tbi bank și Gomag: Aproape 1000 de retaileri de pe platformă au ales soluția de plată tbi bank în ultimii doi ani. Peste 30.000 de comenzi au fost înregistrate prin BNPL, iar valoarea coșului de cumpărături a crescut cu până la 60%

tbi bank și Gomag: Aproape 1000 de retaileri de pe platformă au ales soluția de plată tbi bank în ultimii doi ani. Peste 30.000 de comenzi au fost înregistrate prin BNPL, iar valoarea coșului de cumpărături a crescut cu până la 60%

Contextul economic din ultimii doi ani a susținut parteneriatele constructive dintre tbi și jucătorii majori, care au adus beneficii semnificative atât retailerilor, cât și consumatorilor. În ultimii doi ani, aproape 1000 de retaileri de pe platforma Gomag au ales soluția de plată tbi bank, peste 30.000 de comenzi au fost înregistrate prin instrumentul Buy Now Pay Later (BNPL), iar valoarea coșului de cumpărături a crescut cu până la 60%, potrivit datelor centralizate de cei doi parteneri.

Procesul de înrolare pentru retaileri este facil, accesul la aplicația tbi se face din secțiunea GPayments și este oferit gratuit tuturor magazinelor online de pe platforma Gomag. În luna iulie, tbi bank a îmbunătățit fluxul aferent metodei de plată, o actualizare care permite retailerilor să personalizeze ofertele financiare în funcție de industrie, valoarea coșului de cumpărături și categoriile de produse.

„Am încercat întotdeauna, prin parteneriatele noastre, să aducem mai multă valoare în piață pentru companii și oameni. Acordul cu Gomag este un exemplu foarte bun în acest sens, având o influență majoră în creșterea retailului românesc, cu efecte benefice pentru toate părțile implicate”, a declarat Ionuț Sabadac, VP Merchant Solutions, tbi bank.

tbi bank, una dintre cele mai dinamice bănci din regiunea Europei de Sud-Est, a anunțat în 2021 un parteneriat cu platforma de eCommerce Gomag pentru a oferi o soluție de digitalizare all-in-one pentru retailerii offline și online. După 2 ani, multe magazine online, din aproape toate sectoarele, au adoptat soluția BNPL.

„Afilierea cu un partener puternic precum tbi bank ne-a ajutat să oferim partenerilor noștri soluții de finanțare mai eficiente și mai ușor accesibile pentru o gamă largă de consumatori. Acest acord face parte din strategia noastră de a ne lărgi baza de clienți și de a sprijini retailul românesc în evoluția sa”, a declarat Cosmin Daraban, CEO, Gomag.

tbi bank este o bancă de tip ”challenger” din Europa de Sud-Est și lider regional în domeniul soluțiilor de plată alternative, care a construit un ecosistem prin îmbinarea instrumentelor de finanțare cu shopping-ul pentru a răspunde nevoilor clienților. Se concentrează pe sprijinirea comercianților pentru a-și dezvolta afacerile, precum și pe oferirea de produse și servicii financiare consumatorilor, care să le facă viața mai ușoară. În prezent, operează în România, Grecia, Germania, Lituania și Bulgaria. Prin diverse canale digitale și parteneriate de încredere cu aproape 20.000 de comercianți, tbi are un portofoliu de 2 milioane de clienți și a acordat aproape 550.000 de credite în 2022. Modelul său de afaceri și abordarea axată pe client au dus la transformarea sa într-una dintre cele mai profitabile și eficiente bănci din regiune. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related