Voxa lansează rezumatul anului în piața de carte digitală. Ce cărți audio și e-book-uri au preferat românii în 2023?

Voxa lansează rezumatul anului în piața de carte digitală. Ce cărți audio și e-book-uri au preferat românii în 2023?

Românii au petrecut de trei ori mai mult timp ascultând audiobook-uri, acesta fiind formatul de carte cu cea mai accelerată creștere din România în 2023, potrivit aplicației de streaming Voxa, care estimează că piața de carte digitală va ajunge în următorii trei ani la 50-60 milioane de lei.

Cum a evoluat piața de carte digitală din România, care sunt categoriile de conținut preferate ale românilor atunci când vine vorba despre cărți audio și e-book-uri, dar și care sunt titlurile și autorii anului 2023 sunt doar câteva dintre informațiile pe care Voxa le-a inclus în rezumatul anului 2023.  

 

Piața digitală de carte și ascensiunea audiobook-urilor

E-book-urile și audiobook-urile au cunoscut o creștere accelerată în ultimii ani, iar formatele digitale au ajuns să reprezinte până la 15% din vânzările de carte la nivel european, potrivit unui raport al Federației Editorilor Europeni.

Estimările Voxa arată că piața de carte digitală – audiobook și e-book – va ajunge în următorii trei ani la 50-60 milioane de lei (11-13 milioane de dolari) și va reprezenta cel puțin 10% din totalul pieței de carte din România (conform „Piața de carte digitală din România”, prima cercetare de piață dedicată audiobook-urilor și e-book-urilor din România, realizată de către Voxa în mai 2023).

Voxa va încheia cel de-al doilea an de activitate cu venituri din abonamente în valoare de circa 2,3 milioane de euro (triplarea cifrei de afaceri versus anul anterior) și peste 300.000 de utilizatori activi, după numai doi ani de activitate. Această creștere se reflectă și în creșterea categoriei - dacă anul trecut cărțile digitale reprezentau sub 1% din totalul pieței de carte, la finalul acestui an vor depăși 3%.

Dan Vidrascu, CEO Voxa și Co-CEO Litera:  „Rezultatele extraordinare din acest an ne confirmă că în România avem un public cititor foarte racordat la tendințele de lectură din alte țări europene. Având acces la platforme de streaming cu un conținut foarte variat, tot mai mulți cititori descoperă avantajele alternării formatelor de carte în ritmul alert al vieții cotidiene”.

 

Tendințe de consum

Cele mai consumate categorii de conținut pe Voxa în 2023 au fost cele de dezvoltare personală (31%), ficțiune (29%), biografii (17%) și conținut pentru copii (16%). Cărțile în format audio rămân în topul preferințelor pe Voxa cu 514.663 de cărți ascultate în 2023.

Printre cele mai așteptate lansări pe Voxa în format audiobook în 2023 se numără „Nu mă poți răni” (David Goggins), „Cele șapte surori. Atlas. Povestea lui Pa Salt” (Lucinda Riley), „Icebreaker” (Hannah Grace), „Epoca Viciului” (Deepti Kapoor) , „Furia” (Alex Michaelides) sau „Să te Mut” (Andrei Ciobanu). Cea mai populară carte din platformă a fost „Gândește ca un călugăr”, care a fost distribuită pe canalele sociale de către 58% dintre utilizatori.

Producția de audiobook-uri urmărește îndeaproape evenimentele de lansare din print, iar în 2024 Voxa se așteaptă la o creștere a lansărilor exclusiv în digital sau a unor avanpremiere în format audiobook pentru noutăți importante. 

Timpul de ascultare din aplicație este de aproape trei ori mai mare în 2023 față de anul precedent, însumând 4.564.376 milioane de ore, nivelul crescut de activitate al utilizatorilor fiind un indicator al dezvoltării obiceiului de consum în categoria audiobook-urilor. 

Cei mai mulți dintre utilizatorii Voxa aleg cărțile audio pentru că își pot continua lectura în timp ce fac și alte activități. Printre momentele zilei în care utilizatorii Voxa ascultă audiobook-uri se numără drumul spre serviciu, gătitul, curățenia sau adormirea copilului, arată datele din analiza calitativă realizată de companie. De asemenea, un segment în creștere este cel al utilizatorilor părinți și copii, care ascultă împreună cărțile pentru copii disponibile pe Voxa. În 2023, mulți dintre utilizatorii Voxa au ales să asculte Voxa și atunci când călătoresc cu avionul sau nu au acces la internet, generând 256.879 de descărcări pentru consumul offline.

Cea mai mare cerere este pentru audiobook-urile în limba română, localizarea conținutului fiind unul din factorii principali care au determinat o rată de adopție accelerată a aplicației Voxa la scurt timp de la lansare. În ultimii doi ani, Voxa a produs peste 2800 de audiobook-uri și a lansat în premieră formate inovatoare precum enhanced experience și soundscapes. În 2024, Voxa își va consolida eforturile pentru crearea de conținut original prin extinderea capacității de producție la 11 studiouri. Peste 80 de naratori aduc la viață cărțile în limba română din aplicația Voxa, printre cele mai populare voci în rândul utilizatorilor numărându-se și Cristina Stănciulescu, Raluca Moianu, Mihai Călin, Alex Potocean, Daniela Nane, Șerban Pavlu sau Emilia Bebu.

