Timpul pentru joacă este amenințat: Campania LEGO Group “Joaca este superputerea ta” încurajează familiile să reprioritizeze joaca

Timpul pentru joacă este amenințat: Campania LEGO Group “Joaca este superputerea ta” încurajează familiile să reprioritizeze joaca
  •  Un nou studiu desfășurat la nivel global a arătat un deficit în ceea ce privește joaca – o treime (32%) din copiii din toată lumea petrece mai puțin timp jucându-se săptămânal față de timpul petrecut zilnic de către adulți pe smartphone 
  • Joaca este o parte fundamentală din dezvoltarea copilului, ajutând la crearea unor “superputeri” sau aptitudini esențiale care le aduc beneficii atât în prezent, cât și în viitor 
  • Grupul LEGO încurajează familiile să prioritizeze joaca, punând accent pe importanța jocului în dezvoltarea copiilor, ca urmare a studiului care a arătat că 70% dintre părinți aleg pentru copii lor activități care au ca scop îndeplinirea unor obiective, în detrimentul jocului 
  • Campania este susținută de Tan France, Naomi Watanabe și Bindi Irwin, personalități inspiraționale ce atribuie jocurilor din copilărie aptitudinile care le-au conturat viețile

Grupul LEGO lansează azi noua campanie Joaca este superputerea ta, ce vorbește despre lipsa jocului înregistrată în rândul copiilor, la nivel global. Împreună cu Gașca de Joacă, formată din susținători din toată lumea, Grupul LEGO inspiră familiile să reprioritizeze joaca, punând accent pe importanța crucială a acesteia în dezvoltarea din timpul copilăriei și pe distracția pe care joaca o aduce în familiile de pretutindeni.

Campania are la bază datele unui studiu realizat la nivel global ce arată că, în medie, copiii își petrec doar 2% din săptămână jucându-se (echivalentul a 7 ore), iar unul din trei copii (32%) mai puțin de 3 ore pe săptămână. Comparativ, un adult își petrece 26 de ore pe săptămână pe smartphone, cu o medie de mai mult de 3,5 ore pe zi[1]. Acest deficit în ceea ce privește joaca este îngrijorător pentru experți, având în considerare rolul crucial pe care îl are joaca în dezvoltarea abilităților cognitive ale copiilor, în bunăstarea lor generală și, cel mai important, în distracția lor.

Studiul a relevat și faptul că 70% dintre părinți aleg să prioritizeze pentru copiii lor activități bazate pe îndeplinirea unor obiective în detrimentul jocului, deoarece cred că acestea vor conduce la succes mai mare pe viitor. Activitățile pe care părinții le aleg cel mai des în detrimentul jocului includ practicarea sporturilor, învățarea unei limbi noi și meditațiile. 

Dr. Paul Ramchandani, Profesor al jocului la Universitatea Cambridge spune “Este extrem de valoros pentru copii să ia parte la toate activitățile care le conferă o educație și un set de aptitudini cuprinzătoare, dar joaca le oferă ceva cu adevărat special. Prin joacă, copiii dezvoltă skill-uri esențiale ce îmbogățesc fiecare aspect al dezvoltării, procesului de învățare și creșterii lor în general. Dacă copiii au suficient timp rezervat pentru joacă, își pot spori abilități precum creativitatea, încrederea în sine, comunicarea și gândirea critică, ce îi vor ajuta să își atingă adevăratul potențial ulterior în viață”.

În cadrul cercetării, 57% dintre părinți au declarat că timpul pe care copilul lor îl dedică activităților bazate pe îndeplinirea unor obiective a crescut în ultimii trei ani, de multe ori în detrimentul jocului.

Alero Akuya, VP of Brand Development al Grupului LEGO a zis “Dacă nu recunoaștem faptul că este esențial pentru binele copiilor ca aceștia să aibă parte zilnic de joacă, vom avea o generație de tineri adulți cărora le vor lipsi aptitudini vitale. Cu această campanie, ne dorim să reîncadrăm felul în care adulții percep joaca și numeroasele beneficii pe care aceasta le aduce și să îi încurajăm să o prioritizeze în viețile lor de familie. Ar trebui să fie la fel de importantă ca cititul unei povești la culcare sau sprijinirea lor în a avea o alimentație echilibrată ca indicator pentru sănătate”.

În sprijinul lansării, Grupul LEGO a apelat la ajutorul unor personalități ai lumii culturale, fiecare dintre aceștia atribuind jocurilor din copilărie unele aptitudini care au stat la baza îndepinirii visurilor lor. Gașca de Joacă, Tan France și Bindi Irwin își vor împărtăși superputerile unice dezvoltate prin joacă, precum și motivul pentru care ei cred că joaca să fie o prioritate pentru oricare copil. 

