EA SPORTS FC™ anunță sponsorizarea programului UEFA de leadership pentru femeile din fotbal

EA SPORTS FC™ anunță sponsorizarea programului UEFA de leadership pentru femeile din fotbal

Ediția de anul acesta a Programului de Leadership pentru Femeile din Fotbal al UEFA, prezentată de EA SPORTS FC, va sprijini 30 de femei din toate rolurile din fotbal și va avea loc în august, la Nyon (Elveția). 

Pentru a celebra Luna femeii, EA SPORTS FC anunță că va sponsoriza un nou program al partenerilor săi de lungă durată, UEFA. Astfel, aceștia vor avea oportunitatea să facă parte din denumirea oficială a Programului de Leadership pentru Femeile din Fotbal (WFLP - Women In Football Leadership Programme)

Aflat la cea de-a zecea ediție, WFLP este un program anual care durează o săptămână și care este organizat cu sprijinul IMD Business School, având ca obiectiv creșterea abilităților profesionale ale femeilor care pot impacta industria fotbalului, atât astăzi, cât și în viitor. Programul a început în 2014 și a sprijinit peste 240 de femei până în prezent.

Ediția de anul acesta va avea loc cu participarea EA SPORTS FC, în august, la sediul UEFA din Nyon, Elveția. Vor participa 30 de femei din toate rolurile din fotbal, candidatele fiind alese în baza potențialului pe care îl pot avea în lumea fotbalului. WFLP include discursuri susținute de lideri importanți ai industriei, o serie variată de workshop-uri de grup, cât și sesiuni de coaching unu-la-unu și este conceput pentru a crește abilitățile de leadership ale participantelor. Networking-ul este încurajat, cu scopul de a le oferi mai multă încredere în sine, pentru a-și atinge potențialul maxim.

„Luna femeii este o celebrare a realizărilor femeilor și ce mod mai bun de a ne implica, dacă nu în calitate de partener UEFA, pentru a sprijini acest program extraordinar. Trebuie să inspirăm mai multă incluziune, aceasta fiind și tematica de anul acesta a Lunii femeii. Și în spiritul acestei teme, suntem extrem de mândri că putem deschide calea unor femei din organizația noastră, cât și din restul industriei, pentru ca acestea să devină lideri în lumea fotbalului”, a spus Andrea Hopelain, GM & SVP of Publishing la EA SPORTS. 

Thomas Junod, care conduce Academia UEFA, a adăugat: „Suntem încântați să le urăm bun-venit celor de la EA SPORTS FC, în calitate de parteneri ai bine-cunoscutului Program de Leadership pentru Femeile din Fotbal UEFA. Această inițiativă unică cultivă perfecționarea profesională a femeilor care vor da formă viitorului din fotbal. Este o platformă dinamică, care oferă schimburi de experiențe, oportunități de networking și empowerment. Includerea unor participante din cadrul EA SPORTS va aduce idei proaspete și inovative, cât și perspective noi în cadrul acestor conversații”.

Sponsorizarea acestui program este un nou pas către angajamentele pe care EA SPORTS și le-a luat pentru a le oferi oportunități femeilor din fotbal, ca urmare a EA Sports Women’s Footbal Summit din 2022. În cadrul evenimentului au fost anunțate o serie de inițiative, la care se adaugă și cea de anul acesta: introducerea unor jucătoare în cadrul Ultimate Team™ din EA SPORTS FC 24.

Electronic Arts (NASDAQ:EA) este un lider global în domeniul divertismentului interactiv digital. Compania dezvoltă o ofertă vastă de jocuri, conținut și servicii online pentru console conectate la internet, dispozitive mobile și calculatoare personale.

În anul fiscal 2023, EA a înregistrat venituri nete GAAP de aproximativ 7,4 miliarde de USD. Cu sediul central în Redwood City, California, EA este cunoscută pentru portofoliul de branduri reputate, precum EA SPORTS FC™, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™, Plants vs. Zombies™ și F1®.

EA, EA SPORTS, EA SPORTS FC, Frostbite, Battlefield, Need for Speed, Apex Legends, The Sims, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci comerciale ale Electronic Arts Inc. John Madden, NFL și F1 sunt proprietatea intelectuală a deținătorilor lor și sunt folosite cu permisiunea acestora.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related