Mai jos, cele mai ascultate cărți în 2023, cei mai populari autori de pe Voxa și cele mai ascultate titluri în categoriile cheie:

Cele mai ascultate cărți în 2023:

  1. Nu mă poți răni (David Goggins)
  2. Gândește ca un călugăr (Jay Shetty)
  3. Cel care mă așteaptă (Parinoush Saniee)
  4. Curajul de a nu fi pe placul celorlalți (Fumitake Koga, Ichiro Kishimi)
  5. Viața ca un râu (Shelley Read)
  6. Tatăl celuilalt copil (Parinoush Saniee)
  7. Să te Mut (Andrei Ciobanu)
  8. Femei care iubesc prea mult (Robin Norwood)
  9. De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum? (Dr. Julie Smith)
  10. Apă proaspătă pentru flori (Valerie Perrin)

Cei mai ascultați autori în 2023:

  1. David Goggins
  2. Jay Shetty
  3. Fumitake Koga, Ichiro Kishimi
  4. Shelley Read
  5. Parinoush Saniee
  6. Andrei Ciobanu
  7. Robin Norwood
  8. Julie Smith
  9. Valerie Perrin
  10. John P. Strelecky

Cele mai ascultate titluri din categoria ficțiune:

  1. Viața ca un râu (Shelley Read)
  2. Să te Mut (Andrei Ciobanu)
  3. Cel care mă așteaptă (Parinoush Saniee)
  4. Tatăl celuilalt copil (Parinoush Saniee)
  5. Cuplul de la nr. 9 (Claire Douglas)
  6. Fecioarele (Alex Michaelides)
  7. 1984 (George Orwell)
  8. Ferma animalelor (George Orwell)
  9. Fata în rochie vărgată (Ellie Midwood)
  10. Malnata (Beatrice Salvioni)

Cele mai ascultate titluri din categoria Romance:

  1. Când viața îți mai dă o șansă (Jojo Moyes)
  2. Papușa de porțelan (Kristen Loesch)
  3. Cele șapte surori. Atlas. Povestea lui Pa Salt (Harry Whittaker, Lucinda Riley)
  4. Respirație în doi (Nicholas Sparks)
  5. Cele șapte surori. Povestea Maiei. Vol I (Lucinda Riley)
  6. Țarina (Ellen Alpstein)
  7. Mândrie și prejudecată (Jane Austen)
  8. Întâlniri în vacanță (Emily Henry)
  9. Cele șapte surori. Sora furtună - Povestea lui Ally. Vol II (Lucinda Riley)
  10. Soția secretă (Gill Paul)

Cele mai ascultate titluri din categoria Thrillere și Mistere

  1. Pacienta tăcută (Alex Michaelides)
  2. Crimele de la internat (Lucinda Riley)
  3. Cuplul de la nr. 9 (Claire Douglas)
  4. Epoca viciului (Deepti Kapoor)
  5. Bântuind prin Veneția (Agatha Christie)
  6. Fecioarele (Alex Michaelides)
  7. Menajera (Freida McFadden)
  8. Apă proaspătă pentru flori (Valerie Perrin)
  9. Sentința de la miezul nopții (Harriet Tyce)
  10. Pacientul (Jasper DeWitt)

Cele mai ascultate cărți din categoria Young Adult

  1. Cât timp înfloresc lămâii (Zoulfa Katouh)
  2. Iubire de probă (Alex Light)
  3. Icebreaker (Hannah Grace)
  4. O poveste de iubire (Dana Schwartz)
  5. Taina rozelor (K.F. Breene)
  6. Carrie Soto se întoarce (Taylor Jenkins Reid)
  7. Ardoare (primul volum al seriei „Crave”, Tracy Wolff)
  8. Crima de la conacul Remy (o nuvelă prequel din seria „Crima perfectă”, Holly Jackson)
  9. Mai fierbinte ca focul - vol. 1 (Jennifer L. Armentrout)
  10. Distanța dintre mine și cireș (Paola Peretti)

Cele mai ascultate cărți pentru copii 

  1. 365 de povești de seară (Disney)
  2. În căutarea lui Dory (Biblioteca magică, Disney)
  3. Vaiana (Biblioteca magică, Disney)
  4. Istoria lumii pentru copii (Autor colectiv, editura Emse)
  5. Regatul de gheață (Biblioteca magică, Disney)
  6. Cartea bunelor maniere. Învață să te porți ca o prințesă (Disney)
  7. Micul prinț (Antoine de Saint-Exupéry)
  8. Regatul de gheață II (Povestea filmului, Disney)
  9. Capra cu trei iezi (Ion Creangă)
  10. Alice în Țara Minunilor (Disney)

