Repetiția nu mai este mama învățăturii. Parteneriatul dintre ContentSpeed și Evolvendor elimină procesele repetitive din sectorul B2B

Repetiția nu mai este mama învățăturii. Parteneriatul dintre ContentSpeed și Evolvendor elimină procesele repetitive din sectorul B2B

Procesele manuale și repetitive încă reprezintă o problemă cu care oamenii din distribuție se confruntă. În sectorul B2B mai ales, se pierd ore în șir pe task-uri precum: procesarea comenzilor și a datelor, formatarea și verificarea documentelor în funcție de preferințele și nevoile clientului sau actualizarea listelor de prețuri. Astfel de acțiuni consumă resurse prețioase și erodează marja de profit.

„Evolvendor s-a angajat să dezvolte soluții software pentru automatizarea smart a proceselor de business, create special pentru contextul din România. Noi combinăm automatizarea software cu algoritmi AI pentru procesarea de facturi, avize de însoțire și alte documente folosite în activitatea zilnică a companiei. Soluția noastră preia automat documentele din e-mail sau WhatsApp, prelucrează datele din documente cu formate diverse, le verifică și le transformă automat în formatul dorit de companie, eliminând activitățile repetitive.”, Mihai Roșu, Managing Partner, Evolvendor.

Provocările cu care se confruntă în ultima vreme lanțurile de aprovizionare pun o presiune suplimentară atât asupra furnizorilor, cât și a revânzătorilor și clienților finali. Orice acțiune suplimentară redundantă care necesită resurse umane pentru a fi scalată poate fi automatizată pentru scăderea costurilor operaționale.

„Evolvendor oferă instrumente digitale ușor de utilizat și sigure, ajutând atât cumpărătorii, cât și vânzătorii să-și îmbunătățească procesele interne și indicatorii de performanță. Activăm în piețe diverse precum: automotive, materiale avansate, prelucrarea de metale și distribuția de produse industriale și FMCG”, spune Mihai.

„Noi la ContentSpeed am crezut mereu că automatizarea proceselor are multiple avantaje: reducerea costurilor operaționale, îmbunătățirea fluxurilor, reducerea erorilor umane și a timpilor de așteptare. Astfel, crești satisfacția clienților și influențezi fidelizarea acestora. De aici vine șansa de a fi profitabile sau de a face business-ul viabil în eCommerce. De peste 20 de ani integrăm soluții ERP, CRM, WMS, curieri și procesatori de plăți sau tool-uri de marketing – totul cu scopul de a avea un ecosistem de business interconectat. Ne dorim ca utilizatorii platformei ContentSpeed să beneficieze de cele mai recente și eficiente tehnologii – iar noul partener Evolvendor depășește așteptările.”, Doina Vîlceanu, Director de Marketing, ContentSpeed.

Din 2003 până în prezent, ContentSpeed s-a specializat în furnizarea soluțiilor tehnice eCommerce specifice companiilor de distribuție și comerțului retail. În momentul de față, ContentSpeed oferă una dintre cele mai vaste suite de funcționalități native specifice domeniului B2B online. Soluția acestora este aleasă de lideri din piața locală precum: Romstal, Fuchs, Beautik, Autoklass, FRF, Herlitz Pelikan, Caparol și alte sute de branduri.

Procesul funcționează în felul următor: Evolvendor preia automat comenzile din e-mail și WhatsApp. Recunoaște și, ulterior, prelucrează formatele diverse utilizate de clienți, verifică datele și transferă comenzile validate în platforma ContentSpeed B2B. Mai departe, se vor transfera în ERP atât comenzile primite online, în Portalul B2B ContentSpeed, cât și cele primite prin e-mail și WhatsApp, de la Evolvendor. Astfel, ERP-ul primește toate comenzile din Portalul B2B și transmite către ContentSpeed informațiile actualizate referitoare la nomenclatorul de produse, condițiile comerciale, prețurile și discounturile contractuale ale clienților.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Sectiune



Branded


Related