KFC, parte a Grupului Sphera, și Asociația ZI de BINE dotează o sală de clasă și oferă elevilor sprijin financiar

KFC, parte a Grupului Sphera, și Asociația ZI de BINE dotează o sală de clasă și oferă elevilor sprijin financiar

Sphera Franchise Group, prin intermediul unui parteneriat încheiat între KFC și Asociația Zi de BINE contribuie la dezvoltarea mediului educațional prin dotarea unei săli de clasă cu toate facilitățile și resursele necesare pentru elevi și prin suport financiar suplimentar pentru resurse educaționale și alimentare. Prin acest parteneriat, elevii unei clase din cadrul Școlii Generale numărul 36 din București vor învăța într-o sală renovată, dotată cu mobilier modern și tablă digitală, și vor beneficia de lecții remediale și o masă caldă, necesare pentru a-și îmbunătăți performanțele școlare.

Inițiativa oferă acces echitabil la educație de calitate pentru elevi și se desfășoară sub umbrela platformei “Meniul Zilei de Mâine”, demers pe termen lung prin care Sphera Franchise Group sprijină persoanele vulnerabile, pentru un viitor mai bun, urmărind doi piloni principali: alimentația și educația.

"Noi, la Zi de BINE, ne dorim ca fiecare copil care începe școala să o facă plin de entuziasm și curiozitate, să se simtă binevenit și să fie fericit. Copilăria ar trebui să fie despre bucurie, învățare și joc, nu despre grijile zilei de mâine, iar școala ar trebui să fie acel loc sigur, în care copiii merg cu inima deschisă. În esență, vrem ca fiecare copil să fie fericit și bine educat, pregătit să devină adultul echilibrat de mâine. “Meniul Zilei de Mâine” și colaborarea cu Grupul Sphera au transformat această viziune în realitate. Prin astfel de inițiative demonstrăm că, în ciuda dificultăților, putem face schimbări reale pentru acești copii”, a declarat Melania Medeleanu, fondatoare a Asociației  Zi de BINE.

În cadrul parteneriatului, KFC, brand aflat în portofoliul Sphera, facilitează implicarea consumatorilor în susținerea inițiativei, instalând cutii de donații în toate restaurantele din țară. Astfel, începând din luna iulie, clienții pot contribui la educația copiilor din România fără a fi condiționați de achiziția unui produs. Prin acest demers, au fost strânși peste 18.000 euro în doar două luni de campanie, sumă care a fost direcționată către Asociația Zi de BINE, pentru a acoperi nevoile esențiale ale copiilor. 

“Într-o societate în care educația este cheia succesului, este esențial să facem eforturi ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă din cauza neajunsurilor materiale. Educația reprezintă temelia pe care clădim nu doar viitorul copiilor noștri, ci și al întregii societăți. Așadar, prin proiectele desfășurate sub platforma “Meniul Zilei de Mâine”, scopul nostru este să asigurăm cât mai multor copii accesul la resursele de bază, deschizându-le ușa către un viitor mai promițător și mai echilibrat, așa cum îl merită”,  a declarat Claudia Porojan, PR & CSR Manager al Sphera Franchise Group.

Platforma Meniul Zilei de Mâine a debutat în luna iunie a acestui an printr-un proiect realizat de KFC în parteneriat cu SOS Satele Copiilor, prin care 77 de copii din județul Teleorman sunt susținuți cu resursele necesare pentru alimentație și educație, prin direcționarea unei părți din vânzările produsului Hot Bucket. De la demararea proiectului și până în prezent, KFC a donat aproximativ 20.000 de euro pentru a acoperi nevoile acestor copii.

Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova, și în anumite zone din Italia. Grupul deține peste 170 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați.

Zi de BINE este organizația comunitară din România care ajută ONG-urile la început de drum și comunitățile să dezvolte, în fiecare lună, soluții reale pentru provocări ce țin de educație, sănătate (fizică, emoțională și mintală), incluziune socială, sărăcie sau mediu. Reușim, astfel, împreună să punem binele în mișcare și să-l multiplicăm. Scopul Asociaţiei Zi de Bine este acela de a crea comunităţi, de a sprijini mii de oameni aflaţi în situaţii vulnerabile şi de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Sectiune

Dictionar



Branded


Related