Burger King aduce celebrul Whopper în Iași, odată cu deschiderea noului restaurant din oraș

Burger King aduce celebrul Whopper în Iași, odată cu deschiderea noului restaurant din oraș

Planurile de expansiune ale Burger King sunt ambițioase încă de la începutul anului, odată cu deschiderea restaurantului din Iași, pe 18 ianuarie. Burger King, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri de restaurante cu servire rapidă din lume, și echipa de 35 de grill kings își așteaptă oaspeții în fiecare zi a săptămânii în noua locație din ansamblul Palas, situat în centrul Iașului.

După ce în 2023 Burger King a deschis restaurante în aproape toate regiunile din țară, planurile de expansiune continuă prin deschiderea celui de-al doilea restaurant din regiunea Moldovei în luna ianuarie.  

Cu ocazia deschiderii, primii 100 de clienți ai restaurantului Burger King din Palas Iași primesc gratuit un burger Whopper, iar pe parcursul zilei de 18 ianuarie, oricine trece pragul noului restaurant se poate bucura de o ofertă specială - 2 burgeri Whopper cu doar 29 RON.

„Începem anul cu energie și planuri mari, așa cum, de altfel, ne-am obișnuit până acum partenerii și clienții. Astfel, ne invităm prietenii și fanii celebrului Whopper la noul restaurant din Palas Iași, unde echipa noastră este pregătită să le ofere experiența autentică Burger King. Un meniu variat și preparate pentru toate gusturile îi așteaptă pe clienți la noul Burger King și abia așteptăm să vedem feedbackul lor. De la celebrul Whopper, la Dublu Steakhouse, Big King, garnituri și deserturi, ai de unde alege când vii pe la noi. Și pentru acest an planurile noastre de expansiune (și nu numai) sunt ambițioase și promitem multe surprize pentru fanii Burger King. Vă așteptăm în restaurantele noastre și stați cu ochii pe noi, urmează un an plin.”, a declarat Alin Nenciu, Marketing Manager Burger King România.  

Noul restaurant Burger King din Palas Iași dispune de un spațiu de servire generos, având și opțiunea de refill pentru băuturi răcoritoare. Situat la nivelul -3 al Palas Mall, restaurantul este accesibil atât din exterior, dinspre parcul Palas, cât și din interior. Echipa este formată din 35 de colegi, care sunt pregătiți să ofere oaspeților cele mai bune produse și servicii.

Zilnic, peste 11 milioane de clienți vizitează restaurantele BURGER KING® din întreaga lume și sunt întâmpinați cu servicii de înaltă calitate, produse cu un gust desăvârșit și prețuri accesibile. Înființat în 1954, BURGER KING® este al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume. De peste 50 de ani, originala HOME OF THE WHOPPER® și-a luat angajamentul de a folosi ingrediente premium și de a oferi clienților rețete originale și experiențe de familie.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Subiecte

Sectiune



Branded


Related