Cargus lansează prima platformă de e-Commerce pentru servicii de livrare din România, dedicată antreprenorilor și persoanelor fizice cu trimiteri recurente

Cargus lansează prima platformă de e-Commerce pentru servicii de livrare din România, dedicată antreprenorilor și persoanelor fizice cu trimiteri recurente
  • Platforma SIGN & GO reprezintă o soluție 100% digitală și dedicată entităților de tip PFA, micro și IMM, dar și persoanelor fizice care expediază colete recurent.
  • Comercianții care pot accesa platforma și pot contracta online servicii de curierat sunt atât de tip B2C cât și de tip B2B.
  • Printre cele mai importante beneficii ale platformei se numără accesul instant, înrolarea rapidă, flexibilitatea și controlul asupra expedierilor, dar și prețurile cu până în 50% mai mici ale serviciilor achizitionate online.

Susținător activ al experiențelor digitale de interacțiune ale expeditorilor și destinatarilor, Cargus lansează, în premieră, prima platformă de tip e-Commerce de pe piața de curierat din România – SIGN & GO.

Soluția 100% digitală le permite companiilor de tip PFA, micro și IMM, dar și persoanelor fizice cu expedieri recurente, să achiziționeze simplu și rapid cel mai bun pachet de servicii de livrare potrivit nevoilor lor de curierat și să acceseze, astfel, întregul ecosistem de curierat Cargus, indiferent de volumul lunar de colete.

“Viteza de creștere și diversificarea comerțului online din România determină o serie de schimbări importante în așteptările și nevoile antreprenorilor, dar și ale persoanelor fizice care folosesc serviciile de expediere în mod frecvent. Am înțeles că este necesar să facem un pas suplimentar, de aceea am investit consistent în ultimii ani în digitalizarea accelerată a serviciilor noastre, care să ofere clienților o experiență simplificată, automatizată și eficientă. Pe scurt, o experiență mult mai bună. Platforma de tip e-Commerce SIGN & GO, o premieră în curieratul din România, reprezintă o garanție a modului rapid și eficient în care se desfășoară interacțiunea cu noi. Totul se poate întâmpla online: de la identificarea serviciilor compatibile profilului de client, contractarea online, accesarea contului de client, gestionarea expedierilor – trimitere, modificare, redirecționare, și până la urmărirea coletelor și plata acestora.”, spune Andreea Radu, director de marketing Cargus.

De asemenea, platforma e-Commerce răspunde nevoii de automatizare și eficientizare specifice acestor segmente și completează portofoliul de soluții digitale dezvoltate de Cargus, pentru destinatari si expeditori ocazionali, precum Cargus Mobile App, aplicație care a depășit 1 milion de descărcări. 

“Decizia de lansare a platformei de e-Commerce s-a bazat pe tendințe de piață care se vor consolida pe termen mediu și lung. Peste 60%% dintre entitățile de tip PFA, micro și IMM au expedieri recurente de până în 20 colete sau plicuri pe lună, conform datelor de piață existente. Mai mult, serviciile de curierat vor crește în importanță pentru persoanele fizice, datorită adopției tot mai ridicate a conceptelor de tip re-Commerce (pre-owned) și reversed logistics (retur), dar  și de creșterea propriu-zisă a acestui segment - estimările arată că numărul persoanelor fizice va crește în următorii ani de la aproximativ 6 milioane la peste 8.5 milioane de utilizatori. Ambele categorii au nevoie de costuri adaptate recurentei, dar și de automatizare și eficiență.”, precizează Andreea Radu.

Printre cele mai importante beneficii ale platformei SIGN & GO se numără accesul instant, înrolarea rapidă, flexibilitatea și controlul asupra expedierilor.

Antreprenorii și persoanele fizice pot alege 100% digital pachetul de servicii de curierat dorit, personalizat și adaptat nevoilor lor, pot semna contractul în maxim 5 minute, simplu și rapid. Astfel, clienții pot accesa aproape instant contul lor de expeditor și universul de soluții Cargus, având posibilitatea de a modifica nevoile de expediere în timp real, în funcție de dezvoltarea afacerii și de nevoile consumatorilor.

Mai mult, platforma elimină procesele de negociere și cele administrative, economisind astfel timp și punând la dispoziția clienților pachete de curierat cu tarife reduse cu până la 50% față de prețurile de listă.

Cu o experiență de peste 30 de ani, Cargus este prima companie de curierat de pe piața din România. În prezent, compania are peste 3.000 de angajați și colaboratori, oferă o gamă largă de servicii de curierat: livrare door-to-door, dar și out of home, prin rețeaua națională SHIP & GO, care oferă clienților posibilitatea de a ridica sau trimite colete din peste 3.000 de puncte din întreaga țară, puncte partenere sau lockere.

Cargus deține 5 centre naționale de sortare, 36 de centre operaționale în România și o facilitate de tip cross-dock în Polonia.  

Mai mult, în 2022, compania Cargus a fost premiată în cadrul Courier & Postal Services Business Awards for Excellence, organizat de GOVNET România pentru cea mai impresionantă evoluție a business-ului și cea mai bună aplicație web pentru servicii de livrare.

În 2021, Cargus a achiziționat QeOPS, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de e-fulfillment și soluții logistice personalizate din România, completându-și serviciile oferite clienților.

De la începutul anului 2019, Cargus face parte din Fondul de Investiții Mid Europa Partners, unul dintre cei mai activi investitori din România.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related