Toamna se numără angajările. OLX Jobs a măsurat cele mai dinamice domenii și zone ale pieței de muncă cu peste 400.000 de anunțuri postate din sectoarele grey și blue collar

Toamna se numără angajările. OLX Jobs a măsurat cele mai dinamice domenii și zone ale pieței de muncă cu peste 400.000 de anunțuri postate din sectoarele grey și blue collar

Conform OLX Locuri de Muncă - platforma de recrutare online preferată în domeniile blue și grey collar - în perioada Septembrie – Octombrie 2023 - s-a înregistrat o creștere cu până la 15% în numărul de oferte de angajare, față de primele luni ale anului.

Cu toate că începutul anului a fost unul marcat de o încetinire a angajărilor datorată incertitudinilor economice (nu în ultimul rând fiscale), din punct de vedere al cererii, candidații au fost foarte activi anul acesta. Cu peste 1 milion de utilizatori pe lună în căutarea unui job și peste 4 milioane de aplicări de la începutul anului, utilizatorii au apelat la platforma OLX pentru a-și găsi locul de muncă potrivit.

În ceea ce privește oferta, domeniile cu cele mai multe anunțuri de angajare în cadrul OLX Locuri de muncă      au fost în perioada Ianuarie – August 2023 sectoarele de producție, depozit, logistică cu peste 100.000 de anunțuri, șoferi – servicii auto - curierat cu peste 64.000 anunțuri și personal hotel – restaurant cu peste 60.000 de anunțuri (fără îndoială controlate însă de sezonalitatea implicită acestui domeniu).

La nivelul cererii, categoria cu cele mai multe aplicări este de departe cea de Șoferi – Servicii Auto – Curieri cu peste 400.000 aplicări. De altfel, această categorie înregistrează și o bună dinamică a procesului, media de ocupare a unei poziții din cadrul categoriei fiind de 12.4 zile de la postarea anunțului. În continuarea listei urmează personal hotel – restaurant cu peste 250.000 aplicări, producție, depozit, logistică cu peste 200.000 aplicări, dar și Ingineri – Meșteri – Constructori cu peste 170.000 aplicări.

La nivel geografic, piața muncii din Regiunea București-Ilfov rămâne cel mai important punct economic deoarece cumulează cele mai multe anunțuri și cel mai mare număr de candidați pe platformă, cu peste  120.000 anunțuri și 3 milioane de candidați.

În restul țării, cele mai active județe, atât ca număr de anunțuri, cât și candidați, se suprapun peste zonele cu o economie dinamică și potrivită tipurilor de angajări în care OLX este lider: Brașov cu peste 34.000 anunțuri și aproape 600.000 candidați (ajutat de o puternică componentă a industriei de turism), Cluj ce însumează în jur de 20.000 anunțuri și 600.000 candidați, Constanța cu peste 17.000 anunțuri și 650.000 candidați și Iași cu peste 13.000 anunțuri și 600.000 candidați.

“Prin categoria OLX Locuri de Muncă oferim cadrul propice atât pentru angajatori, cât și pentru candidați de a se conecta rapid, simplu și eficient. Astfel, pentru angajatori platforma oferă acces la o varietate de angajați cu profiluri diferite din care pot alege persoana potrivită. Tot procesul de recrutare poate fi gestionat direct în platformă prin panoul angajatorului: companiile pot accesa și filtra rapid toate anunțurile publicate, pot selecta candidați în funcție de etapa de recrutare și au modalități multiple pentru a contacta candidații (apel telefonic, căsuță de chat și sms). Considerăm că orice persoană poate găsi un loc de muncă pe OLX și fiecare angajator poate găsi candidații potriviți nevoilor sale.”, declară Tina Grosu, Business Growth Manager OLX.

Cu peste 14 milioane de utilizatori lunari și 2.6 milioane de utilizatori ai aplicației mobile, OLX este locul în care milioane de oameni vin în căutarea unei achiziții eficiente, a unei locuințe sau, de ce nu, chiar viitorul loc de muncă. Pentru piața de recrutare, OLX este printre liderii platformelor de recrutare, unde mii de angajatori și angajați se întâlnesc și interacționează, direct în platformă, pentru un proces de angajare rapid și eficient.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related