Maratonul Cutia Bebelușului: 400 de ore de voluntariat, 500 de cutii destinate familiilor dezavantajate din Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava

Maratonul Cutia Bebelușului: 400 de ore de voluntariat, 500 de cutii destinate familiilor dezavantajate din Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava
  • 138 de voluntari au participat la cele trei zile de maraton organizate în ultima lună în Bacău, Botoșani și București
  • Evenimentul face parte din programul Cutia Bebelușului, finanțat de Fundația OMV Petrom, care contribuie la reducerea mortalităţii infantile

Lunile noiembrie și decembrie au marcat o perioadă dedicată voluntariatului în programul Cutia Bebelușului, derulat de Asociația SAMAS, cu sprijinul Fundației OMV Petrom. 138 de voluntari au realizat 500 de cutii în care se găsesc produsele necesare mamelor și bebelușilor lor, care trăiesc în comunități dezavantajate din cele patru județe în care Asociația SAMAS derulează programul Cutia Bebelușului: Bacău, Botoșani, Neamț și Suceava. Efortul voluntarilor a însumat aproape 400 de ore de implicare, în cadrul unui maraton care s-a derulat în trei zile diferite în Bacău, Botoșani și București.

Prima zi a maratonului Cutia Bebelușului a fost organizată chiar de Ziua Mondială a Bunătății, 13 noiembrie, și a deschis seria celor trei evenimente create de Asociația SAMAS pentru a transmite mesajul de generozitate și voluntariat, de implicare în comunitate. Timp de două ore, 58 de voluntari implicați în comunitatea din Bacău au realizat 107 Cutii ale Bebelușului care au pornit imediat spre părinții și copiii lor care au nevoie de sprijin. Majoritatea voluntarilor sunt asistenți medicali comunitari, marcând astfel parteneriatul strategic al Asociației SAMAS cu Direcția de Sănătate Publică județeană. Odată cu aceste cutii, care devin pătuțuri sigure pentru bebeluși până la 3 luni, și cu produsele de îmbrăcăminte și igienă necesare în primele luni de viață, la părinți ajung și o serie de informații importante, medicale și de îngrijire prin vocea asistenților medicali comunitari.

În inima Botoșaniului, în ziua de 27 noiembrie, timp de 3 ore, alți 40 de voluntari dedicați au echipat 109 Cutii ale Bebelușului, care au fost apoi distribuite către părinți și bebeluși. Și aici, asistenții medicali comunitari au dat tonul implicării.

Asistenții medicali comunitari care ne sunt parteneri în cadrul programului reprezintă interfața cu beneficiarii Cutiei Bebelușului. Fără ei nu am reuși să ajungem la proaspeții părinți cu informațiile cele mai importante despre creșterea sănătoasă și în siguranță a bebelușilor, despre alăptare ca cea mai importantă sursă de hrană, viață și iubire pentru fiecare copil. Implicarea lor ca voluntari arată atașamentul lor pentru cauză, un angajament pe termen lung”, a declarat Sînziana Ioniță-Ciurez, director executiv al Asociației SAMAS.

Ultima etapă a maratonului a avut loc la București, pe 7 decembrie, unde 40 de voluntari, angajați ai companiei OMV Petrom, au echipat în numai patru ore 275 de cutii ale bebelușului, cu tot ceea ce au nevoie mamele și micuții beneficiari ai programului.

Cutia Bebelușului conține 55 de produse de bază necesare nou-născutului în primul an de viață: haine, scutece, lenjerie de pat, saltea, pilotă, prosop, sistem de înfăşat, articole de îngrijire pentru mame, cosmetice şi consumabile pentru îngrijirea nou-născuților, termometru de baie, termometru digital pentru corp, pachet de scutece, foarfecă pentru copii, inclusiv jucării şi cărţi pentru copii. Odată golită de produse, cutia se transformă într-un pat ce oferă siguranţă pentru bebeluș în primele 3 luni de viaţă când riscul morţii prin sufocare este foarte ridicat.

Programul Cutia Bebelușului, implementat de Asociația SAMAS și finanțat de Fundația OMV Petrom, a fost lansat în luna septembrie a acestui an. Dedicat mamelor și bebelușilor, cu scopul de a reduce mortalitatea infantilă şi de a sprijini familiile imediat după naştere, programul sprijină 1.300 de familii în perioada 2023-2024. Până acum, 879 de Cutii ale Bebelușului au ajuns deja la destinație în cadrul programului derulat de SAMAS.

Asociația SAMAS este o organizație nonguvernamentală care activează în domeniul educației pentru sănătate și prevenției și care dezvoltă programe de formare pentru profesioniști din domeniul sănătății și cel educațional, pentru ca aceștia să poată ajuta, la rândul lor, părinții să ia cele mai bune decizii pentru sănătatea copiilor. Pe lângă proiectul Cutia Bebelușului, Asociația SAMAS a mai creat 2 programe cu impact național: Educație Perinatală pentru părinți în primele 1,000 de zile ale copiilor și Sănătos de mic.

Programul de Educație Perinatală a dezvoltat o comunitate de 1.400 de specialiști (moașe, medici, asistenți medicali și comunitari), care oferă informații despre nutriția și îngrijirea corectă a bebelușilor viitorilor părinți și părinților începători din întreaga țară, în comunități, maternități, online sau la centrele SAMAS. 31.284 de mame (o treime dintre acestea aflate în situații dificile de viață) au beneficiat de cursurile și informațiile furnizate de SAMAS din 2013 până în prezent. Sănătos de mic, inițiat în 2017, este un program de educație nutrițională în grădinițe, menit să reducă riscul de obezitate infantilă și să creeze bune obiceiuri alimentare din primii ani de viață. Programul a fost deja implementat în 296 de grădinițe din țară, iar 623 cadre didactice și medicale din grădinițe au urmat cursuri de formare, iar părinții au participat la 153 de ateliere de gătit sănătos și la 13 conferințe pe teme de nutriție și stil sănătos de viață. În total 44.400 de preșcolari și 66.600 de părinți au beneficiat de activitățile proiectului.

Lansată în anul 2022, Fundația OMV Petrom construiește programe și susține investiții pe termen lung în România pentru comunități dezavantajate, în trei domenii cheie: educație timpurie, sănătate timpurie și biodiversitate.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related