Campari încheie cu succes prima ediție a proiectului Red Hands în România

Campari încheie cu succes prima ediție a proiectului Red Hands în România

Campari, binecunoscutul aperitiv roșu milanez a lansat în 2023 programul global Campari Red Hands și în România. Cu această ocazie, 5 barmani români au devenit parte din comunitatea Red Hands by Campari la nivel global.

În 2023, Campari, binecunoscutul aperitiv roșu milanez a lansat și în România programul global Red Hands, creat pentru a-i selecta, susține și promova pe acei barmani care dau dovadă de talent, dorință de cunoaștere și pasiune. Astfel, barmani din mai multe țări din Europa intră în programul de pregătire ce se desfășoară pe parcursul unui an pentru a deveni parte din comunitatea Campari Red Hands. Finaliștii fiecărei ediții își reprezintă țara la Adunarea Finală de la Camparino în Galleria, Milano.

Cinci barmani români au fost selectați pentru prima ediție locală a programului. Criteriile de eligibilitate au la bază o categorie aparte de barmani care s-au remarcat prin creativitate și prin pasiunea pe care o pun în munca lor. Horea Galoș, Mario Josim, Szabo Claudiu, Șerban Secară și Alexandru Crîșmariu sunt cei 5 barmani care au intrat în programul Red Hands în anul 2023, devenind reprezentanții României la Adunarea Finală ce va avea loc în luna februarie la Milano.

Red Hands funcționează ca un program menit să inspire și să dezvolte carierele barmanilor, atât în zona de mixologie, cât și în arii conexe precum Storytelling, Personal Branding, Curatoriat, Design, Food Pairing și Bartending. Ghidați de Massimiliano Magri, Brand Ambassador Campari, alături de traineri experimentați precum Melania Medeleanu, Alexandru Petricean, Mihai Popescu, Dacian Foldi sau Gregory Buda, absolvenții programului devin parte a unei comunități formate din experți ai industriei și un simbol al expertizei și al pasiunii în domeniul lor de activitate, oferind consumatorilor o experiență Campari excepțională.

 „Campari are adânc înrădăcinată în ADN-ul său credința că pasiunea, creativitatea și măiestria merg mână în mână. De aceea, prin programul Campari Red Hands ne-am dorit să îi identificăm pe acei barmani care depun toate eforturile de a se perfecționa constant și de a investi în ei și în pasiunea lor. Cu această ocazie, le urez bun venit în echipa Red Hands celor 5 absolvenți ai primei ediții locale și îi îndemn pe doritori să urmărească programul pentru că dăm startul selecției pentru ediția din acest an în curând.” a declarat Massimiliano Magri, Brand Ambassador Campari în cadrul PPD Global România.

Conceptul global Campari „Red Hands” celebrează și recunoaște vedetele în devenire ale mixologiei, barmani de top ce dau dovadă de „Red Passion” și ies din zona lor de confort prin creativitate. Această inițiativă captivantă este concepută pentru a onora barmanii, în timp ce dezvoltă anual o comunitate globală. Primii șapte profesioniști entuziaști selectați în acest proiect și-au prezentat cu succes cocktailurile și creațiile cinematografice la The Campari Lounge în timpul Festivalului de Film de la Veneția din 2023. 

#CampariRedHands #EnjoyResponsibly

Campari este iconicul aperitiv roșu italian de neuitat, care se află în inima unora dintre cele mai faimoase cocktailuri din lume. Campari a fost fondat la Milano în 1860 de Gaspare Campari și a devenit punct de referință grație fiului său, Davide, care a creat ceva atât de distinctiv și revoluționar încât rețeta sa secretă nu a mai fost modificată de atunci. De culoare roșie vibrantă, gustul unic și multistrat al Campari este rezultatul infuziei de ierburi, plante aromatice și fructe în alcool și apă. Pe lângă faptul că este unic și distinctiv, Campari este extrem de versatil, oferind posibilități nemărginite și neașteptate. Prin popularitatea sa globală și influența sa asupra lumii cocktailurilor, Campari stimulează instinctele pentru a debloca pasiuni, inspirând creații nelimitate.

Grupul Campari este un jucător important în industria globală de băuturi spirtoase, cu un portofoliu de peste 50 de mărci premium și super premium, clasificate în priorități globale, regionale și locale. Prioritățile globale, obiectivul principal al Grupului, includ Aperol, Campari, SKYY, Grand Marnier, Wild Turkey și Appleton Estate. Grupul a fost fondat în 1860 și astăzi este al șaselea cel mai mare jucător din lume în industria băuturilor spirtoase premium. Are o acoperire globală de distribuție, tranzacționând în peste 190 de țări din întreaga lume, ocupând poziții de lider în Europa și Statele Unite. Strategia de creștere a Grupului Campari urmărește să combine creșterea organică prin construirea puternică a mărcii și creșterea externă prin achiziții selective de mărci și afaceri. Cu sediul central în Milano, Italia, Campari Group operează în 23 de unități de producție din întreaga lume și are propria sa rețea de distribuție în 26 de țări. Grupul Campari are aproximativ 4.700 de angajați. Acțiunile companiei-mamă Davide Campari-Milano N.V. (Reuters CPRI.MI - Bloomberg CPR IM) sunt listate la Bursa Italiană din 2001. Vă rugăm să vă bucurați de mărcile noastre în mod responsabil.

PPD Global, membră a grupului internațional Photos Photiades Group, este unul dintre cei mai mari distribuitori de băuturi alcoolice și non-alcoolice premium din Europa Centrală și de Sud-Est, cu peste 25 de ani de activitate în patru țări – Cipru, România, Croația și Slovenia. Prezent pe piața locală din 2007, PPD Global România este partenerul strategic al celor mai mari producători de băuturi la nivel global, precum Diageo, Gruppo Campari, San Pellegrino, Monin, Proximo. Împreună cu partenerii săi, PPD Global România a construit un portofoliu impresionant de băuturi premium şi super premium. Printre acestea se numără mărci emblematice de băuturi, precum Johnnie Walker, J&B, Campari, Aperol, Tanqueray, Captain Morgan, Cinzano, Acqua Panna. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related