Programul de pre-accelerare destinat startup-urilor tehnice și pasionaților de tehnologie, Innovation Labs, a deschis înscrierile pentru ediția 2024 a programului. În urma voturilor obținute prin participarea la unul din cele 4 Hackathoane vor fi decise echipele care își vor continua călătoria în programul de mentorat de aproape 3 luni, în perioada martie - mai 2024. Anul acesta Innovations Labs își așteaptă noii participanți cu o curriculă / programă adaptată pentru cerințele startup-urilor aflate la început de drum, care va fi testată în București, iar la finalul programului, una dintre echipele participante va avea posibilitatea primirii unei investiții de 500.000 de euro din partea Early Game Ventures, partener strategic al Innovation Labs.
Este o tradiție ca startul ediției de program să fie dat de Hackathon-ul din București care are loc în cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Aceasta este partener strategic al Innovation Labs încă de la prima ediție a programului de educație antreprenorială.
Hackathoanele Innovation Labs sunt evenimente-concurs, de 30 de ore, care se desfășoară fizic și în cadrul cărora echipe de studenți și absolvenți, precum și tineri profesioniști, își prezintă soluțiile constând în produse tehnice care adresează o problemă reală. Anul acesta Innovation Labs pune la dispoziția echipelor și idei de business deja validate - Open Challenges - dezvoltate alături de partenerii programului, ce pot fi adoptate ca atare, extinse sau complet transformate, și cu care echipele se pot înscrie în program.
La Hackathoane se pot înscrie atât echipe deja formate, constând din maxim 5 membri, cât și participanți individuali, care se pot alătura unei echipe. Ulterior Hackathon-ului, echipele calificate în program vor participa în format fizic la evenimentele din centrul în care s-au înscris. În 2024, în afară de București, Hackathoanele și programul se vor desfășura și în Cluj, Iași și Timișoara la datele și locațiile menționate mai jos:
- Hackathon-ul din București, la care participă echipe din București, Brașov, Constanța și Sibiu, va fi organizat pe 9 și 10 martie 2024 la Biblioteca Centrală a Universității Naționale de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. Înregistrările sunt deschise până pe 5 martie, la ora 21:00.
- Hackathon-ul din Cluj-Napoca, pentru echipe din Cluj-Napoca, organizat pe 23 și 24 martie 2024. Înscrierile se pot face până pe 18 martie, la ora 23:59. Locația va fi comunicată în curând.
- Hackathon-ul din Iași, pentru echipe din Iași și echipe invitate din Suceava, organizat pe 23 și 24 martie 2024 la Palatul Braunstein. Vă puteți înregistra pentru a participa la Hackathon-ul din Iași până pe data de 17 martie, ora 12:00.
- Hackathon-ul din Timișoara, pentru echipe din Timișoara și echipe invitate din Oradea, va avea loc pe 23 și 24 martie 2024 la Haufe Group Romania. Pentru cei interesați, înregistrările pentru participare se pot face până pe 21 martie, la ora 24:00.
Echipele participante la Innovation Labs 2024 se încadrează în una din următoarele 3 categorii:
- echipe formate exclusiv din studenți – categorie susținută de partenerul strategic al programului - Romanian-American Foundation. Toți membrii echipei trebuie să fie studenți activi în cadrul unei universități din România, fie la nivel de licență sau masterat, având vârsta sub 27 de ani. De asemenea, o astfel de echipă poate include un singur doctorand cu vârsta sub 30 de ani.
- echipe spin-off din mediul universitar – categorie susținută de către Orange România și UEFISCDI. Acestea sunt echipe cu o idee de cercetare dovedită (doctorat, postdoctorat) care vor fi susținute prin participarea la Innovation Labs în procesul de identificare a potențialelor piețe de vânzare. Cel puțin jumătate dintre membrii echipei trebuie să fie cercetători într-o universitate sau o instituție de cercetare din România.
- echipe mixte formate din studenți și antreprenori/ absolvenți de învățământ superior cu experiență, ce vor parcurge împreună un program de descoperire antreprenorială. Acest tip de echipă trebuie să includă cel puțin un student (respectiv un student activ la licență/masterat într-o universitate din România, cu vârsta sub 27 de ani).
Programul propune echipelor participante o serie de verticale de afaceri: Agriculture, Blockchain, Cybersecurity, DevTools, Digital Commerce, Digital Health, Lifestyle, Retail, Smart City & Industry 4.0 și Sustainability.
Recomandăm ca echipele interesate să participe să verifice Terms&Conditions, înainte de a se înscrie, pentru a afla criteriile de eligibilitate și condițiile de participare, inclusiv în vederea aplicării la obținerea investiției.
Echipele calificate în urma Hackathoanelor vor participa la un program de mentorat intensiv de aproape 3 luni, care include workshop-uri de grup și întâlniri individuale săptămânale. Aceste sesiuni vor fi susținute de reprezentanți ai ecosistemului de startup-uri de tehnologie, inclusiv de reprezentanții partenerilor de business ai programului. Scopul final este acela de a ajuta echipele să-și transforme ideile în produse minim viabile. Cele mai promițătoare produse vor fi prezentate în cadrul Startup Fair și pe scena finalei Demo Day, pe 30 mai, unde vor fi stabiliți și câștigătorii ediției.
Anul acesta, Innovation Labs a anunțat începutul parteneriatului strategic, pe termen lung, cu fondul de investiții Early Game Ventures. Investiția pe care fondul și-a propus să o realizeze, într-un start-up din cohorta 2024 a programului, se ridică la nivelul a 500.000 Euro, iar valoarea investițiilor este anticipată să crească în viitoarele ediții. Reprezentanții fondului de investiții s-au implicat și în recrutarea participanților la program, alături de organizatorii locali ai Innovation Labs, prin intermediul unor serii de evenimente conexe desfășurate în centrele naționale ale programului.