Cele mai ascultate biografii

  1. Cele mai strălucite minți și idei ale tuturor timpurilor (Will Durant)
  2. Acceptă cu bucurie posibilul (Dr. Edith Eva Eger)
  3. Charles, Camilla și Diana (Jean des Cars)
  4. Cel mai fericit om de pe Pământ (Eddie Jaku)
  5. Jurnalul Annei Frank (Anne Frank)
  6. Eu sunt 70072 (Lidia Maksymowicz)
  7. Spovedanie - Căutând sensul vieții (Autobiografia, Lev Tolstoi)
  8. Mari personalități. Constantin Brâncuși (Sanda Miller)
  9. Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii (Viktor E. Frankl)
  10. Coco Chanel: Viața intimă - Lisa Chaney

Cele mai ascultate cărți după care s-au făcut filme

  1. Bântuind prin Veneția (Agatha Christie)
  2. Lasă lumea în urmă (Rumaan Alam)
  3. Gustul dulce de acasă (Charmaine Wilkerson)
  4. Prăbușirea casei Usher - Edgar Allan Poe (Voxa Originals)
  5. Vicontele care mă iubea (Julia Quinn)
  6. Mândrie și prejudecată (Jane Austen)
  7. Ultimul regat (Bernard Cornwell)
  8. Marele Gatsby (Scott Fitzgerald)
  9. Înainte să te cunosc (Jojo Moyes)
  10. Vicontele care mă iubea (Julia Quinn)

Cele mai ascultate cărți din categoria dezvoltare personală

  1. Gândește ca un călugăr (Jay Shetty)
  2. Nu mă poți răni (David Goggins)
  3. Curajul de a nu fi pe placul celorlalți (Fumitake Koga, Ichiro Kishimi)
  4. 8 reguli ale iubirii (Jay Shetty)
  5. Mitul Normalității (Gabor Mate, Daniel Mate)
  6. Creierul copilului tău (Tina Payne Bryson, Daniel J. Siegel)
  7. Moștenirea emoțională (Galit Atlas)
  8. Fă-ți patul (William H. McRaven)
  9. Rănile emoționale (Anne Ghiringhelli, Carole Rinaldi)
  10. Bucuria de a spune nu (Natalie Lue)

Cele mai ascultate cărți din categoria Business:

  1. Conversații decisive (Emily Gregory, Al Switzler, Ron McMillan, Kerry Patterson, Joseph Grenny)
  2. Arta de a vorbi convingător (Dale Carnegie)
  3. 25 de moduri de a-i cuceri pe cei din jur (John Maxwell)
  4. 17 pași spre succes pentru oamenii ocupați (Napoleon Hill)
  5. Etica liderului eficient (Stephen R. Covey)
  6. Scara magică spre succes (Napoleon Hill)
  7. Rețeta succesului (John Maxwell)
  8. 100 de reguli pentru a deveni manager de succes (Richard Templar)
  9. Născut pentru a câștiga (Zig Ziglar)
  10. 13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac (Amy Morin)

Cele mai ascultate cărți cu tematică istorică

  1. În pat cu regele (Eleanor Herman)
  2. Arta regală a otrăvurilor (Eleanor Herman)
  3. De la Epoca pietrei la Cyberspatiu (Heather Heying, Bret Weinstein)
  4. Al Doilea Război Mondial. O scurtă istorie (Norman Stone)
  5. Criminalul de la Kremlin. Exploziva dezvăluire a terorii impuse de Putin (John Sweeney)
  6. Istoria lumii în pilule (Emma Marriott)
  7. Acceptă cu bucurie posibilul (Dr.Edith Eva Eger)
  8. Maria, o regină în război (Ion Bulei)
  9. Intreabă un istoric (Greg Jenner)
  10. Titani ai istoriei. Giganții care ne-au modelat lumea (Simon Sebag Montefiore)

Cele mai citite titluri în format e-book

  1. Nu mă poți răni (David Goggins)
  2. Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars (Alexandra Furnea)
  3. Atomic Habits (James Clear)
  4. Acolo unde cântă racii (Delia Owens)
  5. Viața ca un râu (Shelley Read)
  6. Unfuck yourself (Gary John Bishop)
  7. 8 reguli ale iubirii. Cum să o găsești, să o păstrezi și să renunți la ea (Jay Shetty)
  8. Din cauza domnișoarei Bridgerton (Julia Quinn)
  9. Escala (T L Swan)
  10. Trei ani de singurătate (Claire Alexander)

Voxa este liderul aplicațiilor de streaming pentru audiobooks și e-books din România, cu peste 300.000 de useri activi în 2023, la doar doi ani de la lansare. În prezent, platforma Voxa cuprinde peste 70.000 de titluri (audiobook și e-book în limba română și în limba engleză) cât și cea mai mare colecție de audiobook-uri în limba română din lume. Peste 50.000 de români care locuiesc în străinătate sunt ascultători activi de audiobook-uri în limba română, arată rezultatele studiului „Piața de carte digitală din România”, prima cercetare de piață dedicată audiobook-urilor și e-book-urilor din România, realizată de către Voxa în mai 2023. Voxa colaborează cu peste 40 de edituri de renume local și internațional printre care și Litera, Corint, Trei, Humanitas, Curtea Veche, Niculescu, For You și Harper Collins.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related