Peste 250 de femei au beneficiat de sesiuni gratuite de informare despre prevenția și depistarea cancerului de sân

Peste 250 de femei au beneficiat de sesiuni gratuite de informare despre prevenția și depistarea cancerului de sân

Peste 250 de femei din localitățile Măgureni și Cornu de Jos, județul Prahova, Ghermănești și Dobrești din județul Ilfov, dar și din Colonești județul Olt au beneficiat de sesiuni gratuite de informare despre prevenția și depistarea cancerului de sân.

Asociația Pe Scurt a derulat, în perioada iunie – decembrie 2023, a treia ediție a  proiectului „Învinge Cancerul”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Proiectul face parte din programul de igienă medicală, prevenție și detectare precoce ale cancerului de sân, Ancora – Alături de tine.

Peste 250 de femei, din mediul rural, au primit informații despre cancerul de sân, procedeele de screening, autopalpare și reconstrucția mamară după mastectomie. Participantele au beneficiat de consultații de specialitate și ecografii mamare gratuite. De asemenea, femeile au putut exersa tehnica autopalpării la un mulaj care simulează diferite afecțiuni ale sânului.

„Cele mai multe femei nu cunosc tehnica autopalpării sau nu o fac constant. Nu te costă nimic și îți poate salva viața. Și mai rău este că majoritatea nu și-a făcut niciodată o mamografie sau o ecografie mamară. Mi-ar plăcea ca oamenii să vorbească mai mult despre cancerul de sân. Este important ca femeile să știe că trebuie să-și facă controalele regulate. Este necesar ca, anual, sub vârsta de 40 de ani să efectuăm o ecografie mamară, iar peste 40 de ani o ecografie și o mamografie.”, a declarat Vladimir Gologan, președintele Asociației Pe Scurt.

În total, pe parcursul proiectului au fost organizate 5 evenimente de informare în localitățile Colonești (jud. Olt), Măgureni (jud. Prahova), Ghermănești (jud. Ilfov), Dobroești (jud. Ilfov) și Cornu de Jos (jud. Prahova), în cadrul cărora au avut loc 216 consultații și 259 ecografii mamare. În urma investigațiilor au fost depistate 35 de probleme medicale.

„Sistemul medical poate fi un labirint și pentru cei mai descurcăreți dintre noi. Când afli că ai o problemă medicală, este important să te concentrezi pe sănătatea ta. Nici nu contează dacă e cancer sau altceva. Este necesar să fii atentă la tratament, să te odihnești și să mănânci corespunzător și nu să încerci să deslușești sistemul medical.”, a afirmat Ioana Tuhar, medic primar de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.

Proiectul „Învinge Cancerul” este un exemplu de implicare socială și de responsabilitate civică, care contribuie la calitatea și creșterea speranței de viață a femeilor din România.

În cele 3 ediţii ale proiectului, Asociaţia Pe Scurt a organizat 11 evenimente de informare în zone rurale la care au participat 489 de femei. Dintre acestea, 393 au primit consultaţii de specialiate gratuite.

Conform unui studiu făcut de Eurostat în 2019, doar 9% dintre femeile din România au făcut o mamografie în ultimii doi ani, plasând România pe ultimul loc din Uniunea Europeană, la distanță mare față de penultimul loc (Bulgaria 35%) și față de media europeană (66%).

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, social, mediu, sănătate, cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor publice de învățământ preuniversitar și grupurilor informale/de inițiativă.

Asociația Pe Scurt este o asociație fondată în 2020, care contribuie la rezolvarea problemelor sociale, reducerea inegalităților și dezvoltarea armonioasă a comunității. Asociația oferă femeilor sesiuni de informare despre importanța prevenției și depistării precoce ale cancerului de sân, consultații de specialitate, gratuite, pentru detectarea posibilelor afecțiuni ale sânului și sprijinul și îndrumarea către următoarele investigații pentru rezolvarea problemelor legate de sănătatea sânilor.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related