O vilă interbelică aflată pe o stradă de renume din centrul capitalei se închiriază cu 5.300 de euro pe Storia, platforma de imobiliare lansată de OLX. Vila este deosebită datorită versatilității sale, poziționării sale centrale, la doar două minute de Parcul Cișmigiu, dar și intimității pe care o oferă, aceasta având o curte discretă prin care se face accesul principal. Are paisprezece camere dispuse pe mai multe niveluri și o selecție impresionantă de mobilier și obiecte de colecție. Vila are o compartimentare eficientă, încorporând inclusiv o recepție la intrare, perfectă pentru diverse activități comerciale. Vila poate deveni astfel sediul unui cabinet de avocatură sau notariat, sediul unei companii ce susține activități educaționale sau prestează servicii medicale.
Vila are aproximativ 450 metri pătrați împărțiți între demisol, parter, etaj și mansardă, spațiu util. Terenul pe care se află amplasată vila are o suprafață de 250 mp. Vila se află pe o stradă istorică a capitalei, cunoscută pentru diversitatea arhitecturală cu evoluții stilistice și artistice care atestă succesiunea mai multor generații de locuitori, de arhitecți și de ingineri constructori. Detaliile ornamentale ale vilei sunt realizate din materiale de bună calitate, piesa de rezistență fiind selecția impresionantă de obiecte de mobilier recondiționate și de colecție..
Accesul se face printr-o curte discretă, pătrunzând într-un hol ce se deschide către salonul principal al casei. Toate camerele sunt spațioase și luminoase, compartimentarea spațiului fiind excelentă, creată special pentru a asigura o experiență de lucru optimă. Dincolo de compartimentarea versatilă, spaţiile interioare dovedesc un confort rafinat şi elegant. Fiecare cameră, fiecare nivel, fiecare colț are o poveste și personalitate aparte. În plus, poziționarea vilei permite o perspectivă deosebită asupra vecinătăților care întregesc povestea istorică a arealului. Strada Berthelot pe care se află vila este una dintre arterele istorice ale capitalei, care a căpătat o multitudine de nume de-a lungul timpului, în același timp păstrându-și identitatea.
În secolul al XVII-lea aici se afla o fântână, iar mahalaua a luat numele de „Mahalaua Fântânii Boului”. Strada, la vremea aceea ulița principală care trecea prin mahala, a avut mai multe variante de nume: Ulița Fântânii Boului, Ulița cea Mare a Fântânii Boului, Ulița Fântânii. Mai târziu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea când zorii modernității se vedeau deja în capitală, ulița s-a lărgit și a devenit „Strada Fântânii”. Peste câteva decenii, în anul 1911, numele i s-a schimbat în Strada Doctor Karl Lueger, în onoarea unui politician și primar austriac care susținea cauza unionistă a românilor din Transilvania. Apoi, după Primul Război Mondial, strada a primit numele generalului francez Henri Mathias Berthelot, care a fost șeful Misiunii Militare Franceze în Regatul României și consilier militar al regelui Ferdinand în perioada 1916-1918. În perioada socialistă, strada a fost redenumită după fizicianul rus Aleksandr Stepanovici Popov, dar după desprinderea de regimul stalinist a devenit strada Nuferilor, cu posibile rezonanțe către vechea fântână de pe vremea mahalalelor. După decembrie 1989, strada a reprimit numele generalului francez Berthelot, dar și o statuie ridicată în onoarea sa, statuie care se poate vedea din mansarda vilei.
Vila, de factură interbelică, păstrează amprenta la sol a unei construcții existente la 1911, pe vremea când se afla în proprietatea unui anume Petculescu. Această amprentă la sol aproape triunghiulară îi conferă o personalitate aparte și valoare memorial simbolică, chiar dacă a trecut prin modificări succesive de-a lungul timpului. A intrat în posesia actualilor proprietari în anii 1990, a găzduit sediul unei edituri de renume și astăzi își așteaptă viitorul chiriaș ce va avea o reședință de excepție într-o vilă interbelică ultracentrală.
Materialul face parte din inițiativa „Drumul inteligent spre acasă”, prin care brandul Storia.ro își propune să contribuie la transparentizarea informațiilor necesare tuturor cumpărătorilor, chiriașilor, proprietarilor, agenților și dezvoltatorilor, cu scopul de a-i susține să ia decizii corecte, în cunoștință de cauză.
Acest material a fost realizat în parteneriat cu Ana Rubeli – storyteller cultural și fondator al Asociației Culturale Aici a stat.
Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX, unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare. Storia își propune să îi ajute pe români în găsirea acelei case pe care o pot transforma în acasă. În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă ce vine în întâmpinarea unor nevoi încă neacoperite ale românilor în găsirea unei locuințe: standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte.