Peste 134 de milioane de oameni din Europa* vin pe TikTok în fiecare lună, iar mulți dintre aceștia vor vota la alegerile europene viitoare. Luna următoare, vom lansa în aplicație un Centru Electoral în limba locală pentru fiecare dintre cele 27 state membre UE, pentru a ne asigura că oamenii vor putea să separe cu ușurință realitatea de ficțiune. Pentru că vom lucra alături de comisiile electorale locale și organizațiile societății civile, aceste Centre Electorale vor reprezenta locul în care comunitatea noastră va putea găsi informații oficiale sigure.
Această inițiativă este doar un element al unei strategii mai ample pentru a ne asigura că TikTok rămâne un loc creativ, sigur și cu responsabilitate civică pentru comunitatea noastră în perioada alegerilor.
Aplicarea politicilor noastre
Avem peste 6.000 de oameni dedicați moderării conținutului în limbile UE. Echipele noastre lucrează cu tehnologia pentru a se asigura că regulile noastre sunt aplicate în mod constant pentru a detecta și a elimina dezinformarea, operaţiunile de influență sub acoperire și alte conținuturi sau comportamente care se pot intensifica într-o perioadă electorală.
Combaterea dezinformării: În al treilea trimestru al anului 2023, 99% din totalul conținutului pe care l-am eliminat pentru dezinformare electorală și civică a fost șters înainte ca acesta să ne fie raportat. Avem moderatori specializați în dezinformare care au la dispoziție instrumente îmbunătățite și sunt instruiți pentru a detecta și elimina conținutul care încalcă regulile, dar și echipe la fața locului care lucrează cu experți pentru a asigura că particularitățile locale și contextul se reflectă în abordarea noastră.
Verificarea faptelor: Lucrăm cu nouă organizații de verificare a faptelor (fact-checking) în Europa, care evaluează acuratețea conținutului în 18 limbi europene diferite și etichetăm orice reclamație care nu poate fi verificată. Continuăm să lucrăm pentru a ne extinde rețeaua de fact-checking.
Investiții în educație media: Investim în campanii de educație media (media literacy) ca strategie de combatere a dezinformării. În 2023, am colaborat cu specialiști în verificarea faptelor (fact checkers) pentru a lansa campanii de educație media în 18 țări europene** și am generat peste 220 de milioane de impresii și un reach de aproximativ 50 de milioane de oameni pe TikTok. Această muncă va continua și în 2024, an în care vom lansa 9 campanii suplimentare.
Descurajarea operațiunilor de influență sub acoperire: Fraudatorii încearcă uneori să vizeze platformele online în perioada electorală. Avem experți dedicați care lucrează pentru a detecta, a combate și a fi cu un pas înaintea comportamentelor înșelătoare. Raportăm eliminările rețelelor de influență sub acoperire în Rapoartele noastre trimestriale pentru Aplicarea Regulilor Comunității. În următoarele luni, vom introduce și rapoarte dedicate operațiunilor de influență secretă pentru a crește în continuare transparența, responsabilitatea și schimbul de informații între industrii diferite. În prezent, oferim informații legate de modul în care evaluăm acest comportament în Centrul nostru de Transparență.
Combaterea conținutului înșelător generat de AI: Conținutul generat de AI (AIGC) aduce noi provocări în ceea ce privește dezinformarea, pe care le-am abordat proactiv prin reguli ferme și tehnologii noi. Nu permitem conținutul modificat care poate induce în eroare, inclusiv conținut generat de AI cu persoane publice, dacă îi înfățișează susținând o viziune politică. De asemenea, le solicităm creatorilor să eticheteze orice conținut realist generat de AI și am lansat recent un instrument unic pentru a ajuta oamenii în acest sens. Pe măsură ce tehnologia evoluează, vom continua să ne consolidăm eforturile, inclusiv prin colaborarea cu industria prin parteneriate pentru verificarea provenienței conținutului.
