“Implementarea sistemului fotovoltaic de energie durabilă pentru United Romanian Breweries Bereprod SRL”, cunoscut sub denumirea Solar Project, proiectul verde de implementare a sistemului fotovoltaic pentru energie durabilă demarat de Tuborg România, a fost finalizat cu succes in cadrul fabricii Tuborg din Pantelimon. Efectele acestei investiții se vor reflecta pe termen lung, în contextul în care diminuarea gradului de poluare și protejarea mediului înconjurător reprezintă o prioritate la nivel global, pentru societate, companii și indivizi. Obiectivul Tuborg România este de a obține un proces de producție mai verde, susținând preocuparea companiei pentru sustenabilitate și protejarea mediului înconjurător.
Demarat în 2022 și finanțat în proporție de 50% prin granturi norvegiene, proiectul este un pas important în direcția sustenabilității și eficienței tehnologice, prin utilizarea energiei regenerabile și reducerea emisiilor poluante. Proiectul a fost finalizat, conform planificării inițiale, la finalul lunii mai a acestui an, când s-a încheiat instalarea unui sistem de panouri solare amplasate pe acoperișul fabricii din Pantelimon.
Implementarea unui sistem fotovoltaic vizează nu doar diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și a altor emisii poluante din procesul de producție, ci și o scădere a costurilor implicate de fluxul continuu de fabricare a berii. Punctul de lucru situat în Pantelimon înregistrează un consum anual mare de energie electrică, iar panourile solare produc aproximativ 500 MWh/an, ceea ce acoperă în jur de 4.3% din necesarul energetic al fabricii. Având în vedere că, pentru fiecare MWh produs din surse regenerabile, se evită emisia a 306 kg de CO2, acest lucru se va traduce prin emisii mai mici cu 150 de tone de CO2 anual.
„Peste tot în lume, companiile investesc din ce în ce mai mult în soluții sustenabile, atât pentru a produce energie din surse regenerabile, care să ajute mediul înconjurător, cât și pentru eficientizarea costurilor. Pentru noi, dezvoltarea de strategii sustenabile este o preocupare permanentă și o direcție strategică, prin prisma angajamentului companiei noastre pentru protejarea planetei și promisiunea pentru un viitor verde. Ne dorim să valorificăm la maximum accesul la tehnologii verzi și prietenoase cu mediul înconjurător și să obținem rezultate cu un impact pozitiv semnificativ în viitor. Astfel că vom continuă să investim în soluții sustenabile și în acțiuni eficiente din punct de vedere ecologic, social și economic”, a declarat Tzafrir Granat, Președinte Tuborg România.
Sistemul de panouri fotovoltaice este monitorizat și evaluat constant, cu scopul de a optimiza producția de energie cu impact asupra costurilor, în măsura în care este posibil. Totodată, strategia TUBORG ROMÂNIA de dezvoltare durabilă include și alte inițiative, precum reducerea consumului de apă și reciclarea materialelor în procesul de producție.
Proiectul “Implementarea sistemului fotovoltaic de energie durabilă pentru United Romanian Breweries Bereprod SRL” a beneficiat de granturi norvegiene prin intermediul Programul de Energie în România, apelul de proiecte: 3.1 “Capacitate sporită de furnizare a energiei regenerabile” – Alte surse regenerabile de energie (SRE), implicând o investiție totală de 550.000 de euro, contribuția granturilor norvegiene fiind de 276.142 euro (50%). Acordarea de granturi Norvegiene si SEE are drept obiectiv reducerea discrepanțelor economice în Europa, prin abordarea schimbărilor climatice și dependenței energetice, concretizată prin îmbunătățirea competențelor energetice în sectorul public și privat.
Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție greenfield. Tuborg România are un portofoliu format din mărci internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Carlsberg, Skol, Holsten, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner, Grimbergen, Kronenbourg 1664 Blanc, Bucur, Somersby, precum şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.