Începând cu 2024, Innovation Labs va introduce o nouă curriculă de care vor beneficia, în primă fază, participanții din București. Aceasta se va materializa în sesiuni săptămânale de lucru, cu module teoretice pre-înregistrate axate pe teme specifice legate de parcursul startup-urilor în cadrul Innovation Labs, urmate de mentorat 1:1 adaptat la nevoile individuale ale fiecărui startup. Progresul echipelor va fi monitorizat prin intermediul materialelor și livrabilelor pregătite în prealabil pentru workshop-uri.
În ediția din 2024, sesiunile naționale de Tech Talk-uri vor fi înlocuite de Innovation Labs Unplugged Sessions, o serie de discuții captivante, desfășurate informal, la o cafea, despre aspecte relevante pentru domeniul startup-urilor din România.
De asemenea, organizatorii plănuiesc ca, după ediția din acest an, să permită, în premieră, accesul în regim open source la o serie de resurse digitale ale programului de care va beneficia întregul ecosistem.
Parteneri și susținători ai programului Innovation Labs
Innovation Labs 2024 este un program educațional organizat în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, coordonat de Asociația Tech Lounge și implementat alături de ONG-urile partenere de la nivel național: Asociația Transilvania IT, Asociația Calemis și Timișoara Startups.
Echipele participante în cele patru centre naționale în programul de mentorat de aproape 3 luni vor beneficia de sprijinul partenerilor principali ai Innovation Labs: BRD – Groupe Société Générale, Orange România, AROBS Transilvania Software, Eviden, UiPath și Stripe, având Romanian - American Foundation, Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București și Early Game Ventures ca parteneri strategici, și în colaborare cu UEFISCDI - Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării.
Echipele participante vor beneficia și de susținere din partea partenerilor locali ai programului: Adobe Romania, Keysight Technologies, NXP Semiconductors Romania, Carrefour România, Eximprod Grup, PSS Prosoft Solutions, Arctic Stream, Ortec, PentestTools și genezio în București; Linnify și Wolfpack Digital în Cluj-Napoca și Growceanu în Timișoara.
Programul se bucură de sprijinul constant oferit de 19 universități de top din România din 9 orașe:
- în București: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea din București, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București și Academia de Studii Economice din București;
- în Brașov: Universitatea Transilvania din Brașov;
- în Constanța: Universitatea „Ovidius”;
- în Cluj-Napoca: Universitatea Babeș–Bolyai, Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca;
- în Iași: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași;
- în Oradea: Universitatea din Oradea;
- în Sibiu: Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu;
- în Suceava: Universitatea „Ștefan cel Mare”;
- în Timișoara: Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea de Vest din Timişoara și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Innovation Labs este cel mai longeviv program de educație antreprenorială de tip pre-accelerator, cu tradiție universitară și amprentă națională, dedicat startup-urilor de tehnologie. Cu o istorie impresionantă de 12 ani, acest program a reușit să influențeze și să inspire o întreagă generație de tineri antreprenori. Cu un accent deosebit pe educația și susținerea tinerilor inovatori, Innovation Labs a devenit o adevărată sursă de inspirație și o platformă de lansare pentru numeroase startup-uri de succes.
Plecând de la o viziune simplă și curajoasă, Innovation Labs a crescut și s-a dezvoltat într-o comunitate dinamică și plină de viață, în care se întâlnesc pasionați și profesioniști din diverse domenii. Cu fiecare ediție, programul aduce în prim-plan nu doar idei și inovații, ci și oameni deosebiți care pun bazele unui viitor mai luminos pentru tehnologia și antreprenoriatul românesc.
Inovația, creativitatea și perseverența sunt valorile fundamentale pe care Innovation Labs le promovează și le încurajează la fiecare participant. Prin intermediul unui program riguros și a unei rețele extinse de mentori și parteneri, Innovation Labs oferă tinerilor antreprenori instrumentele și suportul necesar pentru a-și transforma visele în realitate și pentru a-și construi propriile afaceri de succes.
Ediția a 12-a a Innovation Labs reprezintă o continuare a angajamentului său față de dezvoltarea și susținerea ecosistemului tech din România. Prin parteneriate strategice și inovații în cadrul programului, Innovation Labs își propune să continue să fie o forță motrice în sprijinirea tinerilor antreprenori și în promovarea inovației și excelenței în tehnologie. Parteneriatul cu Early Games Ventures, care va oferi uneia dintre echipele din program o investiție de 500.000 de euro, reprezintă o confirmare a valorii pe care programul Innovation Labs o aduce în ecosistemul antreprenorial românesc de tehnologie încă din 2013.
Cu parteneriate semnificative cu 19 universități din țară, Innovation Labs s-a impus ca o forță importantă în ecosistemul de inovare, fiind puternic ancorat în mediul universitar și beneficiind de resursele acestuia. Această abordare a facilitat mentoratul unor tineri talentați, contribuind la identificarea și lansarea unui impresionant număr de start-up-uri early stage.
Într-o perioadă de 11 ani, aproximativ 4.300 de participanți individuali și aproape 1.300 de echipe s-au implicat în Hackathoanele naționale, din care peste 600 de echipe au beneficiat de mentorat din partea partenerilor programului și a reprezentanților ecosistemului de start-up-uri de tehnologie. Dintre acestea, peste 200 de echipe au avut onoarea de a urca pe scena Demo Day. Innovation Labs se bucură de contribuția la succesul a peste 60 de startup-uri tehnice, a căror valoare totală se ridică la aproape 200 de milioane de Euro.