În plus, vom stabili un spațiu dedicat „Centrului de control” în biroul nostru din Dublin înaintea alegerilor. Acesta va reuni echipa noastră de specialiști electorali din departamentul nostru de încredere și siguranță pentru a maximiza eficacitatea acțiunilor noastre în perioada premergătoare și pe durata alegerilor.
Redirecționarea oamenilor către informații sigure
Centrele Electorale disponibile în limba locală se bazează pe munca noastră demarată în 2021 și pe acțiunile vaste de anul trecut, atunci când am lansat centre electorale pentru alegerile naționale europene din Grecia, Țările de Jos, Polonia, Slovacia și Spania. De exemplu, în perioada premergătoare alegerilor spaniole, am lucrat cu Newtral, partenerul nostru de fact-checking și Maldita, o organizație de fact-checking și partenerul nostru pentru educație media, pentru a realiza videoclipuri educative privind procesul electoral și dezinformarea electorală. De asemenea, am colaborat cu organizația de fact-checking Nieuwscheckers pe perioada alegerilor olandeze pentru a produce videoclipuri educative pentru ca utilizatorii să gândească critic atunci când vine vorba de informațiile pe care le consumă.
Videoclipurile legate de alegerile europene vor fi etichetate pentru a redirecționa oamenii către Centrul Electoral relevant. Ca parte a eforturilor noastre ample privind integritatea electorală, vom adăuga și remindere la hashtag-uri pentru a încuraja oamenii să respecte regulile noastre, să verifice faptele și să raporteze conținutul despre care consideră că încalcă Regulile Comunității noastre.
Cum ne adaptăm pentru conturile care aparțin politicienilor, partidelor politice și publicațiilor de știri
TikTok este o platformă de divertisment definită de diversitatea comunității noastre și conținutul de care se bucură. În acest sens, mulți lideri europeni, miniștri și partide politice sunt pe platformă, inclusiv aproximativ 30% dintre Membrii Parlamentului European (MEP). Considerăm că, prin conturile verificate care aparțin politicienilor și instituțiilor, electoratul primește o altă cale de acces la reprezentanții lor și o voce suplimentară de încredere în lupta comună împotriva dezinformării.
Recunoaștem că există apetit pentru aceste conturi și conținuturi și, la fel ca pentru oricine din comunitatea noastră, considerăm binevenită această exprimare atâta timp cât nu încalcă Regulile Comunității noastre. Avem o abordare specifică pentru aceste conturi, ghidată de menținerea integrității platformei și siguranței persoanelor care o folosesc. Avem o politică pe termen lung care nu permite actorilor politici să afișeze publicitate politică plătită, iar conturile care aparțin politicienilor sau partidelor politice nu pot face publicitate sau bani pe TikTok.
Conturile care aparțin politicienilor, partidelor politice, guvernelor sau organizațiilor de știri joacă, de asemenea, un rol unic în discursul civic și, deși le eliminăm conținutul care încalcă regulile, așa cum o facem pentru oricine altcineva, aplicăm și politici mai nuanțate de aplicare a regulilor pentru a proteja interesul public. De exemplu, dacă un astfel de cont postează conținut care promovează dezinformarea și ar putea submina un proces civic sau contribui la un prejudiciu real în perioada unor alegeri, putem să îi restricționăm posibilitatea contului respectiv de a posta conținut până la 30 de zile, pe lângă eliminarea conținutului pentru încălcarea regulilor noastre.
Munca noastră pentru a păstra TikTok un loc sigur nu are linie de sosire și vom investi peste 2 miliarde de $ anul acesta la nivel global pentru a consolida eforturile noastre. Suntem mândri să fim co-președinte al Grupului de Lucru privind alegerile al Codului de Practici privind Dezinformarea și vom continua să colaborăm cu experți din regiune, inclusiv cu Consiliul nostru Consultativ European pentru Siguranță, pentru a ne asigura că abordarea noastră evoluează pentru a se adresa provocărilor sau amenințărilor emergente.
*Se referă la cele 27 de state membre UE
**Germania, Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Finlanda, Irlanda, Italia, Spania, Suedia.