HalfPrice deschide primul magazin din  Bucureşti

HalfPrice deschide primul magazin din  Bucureşti

Lanțul off-price de retail HalfPrice a deschis astăzi primul şi cel mai mare magazin din București, oferind clienților o bogată selecţie de produse de la mărci renumite la prețuri excepțional de accesibile. Deschiderea de astăzi marchează a treia lansare din România, acesta fiind și cel mai mare magazin al brandului din ţară și primul din capitală. Noul magazin, situat în AFI Cotroceni, se întinde pe o suprafață de aproape 3.000 de metri pătrați.

HalfPrice este un concept modern de retail în segmentul off-price, care oferă la prețuri extrem de atrăgătoare o gamă largă de branduri internaţionale foarte populare din numeroase categorii de produse, inclusiv îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii, sport, jucării și mobilier pentru casă.

„Acest lucru nu ar fi posibil fără echipele noastre care lucrează îndeaproape cu branduri din întreaga lume, în căutarea celor mai bune oferte în fiecare zi. Angajaţii noştri se străduiesc să satisfacă așteptările clienților, oferind o selecție largă de produse de calitate la prețuri avantajoase”, explică Malwina Winter, vicepreședinte al board-ului HalfPrice, Product. „Oferta de branduri de la HalfPrice este în mod constant extinsă, fiind foarte variată, cu articole noi adăugate pe rafturi în fiecare zi – de la mărci de lux până la fast fashion”.

„HalfPrice a fost creat având în minte conceptul de «vânătoare de comori». Magazinele noastre vând articole individuale la prețuri foarte atrăgătoare. Așa că trebuie să te grăbești, fiindcă produsul visat s-ar putea să nu mai fie pe raft a doua zi”, spune Joanna Czyżewska, vicepreședinte al board-ului HalfPrice,Vânzări.

Astfel, începând de astăzi, clienții din România pot porni în căutarea brandurilor favorite  în trei magazine – în Turda (TURDA, FunShop), Pitești (Supernova Pitești), iar acum și în București (AFI Cotroceni).

„Experiența noastră de până acum ne arată că HalfPrice este un concept modern, care vine cu plus valoare la ofertele mall-urilor, atrăgând noi clienți”, adaugă Joanna Czyżewska.

HalfPrice a fost lansat în Polonia la începutul lunii mai, în 2021. Astăzi, lanțul este prezent în nouă țări din Europa Centrală și de Est, numărând peste 100 de magazine.

HalfPrice este o companie a Grupului CCC, unul dintre cei mai mari retaileri de încălțăminte și îmbrăcăminte din Europa. Grupul operează pe aproximativ 90 de platforme de comerț electronic și deţine aproape 1.000 de magazine în 28 de țări. Astăzi în România, pe lângă HalfPrice, grupul deţine  şi magazinele CCC, dar şi propriile platforme de comerț electronic  - epantofi.ro și MODIVO.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related