Designerul de modă și antreprenorul Tan France a spus: “În timpul copilăriei mele în Doncaster, UK, ideea de a fi unde am ajuns azi îmi era complet străină. Ceea ce nu știam era că abilitățile pe care le-am deprins atunci când mă jucam în dormitorul meu vor avea un impact direct asupra vieții mele. Joaca m-a ajutat să îmi imaginez posibilități infinite și mi-a permis să văd lucrurile din perspective diferite, ceea ce m-a determinat să îmi găsesc locul în lume. O mare parte din cariera mea se concentrează pe inducerea acelui sentiment de imaginație fără limite adulților – câteodată îmi doresc să pot să dau timpul înapoi și să încurajez oamenii să pornească în propriile aventuri prin joacă.

Pe activista dedicată conservării lumii naturale, Bindi Irwin, joaca în timpul copilăriei a învățat-o puterea de a se conecta cu oamenii și cu lumea din jur: “Când eram copil, conectam iubirea mea pentru animale și pentru lumea naturală prin joacă. Îmi cream propriile mele lumi imaginare unde alergam în sălbaticie alături de orice animal. Voiam să mă conectez cu toate speciile și să învăț cât mai multe despre ele. Tatăl meu mi-a construit o căsuță în copac și era locul meu preferat de joacă. Era locul în care puteam să fiu un copil liber. Înconjurată de fauna sălbatică, lângă un pârâu, era locul unde mă simțeam cea mai conectată cu natura și cu tatăl meu. Acea conexiune a însemnat totul pentru mine și am preluat experiența și în viața mea de adult. Lumea mea este acum despre conservarea faunei și florei sălbatice, despre încurajarea celorlalți să protejeze Pământul și să înțeleagă faptul că suntem toți conectați.

În sprijinul campaniei, Grupul LEGO a lansat azi un film de cinci minute intitulat Joaca este superputerea ta, cu actrița de la Hollywood Jane Lynch în rolul unui CEO copleșit de muncă, ce realizează beneficiile jocului atunci când vede impactul acestuia în rândul angajaților, prin ochii copiilor.

O adaptare a filmului pentru familiile din China o aduce pe actrița Sun Li în rolul CEO-ului. Filmul este interactiv, fiind plin de surprize la tot pasul care așteaptă să fie descoperite, iar toți cei interesați își pot descoperi superputerea jucăușă pe LEGO.com

Copiii nu sunt singurii care beneficiază de pe urma jocului. S-a constatat că joaca face familiile mai fericite și ajută la crearea unor legături familiale mai puternice, conform celor 95% dintre părinții* incluși în cercetare. Grupul LEGO știe că programul familiilor este plin de responsabilități cotidiene precum programe de lucru lungi (31%) și sarcini pentru casă (28%), acestea fiind și cele mai mari bariere în calea jocului în cadrul familiei**. Pentru a ajuta părinții să prioritizeze joaca, Grupul LEGO și Play Squad-ul îi vor susține cu idei și sfaturi pentru a include momente de joacă chiar și în cele mai încărcate orare zilnice – totul pe 12 octombrie 2023, de Ziua Mondială a Jocului.

Toate concluziile studiului LEGO® Play Well, cu excepția cazului în care se face o altă mențiune, au fost obținute de la un total de 21,180 de părinți ce au copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani, din 22 de țări, în august 2023.

Unde sunt menționate date ale Studiului LEGO® Play Well 2022, acestea au fost obținute de la un total de 32.781 de părinți și 24.593 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, printr-un sondaj cantitativ online de 20 de minute, realizat în 35 de țări, la începutul anului 2022. 

Misiunea Grupului LEGO este de a inspira și dezvolta constructorii de mâine prin puterea jocului. Sistemul LEGO in Play, ce are la bază cărămizile LEGO, le permite copiilor și fanilor să construiască și să reconstruiască orice își pot imagina. 

Grupul LEGO a fost fondat în Billund, Danemarca, în 1932 de Ole Kirk Kristiansen, numele fiind derivat din cele două cuvinte daneze LEg GOdt, care înseamnă „Joacă bine”. LEGO Group este în continuare o companie de familie, cu sediul în Billund. Cu toate acestea, produsele sale sunt acum vândute în peste 130 de țări din întreaga lume. 

* LEGO Play Well Report 2022
** LEGO Play Well Report 2022

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related