Luna martie marchează finalizarea unui proiect important pentru Spitalul Municipal Oltenița din județul Călărași: renovarea a 10 grupuri sanitare în secția de pediatrie, în colaborare cu Zewa și Organizația Salvați Copiii. Cu o investiție de 50.000 de euro, această inițiativă se concentrează pe îmbunătățirea condițiilor de igienă și confort pentru cei aproximativ 1.000 de copii care vizitează lunar spitalul și pentru cei 120 de copii care necesită spitalizare prelungită. Această inițiativă își propune să ofere un mediu mai sănătos pentru tinerii pacienți și pentru aparținătorii acestora.
Spitalul Municipal Oltenița oferă îngrijiri atât pentru pacienții cu afecțiuni acute cât și cronice. Cu o capacitate de 210 paturi pentru spitalizare continuă și alte 20 de paturi destinate spitalizării de zi, instituția acoperă nevoile medicale pentru aproximativ 40% din suprafața județului. Pe parcursul unui an, aproximativ 100.000 de persoane beneficiază de serviciile medicale oferite de această unitate, evidențiind rolul său crucial în asistența medicală regională.
„Acest moment semnificativ nu numai că marchează încheierea unui proiect de succes la secția de pediatrie a Spitalului Municipal Oltenița, dar deschide și drumul către noi aspirații și angajamente. Dorim să mulțumim Organizației Salvați Copiii România pentru parteneriatul lor, esențial în acest proiect. Privim spre viitor cu încredere și determinare, pregătiți să continuăm această călătorie de îmbunătățire și extindere a inițiativelor noastre. Intenționăm să ducem aceste schimbări pozitive și în alte secții și spitale, pentru a crea un mediu de îngrijire superior pentru cat mai multi copiiși familiile lor. De asemenea, suntem recunoscători față de echipa și conducerea Spitalului Municipal Oltenița, pentru sprijinul și dedicarea lor. Această realizare este doar începutul unui parcurs ambițios spre perfecționarea asistenței medicale pediatrice. Este un angajament pe care îl preluăm cu seriozitate, vizând nu doar îmbunătățirea condițiilor locale, ci și inspirarea unor schimbări pozitive în sistemul de sănătate pediatric la nivel național.”, a declarat Iulia Pascu, Brand Manager Consumer Tissue South East Europe în cadrul Essity (deținătorul mărcii Zewa).
"Dotarea și renovarea maternităților și a secțiilor de neonatologie și pediatrie din țară este prioritatea noastră, pentru că atât medicii cu care lucrăm umăr la umăr, cât și copiii care vin pe lume cu mult curaj trebuie sprijiniți. Fiecare proiect este astfel convertit în șansă la sănătate și viață pentru nou-născuți. Fiecare viață salvată este o reușită care ne determină să accelerăm eforturile.", a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii.
„Finalizarea renovării din secția noastră de pediatrie este un moment de mândrie și bucurie pentru toată comunitatea. Acest efort, susținut de Zewa și Organizația Salvați Copiii România, nu reprezinta doar o îmbunătățire a facilităților noastre, ci o promisiune îndeplinită față de cei mici. Fiecare spațiu renovat este o dovadă a angajamentului nostru pentru a asigura îngrijire și atentie copiilor noștri. Împreună, ne-am unit forțele pentru a face din această secție un loc unde micuții pacienți se simt nu doar în siguranță, ci și bine îngrijiți. Acest proiect este inima comunității noastre și simbolizează dedicarea noastră neclintită pentru sănătatea și bunăstarea copiilor din regiune.”, a declarat Ion Cîmpeanu, Managerul Spitalului Municipal Oltenița.
Proiectul, demarat în septembrie 2023 și finalizat la începutul anului 2024, a constat în renovarea a 10 grupuri sanitare la Spitalul Municipal Oltenița, cu o investiție totală de 50.000 de euro. Această sumă a fost strânsă în cadrul campaniei Zewa, prin alocarea a 1% din valoarea vânzărilor realizate între 15 mai și 15 iulie 2023, cu scopul de a îmbunătăți infrastructura medicală. Realizarea acestor lucrări de renovare contribuie decisiv la îmbunătățirea experienței pacienților, asigurând un nivel superior de igienă și confort în cadrul spitalului.
Essity este o companie globală, lider în domeniul igienei și îngrijirii sănătății, cu o prezență puternică pe piața mondială. Înființată cu scopul de a îmbunătăți calitatea vieții prin soluții de igienă și sănătate de înaltă calitate, Essity oferă consumatorilor produse care fac diferența în viața acestora și a familiilor lor. Avem o gamă largă de mărci puternice, inclusiv mărcile lider la nivel mondial TENA și Tork, dar și alte mărci bine-cunoscute precum Zewa, Libresse, Libero, JOBST, Leukoplast, Knix, Lotus, Nosotras, Saba, Tempo, pe care le comercializăm în aproximativ 150 de țări din întreaga lume. Sediul nostru principal este situat în Stockholm, Suedia, iar acțiunile noastre sunt listate pe NASDAQ Stockholm.
Zewa este una dintre mărcile de top ale companiei Essity si este lider de piață în categoria produselor din hârtie din România. Cu o experiență vastă de peste 50 de ani, Zewa pune la dispoziția consumatorilor o gamă diversificată de produse, precum hârtie igienică uscată și umedă, role de bucătărie, șervețele faciale și batiste nazale, precum și șervețele de masă. Istoria brandului Zewa începe în anul 1960, când a fost deschisă prima fabrică în orașul Mannheim-Waldhof, Germania, unde a fost inaugurată prima linie de producție dedicată produselor din hârtie de uz casnic.
Viziunea Zewa este aceea de a îmbunătăți calitatea vieții consumatorilor, prin intermediul soluțiilor în materie de igienă. Zewa a dezvoltat o serie de produse, precum hârtia igienică cu AquaTube®, singurul tub dizolvabil de pe piață, hârtia igienică în 5 straturi, Zewa Just1, șervețelele faciale și batistele nazale cu tehnologie inovatoare, care nu se destramă în cazul spălării accidentale la mașina de spălat, dacă sunt uitate in buzunarele hainelor.
De 33 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. Peste 3.369.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.