizarea de produse handmade și servicii de graphic design.

Toate cele 3 întreprinderi au ales ca formă de înregistrare societatea cu răspundere limitată, au avut participație egală și au încheiat activitatea economică pe profit.

Concursul de pitch a fost câștigat de întreprinderea THE BRAVEST S.R.L., locul doi a fost ocupat de MAXIM S.R.L. iar pe locul trei s-a clasat CORTEX S.R.L.

Exerciții de lucru în echipă și creativitate, anecdote care stârnesc zâmbete și stare de bine, provocări, palme transpirate și emoții, oameni deosebiți și povești frumoase. Idei de afaceri concrete, inovație, mișcări sociale, pasiune, venituri generate & profit. „Puterea lui Împreună” construită în 6 zile intense, la malul Mării Negre - într-un cuvânt, EMPREYouth 2023.

Toate costurile aferente susținerii taberei, respectiv cele cu transportul, cazarea, masa, implementarea curriculei și premiile împărțite, au fost susținute prin finanțarea oferită de Leru.ro, ediția 2022, un proiect al Comunității OpenHub.
Finanțarea totală obținută a fost de 90.081 lei.

În spatele unui proiect de succes, au stat partenerii, sponsorii și donatorii, fără de care acest proiect nu ar fi fost posibil.

Parteneri tabără: Fundația Autonom, Nugatisimo
Parteneri: Model Theme, Adquest, Aditude, Kinelink
Parteneri media: MagicFm, PresaGalati, Explore, Monitorul de Galați, Express de Dunăre, România Pozitivă, IQads & SMARK
Sponsori & Donatori: Lazzer, Asociația Anaid, Red Portal SRL, TYRON MANAGEMENT SRL, Dar Media, AgriBusiness Job, Samataxi, Orestagro, Davos, PrintBu, TehnoConsulting, Gmembers, Craftoteca, Cleste.ro, Asociația Avocaților din Baroul Galați, Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul Galați, Tipografia Elco, Acces Visual Art by Gina Popa, Atelierul de Daruri, Vineri Media, Bucurii pentru Suflet, Mojo, All, TLL Crafted Workshop, Tipografia GRAPHOTEK, GabrielUrsan.ro, ABeauty Clinique, InterBeauty, EliteGym, Galleria Creative Shop, 2Cart, Content Online, Crama Bratu, Elera, Magic Events Time, Maia Bijou, Picture Perfect, Site Bunker, Union Jack, VA, Presta Maniacs, Romero, Siege Paintball, Sakura Kiai, Candlelier, Mofu, Mixart Studio, Noire Bakery, Stupina Avram, Little-Jo, IMBOLD

Asociația Pentru Antreprenoriat din România (A.P.A.R.) a fost înființată la Timișoara, în anul 2007, la inițiativa facilitatorilor programului EMPRETEC România, cu scopul de a crea o comunitate antreprenorială de elită care să aibă puterea de a dezvolta mediul de business din România și de a propune schimbările legislative benefice pentru acesta.

A.P.A.R. organizează ateliere de lucru dedicate dezvoltării competențelor antreprenoriale și educației financiare, tabere, evenimente de networking, seminarii și conferințe pe teme antreprenoriale.

Schimburi reale de experiență, o pasiune comună pentru IT&C, traininguri de profil adaptate cerințelor pieței, conferințe și workshop-uri cu speakeri specializați în domeniu și nume cu greutate ale mediului autohton de business, sunt doar câteva dintre caracteristicile care definesc Asociația Openhub din Galați, organizatorul Leru.ro.

Înființată în 2012, OpenHub este o comunitate de pasionați ai tehnologiei și comunicării, care atrage atât studenți aflați la primii pași în domeniu, cât și reprezentanți ai companiilor de top din Galați și din întreaga țară.

Alături de partenerii Thecon, Open Hub a implementat nenumărate programe și evenimente dedicate digitalizării și nu numai.

Aflat la a patra ediție, proiectul caritabil Leru.ro reprezintă magazinul online de fapte bune, unde cei interesați sunt invitați să se implice prin donații care să ajute la susținerea educației copiilor cu situații materiale precare. Scopul Leru.ro este de a încuraja implicarea societății civile și nu numai în acțiuni caritabile cu impact pe termen lung. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related